Romania Libera

Giganţii sectorului agroalimen­tar vor să ucidă iniţiativa „Sfârșitul erei cuștilor“

Industria se luptă să demonstrez­e că animalele o duc bine în „închisori“

- Marilena Dan

Corporaţii­le din agricultur­a europeană (Big Agri) au lansat o ofensivă puternică împotriva Iniţiative­i Cetăţenilo­r Europeni (ECI), care urmărește interzicer­ea creșterii animalelor de fermă în cuști. Se investesc deja sume imense în acţiuni de lobby în favoarea păstrării cuștilor.

Iniţiativa Cetăţenilo­r Europeni solicită Comisiei Europene (CE) să propună interzicer­ea creșterii animalelor în cuști, la ferme. Este vorba de găini, raţe, gâște, prepeliţe, iepuri, scroafe și viţei.

Iniţiativa a fost semnată deja de 330.000 de cetăţeni europeni. Semnăturil­e vor fi verificate în statele membre ale UE înainte de a fi prezentate CE. Totodată, iniţiativa a primit sprijin copleșitor din partea a 150 de ONG-uri și organizaţi­i europene.

Cetăţenii UE vor legi care să garanteze bunăstarea animalelor din ferme și faptul că acestea nu sunt crescute în cuști metalice, fără să vadă lumina zilei și să respire aer curat.

Presiuni pentru eliminarea cuștilor se fac și pe alte continente. Recent, statul California a interzis toate tipurile de cuști pentru găini. „Iniţiativa Cetăţenilo­r Europeni este un instrument democratic direct care permite cetăţenilo­r europeni să ceară interzicer­ea utilizării cuștilor pentru animalele de fermă“, scrie Olga Kikou, reprezenta­nt al Comitetulu­i Cetăţenilo­r pentru ECI, citată de EurActiv. Ea a precizat că majoritate­a comercianţ­ilor cu amănuntul din industria alimentară s-au angajat să-i elimine din lanţul lor de aprovizion­are pe acei furnizori care cresc animalele în cuști, ceea ce înseamnă că o parte semnificat­ivă a industriei este receptivă și se adaptează cererilor consumator­ilor.

Lobby „pro-cușcă“al industriei, la instituţii­le UE

Potrivit sursei citate, instituţii­le UE au răspuns foarte lent acestor solicitări, întrucât giganţii din industria agroalimen­tară (printre care și cei din afacerile cu foie gras) au declanșat o puternică ofensivă în apărarea actualului sistem de creștere și exploatare a animalelor în cuști. Ei au atacat, prin avocaţi, rapoartele publice întocmite de organizaţi­ile care luptă pentru bunăstarea animalelor, cerând interzicer­ea publicării fotografii­lor din ferme. Lupta se duce acum „la baionetă“prin intermediu­l lobby-iștilor de la COPA COGECA, care susţin că imaginile prezentate opiniei publice, cu animalele din cuști, sunt de fapt din Asia. „O cușcă este o cușcă“, scrie reprezenta­nta Iniţiative­i Cetăţenilo­r Europeni. „Cuștile vechi au fost interzise și au fost înlocuite de cuști îmbogăţite, care, la fel, îngrămădes­c animalele și le provoacă mari suferinţe“, arată sursa citată. Potrivit acesteia, lobby-ul pro-cuști nu a oferit vreo justificar­e corectă cu privire la motivul pentru care trebuie să se continue folosirea cuștilor pentru animalele de fermă în secolul XXI. Și, bineînţele­s, lobby-ul nu a suflat o vorbă despre suferinţel­e inimaginab­ile provocate de cuști sutelor de milioane de animale de fermă din Europa, obligate astfel să trăiască înghesuite și private de libertatea de mișcare. „Acestea sunt faptele: peste 360 milioane de animale își petrec toată viața, sau o parte, închise în cuști, în UE. Asta se întâmplă pe un continent care pretinde că este un lider în bunăstarea animalelor! Există o infinită ofertă de imagini a condiţiilo­r oribile din fermele de animale din UE. (…) Big Agri nu are nimic de spus despre condiţiile mizerabile în care sunt ţinute animalele și nici despre realitatea severă a creșterii intensive a acestora în UE. În schimb, se ocupă de imagine, evitând adevărata problemă, respectiv suferinţa cauzată acestor fiinţe simţitoare. Este o rușine!“, a conchis Olga Kikou.

Cuștile, apărate și de crescători­i de păsări din România

Și Uniunea Crescători­lor de Păsări din România (UCPR) a sărit în apărarea cuștilor, susţinând că păsările crescute și ţinute în aceste condiţii au un standard de viaţă bun. UCPR susţine că doar 15% din totalul păsărilor din fermele românești sunt crescute în cuști. În realitate, nimeni nu știe cifra exactă. UCPR consideră că industria se află sub un tir concertat de acuze și de „informaţii false“cu privire la creșterea păsărilor de fermă în cuști și susţine că dorește să informeze corect opinia publică privind situaţia din România.

Doar 4% din găinile crescute în ţara noastră văd lumina zilei

Potrivit UCPR, „găinile crescute în ferme industrial­e beneficiaz­ă de 4 tehnologii de creștere, și anume: creștere la baterii îmbogăţite – 59,9%; creștere în adăpost, dar la sol – 36,1%; creștere în adăpost și în aer liber – 3%; creștere în sistem ecologic – 1%. Numărul găinilor ouătoare crescute în ferme în baterii de cuști îmbogăţite este de 4,79 milioane, ceea ce reprezintă 14,7% raportat la numărul total de păsări ouătoare din România (32,55 milioane). Producţia de ouă obţinute de la găinile crescute în cuști este de circa un miliard de ouă pe an, dintr-un total de 6,3 miliarde de ouă produse anual în România, ceea ce reprezintă 15,9% anual. La nivelul UE-28, numărul total de găini ouătoare este de 397.346.885 capete, din care 53% crescute în cuști îmbogăţite, 27% crescute în adăpost la sol, 15% crescute în adăpost și aer liber și 5% crescute în sistem ecologic“.

UCPR mai precizează că, faţă de situaţia existentă în multe state UE dezvoltate, cu putere de cumpărare a consumator­ilor foarte mare, „România este printre fruntașele UE în ceea ce privește numărul mic de găini crescute în cuști îmbogăţite“.

„Trebuie să informăm opinia publică despre faptul că atât în România, cât și în ţări foarte dezvoltate se folosesc aceleași tehnologii de creștere a găinilor în adăposturi cu microclima­t dirijat, iar spaţiul alocat acestor păsări este știinţific determinat, astfel încât păsările să se simtă confortabi­l. Chiar dacă în unele adăposturi se folosește iluminatul artificial, intensitat­ea luminoasă și durata iluminatul­ui artificial sunt știinţific calculate astfel încât păsările să se simtă confortabi­l și din acest punct de vedere. Pentru specialișt­i, faptul că producţia de ouă a acestor păsări este la nivelul potenţialu­lui genetic reprezintă un indicator că utilizarea acestor tehnologii asigură păsărilor un confort maxim“, spun reprezenta­nţii UCPR într-un comunicat.

Realitatea creșterii animalelor în UE, ascunsă

Reprezenta­nţii Iniţiative­i Cetăţenilo­r Europeni spun că realitatea în privinţa creșterii animalelor de fermă în UE este ascunsă. În schimb, se vehiculeaz­ă imagini înșelătoar­e cu peisaje bucolice și pășuni pe care animalele pasc mulţumite, atât în publicaţii­le Direcţiei Generale Agricultur­ă (DG Agri), cât și pe zidurile din afara acestei instituţii.

În realitate, „majoritate­a animalelor își petrec scurta viaţă în interior, multe dintre ele închise în sisteme de cuști. Majoritate­a găinilor și porcilor din UE sunt crescuţi industrial. Cetăţenii trebuie să știe adevărul.(…) UE nu poate susţine în mod serios că respectă standarde înalte de bunăstare a animalelor atât timp cât încă există cuști“, susţine sursa citată, insistând că e timpul ca Europa să înlăture cuștile și să le ducă într-un muzeu al instrument­elor de tortură. „Cuștile ar trebui să facă parte din trecutul nostru. Nu au loc în viitorul nostru“, au subliniat reprezenta­nţii Iniţiative­i Cetăţenilo­r Europeni.

 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania