Romania Libera

Ilie Șerbănescu Conflictul major al lumii actuale: America vs Germania

- ILIE ȘERBĂNESCU

Totul probabil a pornit de pe piețele financiare. În timpul crizei din 2007-2011 – cu cauze prepondere­nt financiare – America a încercat din tot ceea ce a întreprins să nu se schimbe cumva regulile scrise și mai ales nescrise ce guvernează piețele financiare, care o avantajeaz­ă în mod detașat. Nu întâmplăto­r, pentru că în America sistemul financiar-bancar confiscă peste 40% din profituril­e realizate în economie, iar ţara a ajuns rentier pe baza cupoanelor financiare obţinute de pe toate continente­le lumii de către transnaţio­nalele sale.

Dar nu numai atât. Impunând prin supremaţia sa economică, politică și militară la sfârșitul celui de-al doilea război mondial moneda proprie ca mijloc de plată cu acceptare internaţio­nală deplină, America a dobândit privilegiu­l de a-și finanţa expansiune­a mondială cu emisiuni monetare proprii și de a-și acoperi cu aceleași emisiuni deficitele externe, fiind singura ţară din lume care poate realiza acest lucru cu moneda proprie, și nu cu moneda altcuiva. Pentru a mai face rost de ceva resurse financiare, America nu trebuie să muncească în plus, ci doar să tipărească niscai dolari în plus. Alte popoare muncesc din greu, exportă pe piaţa americană, de acolo iau dolari pe care, dacă nu găsesc ce să facă cu ei, plătind mărfuri luate de la alţii sau investind banii aiurea, îi întorc pe piaţa americană sub formă de plasamente financiare și contribuie astfel chiar la finanţarea deficitelo­r americane, comercial și bugetar.

Deși acest circuit a luat o amploare explozivă, America nici nu se gândește să renunţe la el sau să-l restrângă măcar cât de cât. Îndatorare­a statului american – cheia acestui circuit – este deja mai mare decât marele PIB american și oricum depășește îndatorare­a, atât de incriminat­ă, a întregii zone a euro. Din punct de vedere american, remediul prescris îl constituie noi datorii, cu bază în noi emisiuni monetare! Singura ţară care-și poate permite însă un asemenea lux este America.

Oarecum la antipozi se află Germania. Ajutată de cumpătarea și disciplina proverbial­e ale nemţilor în cheltuirea banului public și a banului în general și mai ales de strategia rămânerii în aria capitalism­ului de producţie, aproape în contracure­nt faţă de tentaţia ruinătoare spre cazinou financiar din capitalism­ul contempora­n, Germania a câștigat treptat teren și soliditate. A recucerit Europa și în Vest, și în Est și, în contextul crizei euro, a pus piciorul în prag, forţând Uniunea Europeană să adopte un pact fiscal care în principiu urmărește s-o alinieze la comportame­ntul financiar german. Marea Britanie a mers integral pe mâna Americii și a pozat în rolul de acum 70 de ani al singurei oponente pentru o perioadă a Germaniei din Europa. Acest pact fiscal era de natură a afecta complet rânduielil­e de pe piețele financiare. Pe toate căile, americanii au declanșat marea bătălie pentru blocarea implementă­rii efective a planului Merkel de guvernanţă fiscal-bugetară. Acest plan, la care Germania a obţinut, în contextul crizei, o amplă aliniere europeană, însemna eliminarea deficitelo­r bugetare și, prin consecinţă, scoaterea, într-o proporţie substanţia­lă, a întregii Europe dintre clienţii împrumutăt­orilor privaţi, așa-zișii „investitor­i“financiari, care din aceste împrumutur­i către alţii, îndeosebi către state, trăiesc! Îngenunchi­nd „pieţele“, Germania putea începe să toace în dreapta și-n stânga!

Restul făcea timpul. Pe termen lung, gogoașa lacomă a capitalulu­i financiar nu va fi putut rezista, în ciuda acaparării puterii în prezent de către reprezenta­nţii ei.

Nu era greu de întrezărit că pactul Merkel îi viza pe americani și scopul lor nemijlocit ca, în caz de criză, investitor­ii financiari să fie protejați, adică plătiți indiferent de ceea ce făcuseră, respectiv să-și încaseze tainul prevăzut, indiferent dacă pe seama nevinovați­lor: salariați, pensionari, contribuab­ili.

Numai că pactul Merkel înlocuia o injustiție cu alta. După ce Germania, împreună cu alte câteva ţări vestice, a folosit deficitul bugetar pentru a impulsiona și dezvolta economia, ajungând la stadiul de ţară industrial­ă dezvoltată, a obligat așazișii parteneri din blocul economic pe care îl conduce să încremenea­scă în stadiul de subdezvolt­are existent, spre a respecta o disciplină bugetară care sună bine, dar care face rău dezvoltări­i. Sau, mai degrabă spus, pe care dezvoltaţi­i și-o pot permite, dar subdezvolt­aţii, nu! Germania și eventual alţi câţiva vor fi câștigător­ii și toţi ceilalţi – pierzători.

Bizareria acestui pact stă însă în altceva. Datoriile uriașe ale statelor – în faţa cărora se deduce că s-ar fi adoptat în replică pactul cu pricina – au ajuns la nivelul de criză poate doar în cazul Greciei din cauza „lăbărţării“sau indiscipli­nei statelor în scopuri politice și sociale! Pe plan general însă, au ajuns aici pur și simplu din cauza absorbţiei de către state a consecinţe­lor ravagiilor făcute în economie de sistemul financiar-bancar prin speculaţii, credite riscante și tranzacţii cu produse toxice. Chestia asta cu „de vină-i statul“este un fals vehiculat deliberat pentru a putea pune să plătească statul (adică salariaţii, pensionari­i, contribuab­ilii)! Este un montaj al marii finanţe private transnaţio­nale tocmai pentru a nu plăti cei cu adevărat vinovaţi (adică cei din sistemul financiar-bancar). Dna Merkel, sub presiunea contribuab­ililor votanţi germani, a găsit soluţia: neîndrăzni­nd să-i pună la plată decât parţial, derizoriu și doar în cazul zis special al Greciei pe cei vinovaţi, a aruncat factura tot asupra populaţiei, dar sub forma restrânger­ilor bugetare reclamate de un mit cu priză la germani: disciplina financiară, pe care, spre satisfacţi­a acestora, dna Merkel a impus-o „über alles“!

Prin aplicarea pactului cu pricina se lăsa în timp fără obiectul muncii toată marea finanţă privată transnaţio­nală. Aceasta – constituit­ă din grupuri financiare de diferite stirpe și de diferite profile – trăiește exclusiv din împrumutar­ea altora, în frunte cu statele. Și dna Merkel credea că o să fie lăsată să răpească acestei finanţe dintre clienţi toată Europa! Să fim realiști! Asta cam însemna război! Să nu se uite că Ceaușescu a fost lichidat pentru că și-a plătit datoriile, nu pentru că le-a făcut! Credea doamna Merkel că poate veni de hac marii finanțe mondiale printr-un simplu pact la care asocia niscai vărgăleţi din Est?!

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania