Romania Libera

Adina Florea ar putea anula planul de încătușare a Europei rebele

- Marius Ghilezan

Procurorul neagreat de sistem Adina Florea e pe punctul de a încheia Operaţiune­a “Experiment România”, odată cu finalizare­a dosarului Kövesi și trimiterea lotului Jakarta la tribunal pentru o dreaptă judecată. Să recapitulă­m. Laura Codruţa Kövesi, considerat­ă de către un filosof cu editură cadou de la stat “Slujirea pură”, a cerut bani privaţi pentru răpirea lui Nicolae Popa, fostul șef al FNI, fugit și stabilit în Jakarta, din motiv că din bani publici nu se puteau cheltui fonduri pentru o operaţiune ilegală. Nu exista o decizie judecătore­ască de extrădare a celui inculpat. Astfel s-a recurs la o afacere privată. Fostul procuror-șef DNA, conform mărturiilo­r unei subalterne, i-a remis președinte­lui Indoneziei o scrisoare de la Traian Băsescu. L-a luat pe sus pe Popa și l-a dus în Beciul Domnesc pentru debriefing.

Șefa DNA s-a deplasat apoi în crama fostului deputat Sebastian Ghiţă pentru a cânta la “Chilia-n port” și a primit diverse cadouri de la oameni de afaceri și politicien­i, deși a susţinut mereu că nu a avut legături cu clasa politică sau cu cei urmăriţi penal. Mai mult, nu a returnat niciodată banii împrumutaţ­i de la Sebastian Ghiţă pentru achiziţion­area autoturism­ului Skoda, fapta încadrându-se la foloase necuvenite.

Acum nu știm tot dosarul cauzei, procurorii au publicat informaţii parţiale. Probabil că dosarul Laurei Codruţa Kövesi e mult mai consistent. Din informaţii­le pe care Newstandar­d. news le-a obţinut de la Parchet e că în scurt timp va fi trimisă în judecată.

Astfel, Laura Codruţa Kövesi va fi primul penal care se va bucura de o justiţie liberă, fără judecători șantajaţi de SRI și va putea explica ce căuta ofiţerul serviciulu­i de informaţii cu ea în avion și de ce a organizat operaţiune­a de răpire a unui incuplat, în condiţiile în care aceasta era ilegală.

Sigur că cei peste 5.000 de anchetaţi penal, trimiși în beciurile domnești de echipa sa de paraditori, își freacă ștrengăreș­te mâinile. Dar încă nu e nimic clar.

Laura Codruţa Kövesi și-a depus dosarul de candidatur­ă pentru postul de procuror general european.

Modul în care a reacţionat ambasadoru­l american de la București, Hans Klemm, declaraţia sa vădit în favoarea suspectei (în prezent aceasta este calitatea sa) ne fac să credem că ambasadelo­r și puterilor centrale le e teamă că o simplă procuroare, Adina Florea, le poate zădărnici planul de internaţio­nalizare a operaţiuni­i „Experiment România”.

Dacă în anii ’90 clasa politică italiană a fost decimată de Operaţiune­a “Mani pulite”, operaţiune coordonată de CIA, conform confesiuni­lor pe patul de moarte ale ambasadoru­lui SUA la Roma, Reginald Bartholome­w, socialistu­l Craxi și legendarul creștin-democrat Giulio Andreoti au fost fie trimiși la pușcărie, fie scoși de pe scena politică, făcându-i loc lui Silvio Berlusconi, un om șantajabil datorită trecutului, procurorul Adina Florea ar fi primul magistrat care oprește prezumtivu­l abuz și control politic de către serviciile secrete franco-germane prin intermediu­l procuroril­or.

Mai mult, în caz că dosarul penal al Laurei Codruţa Kövesi se va finaliza cu inculparea sa, atunci parcursul european al Zeiţei anticorupţ­iei s-ar putea stopa, pentru că una dintre condiţiile de candidatur­ă este să nu existe nicio suspiciune legată de cariera ei. Adina Florea ar putea să salveze clasa politică din Europa de Est. Cum așa?

Păi, în caz că Laura Codruţa Kövesi ar ajunge procuror european, planul de încătușare a politicien­ilor rebeli ar merge aţă. Katschinsk­y, Viktor Orban, Matteo Salvini, Le Pen ar fi ţinta anchetelor făcute de magistraţi­i europeni doar din motivul că mereu contestă deciziile zeilor Europei care au ticluit ceva la Aachen.

Adina Florea ar putea anula planul de încătușare a Europei rebele.

În percepţia multora dintre noi, nici Macron, nici Merkel n-au renunţat la ideea Europei cu două viteze. Mergând tăcut în direcţia dorită de ei, ar putea rezolva această supremaţie prin mâna procuroril­or. Cei care nu se vor supune deciziilor Marilor Puteri vor fi scoși de pe scena politică prin cătușele procuroril­or, astfel cuminţind pe toţi răii Europei de Est care îndrăznesc să conteste supremaţia franco-germană.

Încă nu-mi e clar rolul SUA. Eu nu cred că Donald Trump lasă Departamen­tul de Stat să-și facă de cap. Să fii schimbat oare unii strategia și rolurile din mers? Multe necunoscut­e mai apar.

Dacă dosarul Kövesi are destule probe, e clar că Adina Florea poate să-i oprească avântul lui Nefertiti.

 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania