Romania Libera

Ordinele de protecție provizorie, din ce în ce mai dese

S-a apelat la această măsură pentru a proteja femei bătute de soți, dar și părinți amenințați de propriii copii.

- Cristian Hagi

Ordinele de protecție provizorie sunt din ce în ce mai folosite. În Constanța, acestea au fost emise împotriva bărbaților care își agresează soțiile, dar și împotriva copiilor care își amenință părinții. „Până acum au fost emise 14 ordine de protecție provizorii în județul Constanța, dintre care 13 în municipiu și unul la Secția 5 Rurală“, a precizat Andreea Munteanu, de la IPJ Constanța.

Ordinele de protecție provizorie, o modalitate prevăzută de lege de la finele lunii decembrie 2018, sunt din ce în ce mai folosite. În Constanța, acestea au fost emise împotriva bărbaților care își agresează soțiile, dar și împotriva copiilor care își amenință părinții. „Până acum au fost emise 14 ordine de protecție provizorii în județul Constanța, dintre care 13 în municipiu și unul la Secția 5 Rurală“, a precizat Andreea Munteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectora­tului de Poliție al Județului Constanța.

Băutura e de vină

Cele mai recente cazuri au avut loc pe 20 ianuarie. La ora 13.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați de o femeie în vârstă de 52 de ani, din municipiul Constanța, că la domiciliul fiicei sale are loc un scandal. Echipajul de poliție deplasat la fața locului a stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, soțul femeii în cauză,în vârstă de 50 de ani, din municipiul Constanța, a venit la apartament­ul fiicei sale, unde i-a cerut soției, aflată în respectiva locație, să revină la domiciliu.Astfel,polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu conform proceduril­or legale, bărbatul fiind obligat să păstreze o distanță minimă de 150 de metri față de soția sa.

Primul caz din mediul rural

În aceeași zi, la ora 11.00 s-a înregistra­t și primul ordin de protecție provizoriu emis în mediul rural. Polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au fost sesizați de o femeie în vârstă de 41 de ani, din localitate­a Sinoe, județul Constanța, că la domiciliul său are loc un scandal. Echipajul de poliție deplasat la fața locului a stabilit că soțul femeii în cauză, în vârstă de 44 de ani, a agresat-o fizic. În consecință, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu conform proceduril­or legale. În ambele cauze, polițiștii constănțen­i efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiun­ii de violență în familie.

Și-a amenințat copiii

Pe 16 ianuarie,la ora 18.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Constanța au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 51 de ani, din municipiul Constanța, că la domiciliul său are loc un conflict în familie. Echipajul de poliție deplasat la fața locului a stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, concubinul femeii în cauză, în vârstă de 60 de ani,din municipiul Brăila, ar fi proferat injurii și amenințări atât asupra femeii, cât și a copiiilor. Astfel, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu conform proceduril­or legale, bărbatul în cauză fiind obligat să păstreze o distanță minimă de 150 de metri. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiun­ii de violență în familie.

Copii care își amenință părinții

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Constanța, că fiul său, în vârstă de 27 de ani, l-ar fi amenințat cu acte de violență. Echipajul de poliție deplasat la fața locului a stabilit că, pe fondul consumului de alcool și de substanțe cu efect psihoactiv,fiul bărbatului ar fi deteriorat mai multe bunuri din locuință, ulterior aruncând cu acestea spre tatăl său. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu conform proceduril­or legale, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiun­ii de violență în familie.

Pe data de 17 ianuarie, la ora 8.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați de o femeie în vârstă de 89 de ani,din municipiul Constanța, că la domiciliul său are loc un conflict în familie. Echipajul de poliție deplasat la fața locului a stabilit că, pe fondul unor neînțelege­ri, fiul femeii în cauză,în vârstă de 66 de ani, ar fi proferat injurii și amenințări asupra mamei sale. Astfel, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu conform proceduril­or legale, bărbatul în cauză fiind evacuat din locuință și obligat să păstreze o distanță minimă de 200 de metri.

Din 28 decembrie

Reprezenta­nții IPJ Constanța au anunțat într-un comunicat de presă că „începând cu data de 28 decembrie 2018, poliţiștii care intervin în cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aștepte unul încuviinţa­t de judecător“.

Pentru a veni în sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementa­te modalitate­a de intervenți­e a polițiștil­or în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia. Astfel, la sfârșitul anului trecut a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial ordinul ministrulu­i Afacerilor Interne și al ministrulu­i Muncii și Justiției Sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitate­a de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști. Acest ordin de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitare­a atribuțiil­or de serviciu, constată că există riscul iminent ca viața, integritat­ea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc. Ordinul prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale, de exemplu în cazul evacuării agresorulu­i din imobil. Cu ocazia intervenţi­ei, poliţiștii evaluează situaţia pe baza formularul­ui de evaluare a riscului, ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsuri­lor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritat­ea fizică a victimei să fie pusă în pericol.În cadrul intervenți­ilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania