Vor fi ro­mânii din Ucrai­na în aten­ţia Sfântu­lui Si­nod?

Romania Libera - - Prima Pagina - Ște­fan Cer­ven­schi

Din 1992, Ucrai­na es­te mă­ci­na­tă nu doar de co­ru­pție și să­ră­cie, ci și de o schis­mă bi­se­ri­ce­as­că. Cre­din­ci­oșii creștin or­to­do­cși, ma­jo­ri­tari în Ucrai­na, s-au împă­rțit în trei bi­se­rici di­fe­ri­te. Anul aces­ta, Pa­triar­hia de Con­stan­ti­no­pol a încer­cat să so­luți­o­ne­ze schis­ma, uni­fi­când do­uă din­tre ce­le trei bi­se­rici, însă nu a reușit să o con­vin­gă pe a treia, de­pen­den­tă de Pa­triar­hia Mos­co­vei, să se ală­tu­re, pen­tru a for­ma o sin­gu­ră bi­se­ri­că a Ucrai­nei. Pen­tru unii ucrai­neni de­ci­zia Pa­triar­hu­lui Ecu­me­nic Bar­to­lo­meu a adus ma­re bu­cu­rie, pen­tru alții – ma­re du­re­re, iar pen­tru ro­mânii din Ucrai­na poa­te să fie înce­pu­tul sfârși­tu­lui. De ace­ea, înain­te de Si­no­dul BOR din 21 fe­brua­rie, între­ba­rea pe ca­re și-o pun toți cei ca­re cu­nosc re­a­li­tăți­le es­te cea din ti­tlu.

Din 1992, Ucrai­na es­te mă­ci­na­tă nu doar de co­ru­pție și să­ră­cie, ci și de o schis­mă bi­se­ri­ce­as­că. Cre­din­ci­oșii creștin or­to­do­cși, ma­jo­ri­tari în Ucrai­na, s-au împă­rțit în trei bi­se­rici di­fe­ri­te. Anul aces­ta, Pa­triar­hia de Con­stan­ti­no­pol a încer­cat să so­luți­o­ne­ze schis­ma, uni­fi­când do­uă din­tre ce­le trei bi­se­rici, însă nu a reușit să o con­vin­gă pe a treia, de­pen­den­tă de Pa­triar­hia Mos­co­vei, să se ală­tu­re, pen­tru a for­ma o sin­gu­ră bi­se­ri­că a Ucrai­nei. Pen­tru unii ucrai­neni de­ci­zia Pa­triar­hu­lui Ecu­me­nic Bar­to­lo­meu a adus ma­re bu­cu­rie, pen­tru alții – ma­re du­re­re, iar pen­tru ro­mânii din Ucrai­na poa­te să fie înce­pu­tul sfârși­tu­lui. De ace­ea, înain­te de Si­no­dul BOR din 21 fe­brua­rie, între­ba­rea pe ca­re și-o pun toți cei ca­re cu­nosc re­a­li­tăți­le es­te cea din ti­tlu.

Când pi­er­zi scau­nul de Pa­triarh al Mos­co­vei, înfi­i­nțe­zi unul la Ki­ev

Po­ves­tea schis­mei înce­pe ba­nal: în 1990 moa­re Pa­triar­hul Pi­men al Bi­se­ri­cii Orto­do­xe Ru­se, iar al doi­lea om în Pa­triar­hia Mos­co­vei, mi­tro­po­li­tul Fi­la­ret al Ki­e­vu­lui, can­di­de­a­ză pen­tru scau­nul de pa­triarh. Si­no­dul rus

îl ale­ge însă pe Ale­xei, ca­re venea din Esto­nia. Fi­la­ret se întoar­ce la Ki­ev și, pes­te doi ani, își spu­ne că dru­mul bi­se­ri­cii din Ucrai­na es­te altul de­cât cel spre Mos­co­va. Pe ca­re el mer­se­se când a do­rit să de­vi­nă pa­triarh al Bi­se­ri­cii Ru­se. Ca în fa­bu­la cu vul­pea ca­re nu ajun­ge la stru­guri, Fi­la­ret de­vi­ne con­du­că­to­rul unei pă­rți a epis­co­pi­lor din Ucrai­na, ca­re se rup de Bi­se­ri­ca Ru­să, la al că­rei scaun de întâis­tă­tă­tor can­di­da­se fă­ră suc­ces.

Iniția­ti­va bi­se­ri­ce­as­că a că­zut pe un te­ren et­nic fer­til: ura din­tre ucrai­neni și ruși. O ură ca­re es­te greu de înțe­les pen­tru ci­ne­va din afa­ra aces­tor do­uă po­poa­re ca­re în ve­chi­me au fost unul sin­gur. O ură ce a fost ali­men­ta­tă de foa­me­tea pro­vo­ca­tă în Ucrai­na de că­tre Sta­lin în anii ’30, în ca­re au mu­rit trei mi­li­oa­ne de ucrai­neni. Dar și de nu­mă­rul ma­re de ucrai­neni co­la­bo­ra­tori cu ar­ma­ta na­zis­tă ca­re a in­va­dat URSS în al Doi­lea Răz­boi Mon­dial. O ură atât de ma­re încât, în vre­mea URSS, închiși de pu­te­rea co­mu­nis­tă în la­gă­re­le Gu­la­gu­lui, deți­nuții po­li­tici ucrai­neni se omo­rau cu deți­nuții po­li­tici ruși. Ca să ne dăm se­a­ma cât de greu es­te să înțe­le­gem ace­as­ta, să spu­nem că, de exem­plu, con­flic­tul de su­te de ani din­tre ro­mâni și ma­ghiari în Tran­sil­va­nia nu a dus la ni­ci­un act de vi­o­le­nță între deți­nuții po­li­tici ro­mâni și deți­nuții po­li­tici ma­ghiari din închi­so­ri­le co­mu­nis­te.

Du­pă di­vi­za­rea din 1992 au ur­mat di­fe­ri­te scin­dări și con­flic­te între cei ca­re s-au rupt de Mos­co­va, une­le du­când chiar la cri­me, dar până la ur­mă au re­zul­tat do­uă bi­se­rici schis­ma­ti­ce, nu­mi­te Bi­se­ri­ca Orto­do­xă Au­to­ce­fa­lă a Ucrai­nei și, res­pec­tiv, Bi­se­ri­ca Orto­do­xă a Ucrai­nei – Pa­triar­hia Ki­e­vu­lui. În po­por, am­be­lor li se spu­nea „au­to­ce­fa­le“, adi­că in­de­pen­den­te, di­fe­re­nți­in­du-le de „ca­no­nici“, adi­că cei ră­mași aco­lo un­de erau în 1992, nu­miți Bi­se­ri­ca Orto­do­xă din Ucrai­na – Pa­triar­hia Mos­co­vei.

Pen­tru schis­ma pe ca­re au fă­cut-o, ca­pii au­to­ce­fa­li­lor au fost ca­te­ri­siți și apoi ana­te­ma­ti­zați de ca­no­nici, din rândul că­ro­ra veneau, iar ce­le­lal­te bi­se­rici orto­do­xe din lu­me au re­cu­nos­cut ca jus­tă de­ci­zia împo­tri­va lor. Ul­ti­ma da­tă când a fost con­fir­ma­tă ace­as­tă de­ci­zie a fost în 2016.

Asta până anul tre­cut, când Pa­triar­hia de Con­stan­ti­no­pol a anu­lat ca­te­ri­si­ri­le și ana­te­me­le, a uni­fi­cat ce­le do­uă bi­se­rici au­to­ce­fa­le, pe ca­re le-a pus sub ju­ris­di­cția ei și le-a dat un To­mos de re­cu­noaște­re a unei au­to­ce­fa­lii li­mi­ta­te, cu pro­mi­si­u­nea ta­ci­tă că în vi­i­tor vor fi com­plet in­de­pen­de­nți și vor avea pa­triarh. Până atunci, con­du­că­tor al noii bi­se­rici au­to­ce­fa­le es­te mi­tro­po­li­tul Epi­fa­nie, ca­re a trăit prin­tre ro­mâni la Sto­ro­ji­neț, dar îi iu­bește la fel de mult ca Fi­la­ret, al că­rui se­cre­tar a fost.

De ce au ră­mas ro­mânii din Ucrai­na în bi­se­ri­ca Mos­co­vei?

În Ucrai­na sunt mai bi­ne de 100 de pre­oți ro­mâni, ca­re păs­to­resc cir­ca 500.000 de ro­mâni din re­gi­u­ni­le Cer­năuți, Tran­scar­pa­tia și Ode­sa. Când unii din­tre epis­co­pii ucrai­neni au fă­cut o bi­se­ri­că se­pa­ra­tă de Mos­co­va, ni­ci­un pre­ot ro­mân nu a mers cu ei. Și asta până în zi­ua de astă­zi.

Acest lu­cru pa­re de mi­ra­re, ști­ind câte au avut de su­fe­rit ro­mânii de la ruși în tim­pul ța­ris­mu­lui și apoi de la co­mu­niștii so­vi­e­tici. Expli­cația es­te sim­plă: rău cu rușii, dar și mai rău cu ucrai­ne­nii.

Pe când ți­neau de URSS, ro­mânii au fost de­por­tați, li s-au con­fis­cat pro­pri­e­tăți­le ca în ori­ce stat co­mu­nist, pre­oții au fost pri­go­niți pen­tru cre­di­nță, in­te­lec­tua­lii au fost ne­voiți să fu­gă ca să nu moa­ră în Si­be­ria. Dar so­vi­e­ti­cii nu s-au atins de lim­ba ro­mână! Aco­lo un­de erau bi­se­rici des­chi­se se slu­jea în lim­ba ro­mână. Aco­lo un­de erau sa­te ro­mânești era și școa­lă în lim­ba ro­mână.

Ce a ur­mat pen­tru ro­mâni atunci când URSS s-a des­tră­mat și Ucrai­na a do­bândit in­de­pen­de­nța? O asu­pri­re nați­o­na­lă mai ma­re. Tână­rul stat își afir­ma iden­ti­ta­tea și încer­ca să se coa­gu­le­ze pe ba­za coa­li­ză­rii în fața unui dușman ex­tern, ca­re erau… ro­mânii. Pe vre­mea când încă nu iz­buc­ni­se con­flic­tul din Don­bas, nu rușii, ci ro­mânii și Ro­mânia erau înfi­e­rați în me­dia ucrai­nea­nă ca prin­ci­pa­lii dușmani ai no­u­lui stat. Ro­mânia, ca­re ar fi stat cu ochii ațin­tiți asu­pra nor­du­lui Bu­co­vi­nei, cu ar­me­le pre­gă­ti­te să ocu­pe cea mai mi­că re­gi­u­ne a Ucrai­nei. Ro­mânia, ca­re a sem­nat fă­ră ni­cio ne­go­ci­e­re Tra­ta­tul cu Ucrai­na în 1997 și îl reînnoi­ește pe­ri­o­dic fă­ră să su­fle o vor­bă des­pre dra­ma dez­nați­o­na­li­ză­rii ro­mâni­lor de aco­lo.

Ca do­va­dă, din­tre ce­le 93 de șco­li cu pre­da­re în lim­ba ro­mână ca­re exis­tau în 1991 în re­gi­u­nea Cer­năuți, azi au mai ră­mas doar 57, iar din­tre ce­le 18 șco­li din re­gi­u­nea Ode­sa, azi mai sunt doar do­uă!

Când a apă­rut schis­ma, pre­oții ro­mâni au fost in­vi­tați să se ală­tu­re au­to­ce­fa­li­lor. Pre­oții au între­bat: Vom fi lă­sați să slu­jim în lim­ba ro­mână în con­ti­nua­re? Răs­pun­sul nu a fost un „ni­et“ru­sesc, ci un răs­pi­cat „ni“ucrai­nean. Nici gând de lim­ba ro­mână în bi­se­ri­ci­le ro­mânești, în vi­zi­u­nea au­to­ce­fa­li­lor. Răs­puns va­la­bil până în ia­nua­rie 2018, când un epis­cop a pro­mis că, da­că ro­mânii vor ce­re, se va dis­cu­ta și pro­ba­bil că se va ac­cep­ta – ca și cum nici us­tu­roi­ul ne­gă­rii drep­tu­lui de a slu­ji în ro­mână nu l-au mâncat au­to­ce­fa­lii, nici gu­ra nu le mi­roa­se de aproa­pe 30 de ani.

Și așa, din do­uă re­le, pre­oții ro­mâni au ales răul cel mai mic: să ră­mână cu Mos­co­va. Când a venit la Cer­năuți pri­mul epis­cop de­sem­nat de au­to­ce­fa­li, pre­oții ro­mâni l-au aștep­tat pe po­dul de in­tra­re în oraș, po­dul pes­te Prut, și i-au întors cu mâi­ni­le mași­na în di­re­cția opu­să. Ei sunt cei ca­re au amânat o pe­ri­oa­dă apa­riția au­to­ce­fa­li­lor în re­gi­u­nea Cer­năuți.

Până la ur­mă, au­to­ce­fa­lii tot au venit și, ca pes­te tot, au be­ne­fi­ciat din plin de spri­ji­nul sta­tu­lui: au șco­li te­o­lo­gi­ce la Cer­năuți, iar bi­se­ri­ca de la Uni­ver­si­ta­tea din Cer­năuți le-a fost da­tă lor. Tre­bu­ie amin­tit fap­tul că bi­se­ri­ca și întreg se­di­ul Uni­ver­si­tății sunt fă­cu­te de ro­mâni, ca­re l-au con­stru­it în a do­ua ju­mă­ta­te a se­co-

lu­lui al XIX-lea ca se­diu al Mi­tro­po­li­ei de Cer­năuți. Ace­as­tă lu­cra­re de ex­ce­pție, o ca­po­do­pe­ră de ar­hi­tec­tu­ră ce dăi­nu­ie și astă­zi, a fost re­a­li­za­tă cu bani ro­mânești, în speță cu ba­nii Fon­du­lui Bi­se­ri­cesc al Bu­co­vi­nei, adi­că ai pro­pri­e­tăți­lor mă­năs­ti­ri­lor bu­co­vi­ne­ne.

Sta­tul ro­mân i-a aban­do­nat pe ro­mânii din Ucrai­na. Mă­car Bi­se­ri­ca să nu-i aban­do­ne­ze

Ro­mânii din Ucrai­na sunt pa­ria ro­mâni­lor din afa­ra gra­nițe­lor Ro­mâni­ei și ei știu asta. Chiar da­că sta­tul ro­mân nu fa­ce prea mul­te pen­tru ei, mă­car des­pre ro­mânii din dias­po­ra se vor­bește, la fel și des­pre cei din Ba­sa­ra­bia. Chiar și ro­mânii din Va­lea Ti­mo­cu­lui apar pe agen­da con­vor­bi­ri­lor cu Ser­bia. Dar cei din Ucrai­na au par­te de câte­va ar­ti­co­le în pre­să când mai închid câte­va șco­li ro­mânești și cam atât.

Ne­pă­sa­rea sta­tu­lui a fă­cut ca ro­mânii din Ro­mânia să nu ai­bă cu­noști­nțe ele­men­ta­re des­pre ro­mânii din re­gi­u­nea Cer­năuți, iar des­pre cei din re­gi­u­ni­le Tran­scar­pa­tia și Ode­sa ma­jo­ri­ta­tea nici mă­car nu cu­nosc fap­tul că acești ro­mâni exis­tă. Ce mai spun, nu unui om obișnu­it, ci unui in­te­lec­tual nu­me­le bu­co­vi­ne­ni­lor Eu­do­xiu Hur­mu­za­chi – „eli­be­ra­to­rul Bu­co­vi­nei“, Ion Gră­ma­dă – „ero­ul Bu­co­vi­nei“, Ian­cu Flon­dor – ar­ti­zan al Uni­rii Bu­co­vi­nei, Ioan Mi­ha­ly de Apșa – cer­ce­tă­to­rul „Di­plo­me­lor ma­ra­mu­reșe­ne“, ca­re ara­tă ve­chi­mea ro­mâni­lor în Ma­ra­mu­reș, Ilie Mo­tres­cu – po­e­tul ucis de KGB în 1969?

Ne­pă­sa­rea sta­tu­lui fa­ce ca unul din­tre ce­le mai mur­da­re veni­turi le­ga­le pe ca­re le încasează sta­tul ro­mân să fie din do­bândi­rea ce­tățe­ni­ei de că­tre ro­mânii din Ucrai­na și cei din Re­pu­bli­ca Mol­do­va.

Ne­pă­sa­rea sta­tu­lui fa­ce să nu exis­te cur­se de avi­on sau de tren din Ro­mânia spre Cer­năuți, fa­ce ca în ul­ti­mii ani să fie închi­se mai mult de 10 punc­te de tre­ce­re a fron­ti­e­rei ca­re fun­cți­o­nau în re­gim de mic tra­fic de fron­ti­e­ră. Sin­gu­rul lu­cru ca­re fun­cți­o­nea­ză bi­ne la gra­niță es­te tra­fi­cul cu ți­gări.

Ori­ce ro­mân din Cer­năuți știe că nu exis­tă în ca­pi­ta­la re­gi­u­nii ni­cio gră­di­niță în lim­ba ro­mână, știe că sta­tul ro­mân a fost si­lit să nu înfi­i­nțe­ze un Insti­tut Cul­tu­ral Ro­mân la Cer­năuți prin ter­ti­puri de ge­nul: cum­pă­ră un te­ren, dar nu vei pri­mi au­to­ri­zație pen­tru Insti­tut, pen­tru că pe sub el trec ca­bluri de in­te­res nați­o­nal.

Ro­mânia a fost su­bor­do­na­tă in­te­re­se­lor eu­roa­tlan­ti­ce din Ucrai­na, aban­do­nându-și fi­ii.

Spe­ra­nța ro­mâni­lor din Ucrai­na es­te Bi­se­ri­ca

Pa­ra­do­xal, în pli­nă li­ber­ta­te a cu­vântu­lui și de mișca­re, în mo­men­tul în ca­re Ro­mânia es­te mem­bră a UE și a NATO, iar Ucrai­na as­pi­ră să in­tre în aces­te or­ga­nis­me, în epo­ca în ca­re Ro­mânia deți­ne Preșe­di­nția Con­si­li­u­lui Uni­u­nii Eu­ro­pe­ne, Ro­mânia pa­re le­ga­tă la mâini în ce­ea ce-i pri­vește pe ro­mânii din Ucrai­na.

Ia­răși, expli­cația exis­tă. Din 1997 și până în pre­zent, sta­tul ro­mân con­si­de­ră că poa­te și tre­bu­ie să fa­că un „sa­cri­fi­ciu is­to­ric“(preșe­din­te­le Emil Con­stan­ti­nes­cu, 1997), să-i sa­cri­fi­ce pe ro­mânii din Ucrai­na pe cri­te­rii can­ti­ta­ti­ve: în Ucrai­na sunt doar 500.000 de ro­mâni, față de 20.000.000 în ța­ră. Ace­lași sa­cri­fi­ciu l-a fă­cut în iu­nie 1940, când a ce­dat Ba­sa­ra­bia, nor­dul Bu­co­vi­nei și Ţi­nu­tul He­rța în fața ul­ti­ma­tu­mu­lui so­vi­e­tic.

Sta­tul ro­mân s-a as­cuns în spa­te­le Tra­ta­tu­lui cu Ucrai­na, sem­nat pen­tru in­tra­rea în NATO și UE, și al ob­tu­zi­tății pă­rții ucrai­ne­ne.

Dar ro­mânii din Ucrai­na au un tes­ta­ment scris. Es­te tes­ta­men­tul po­li­tic al boi­e­ru­lui bu­co­vi­nean Do­xa­chi Hur­mu­za­chi, pu­bli­cat în „Te­le­gra­ful Ro­mân“de la Si­biu în 1857:

„Să nu ui­tați că aveți de înde­pli­nit trei da­to­rii mari și sfin­te, pen­tru ca­re aveți a răs­pun­de înain­tea lui Dum­ne­zeu, înain­tea oa­me­ni­lor și a ur­mași­lor voștri. Aces­te trei da­to­rii sunt: pa­tria, lim­ba și bi­se­ri­ca.

Ro­mâneas­că es­te ța­ra ace­as­ta în ca­re trăim, câști­ga­tă și păs­tra­tă cu sânge­le stră­bu­ni­lor noștri și înzes­tra­tă cu drep­turi ro­mânești, ca­re n-au pu­tut să apu­nă, pen­tru că sunt o pro­pri­e­ta­te ne­pi­e­ri­toa­re a ei. Lim­ba ro­mână, su­fle­tul nați­o­na­li­tății noas­tre, pe ca­re ne-au păs­trat-o stră­bu­nii noștri în tim­pii bar­ba­ri­ei chiar cu ră­pu­ne­rea vi­eții, a fost tot­de­au­na și es­te ade­vă­ra­ta lim­bă a aces­tei țări, ni­ci­un drept nu s-a aflat în pu­te­re ca s-o des­fi­i­nțe­ze. Bi­se­ri­ca ță­rii noas­tre es­te Bi­se­ri­ca Orto­do­xă, odo­rul cel mai scump al su­fle­te­lor noas­tre.“

Aban­do­nați de stat, ro­mânii din Ucrai­na își pun spe­ra­nța în Bi­se­ri­că pen­tru că știu că – sub di­ver­se ocu­pații străi­ne, oto­ma­nă, aus­tria­că, so­vi­e­ti­că – Bi­se­ri­ca a fost cea prin ca­re și-au sal­vat fi­i­nța nați­o­na­lă, prin cre­di­nță și lim­bă. Da­că și BOR va ui­ta de ro­mânii din Ucrai­na, așa cum a ui­tat sta­tul, atunci sub ochii ge­ne­rați­ei de azi ro­mânii din Ucrai­na vor dis­pă­rea, prin dez­nați­o­na­li­za­re.

Re­cu­noaște­rea acum a au­to­ce­fa­li­lor înse­am­nă sfârși­tul iden­ti­tății ro­mânești în Ucrai­na

Pri­mul prin­ci­piu în me­di­ci­nă es­te ca, atunci când vrei să tra­te­zi ce­va, să nu faci rău. Chiar da­că nu știu ce anu­me ar dori, con­cret, să fa­că Bi­se­ri­ca pen­tru a le sal­va iden­ti­ta­tea nați­o­na­lă, ro­mânii din Ucrai­na știu ce nu vor să fa­că Si­no­dul BOR.

Da­că Si­no­dul BOR va re­cu­noaște bi­se­ri­ca au­to­ce­fa­lă, pri­ma con­se­ci­nță va fi că pre­oții ro­mâni din Ucrai­na nu vor mai pu­tea slu­ji împreu­nă cu pre­oți din BOR. Ace­as­tă in­ter­di­cție a fost ho­tă­râtă de Pa­triar­hia Mos­co­vei pen­tru ori­ci­ne va re­cu­noaște no­ua bi­se­ri­că din Ucrai­na și ea se apli­că de­ja în ca­zul mă­năs­ti­ri­lor din Athos, ca­re sunt în ju­ris­di­cția Pa­triar­hi­ei Ecu­me­ni­ce.

A do­ua con­se­ci­nță a re­cu­noaște­rii ar fi pi­er­de­rea încre­de­rii în Pa­triar­hia Ro­mână. Ucrai­na se află în pli­nă cam­pa­nie elec­to­ra­lă, tu­rul 2 al ale­ge­ri­lor pre­zi­de­nția­le fi­ind pro­gra­mat pe 21 apri­lie. Preșe­din­te­le în fun­cție, Pe­tro Po­roșen­ko, se lup­tă pe toa­te fron­tu­ri­le să obți­nă un al doi­lea man­dat, deși în pri­mul man­dat nu a reușit săși înde­pli­neas­că prin­ci­pa­la pro­mi­si­u­ne din cam­pa­nia din 2014, că va opri răz­boi­ul din Don­bas, și, în plus, a pi­er­dut Cri­me­ea. Slo­ga­nul său din ul­ti­mii ani es­te „Lim­ba, Bi­se­ri­ca și Ar­ma­ta“, adi­că im­pu­ne­rea lim­bii ucrai­ne­ne mi­no­ri­tăți­lor et­ni­ce, uni­fi­ca­rea au­to­ce­fa­li­lor și eli­mi­na­rea Bi­se­ri­cii de­pen­den­te de Pa­triar­hia Ru­să și întă­ri­rea ar­ma­tei. Du­pă acor­da­rea To­mo­su­lui de au­to­ce­fa­lie de că­tre Pa­triar­hia Ecu­me­ni­că, pa­no­u­ri­le pu­bli­ci­ta­re cu el și cu Mi­tro­po­li­tul Epi­fa­nie au împânzit Ucrai­na. În ace­lași timp, a par­ti­ci­pat cu Mi­tro­po­li­tul Epi­fa­nie la nu­me­roa­se pre­zen­tări pu­bli­ce ale To­mo­su­lui. Da­că Mi­tro­po­li­tul Epi­fa­nie îi e da­tor lui Po­roșen­ko și îi fa­ce cam­pa­nie, cu ce și de ce ar fi da­tor Si­no­dul BOR lui Po­roșen­ko pen­tru a-i fa­ce cam­pa­nie?

Preșe­din­te­le Po­roșen­ko es­te un om ca­re își cu­noaște sco­pu­ri­le. Dar prin­tre sco­pu­ri­le lui nu se nu­mă­ră bi­ne­le ro­mâni­lor, a că­ror lim­bă o știe, dar o alun­gă din șco­li. Es­te un bun di­plo­mat sau un om alu­ne­cos, de­pin­de cum vrei să-l pri­vești: s-a împăr­tășit și la gre­co-ca­to­lici, și la au­to­ce­fa­li. A mers des la Mă­năs­ti­rea Po­ce­a­ev, dar acum tri­mi­te admi­nis­trația de stat să o și­ca­ne­ze; se lup­tă cu Ru­sia, dar are ma­re par­te din afa­ce­rea Ros­hen în Ru­sia; es­te un om pe ca­re Occi­den­tul îl fo­lo­sește în con­flic­tul cu Ru­sia fă­ră a-i ches­ti­o­na co­ru­pția și me­to­de­le to­ta­li­ta­re de acți­u­ne. Din di­plo­mație sau in­te­res, el pu­tea să cur­te­ze mă­car cu o pro­mi­si­u­ne mi­no­ri­ta­tea ro­mână din Ucrai­na, dar nu a fă­cut-o. E prea evi­dent că o fo­lo­sește pe post de ina­mic de ser­vi­ciu, de ca­re el pă­zește Ucrai­na. Așa că ro­mânii nu îl vor vo­ta.

În plus, ce fel de or­to­do­xie ar măr­tu­ri­si Si­no­dul BOR când sunt cu­nos­cu­te vi­o­le­nțe­le și min­ci­u­ni­le pe ca­re au­to­ce­fa­lii le fo­lo­sesc pen­tru a-și lua bi­se­rici de la ca­no­nici?

A treia con­se­ci­nță a re­cu­noaște­rii es­te dez­bi­na­rea mi­no­ri­tății ro­mânești. Aso­ciați­i­le cul­tu­ra­le ro­mânești din Ucrai­na sunt dez­bi­na­te, ex­trem de puți­nii oa­meni po­li­tici ro­mâni sunt ire­le­va­nți din punct de ve­de­re al apă­ră­rii iden­ti­tății ro­mânești, sin­gu­ra ca­re es­te uni­tă es­te Bi­se­ri­ca. Fap­tul că ni­ci­un pre­ot ro­mân nu a tre­cut la bi­se­ri­ca au­to­ce­fa­lă a dat o fo­rță ex­traor­di­na­ră ro­mâni­lor din Ucrai­na de a ră­mâne uniți. Da­că Si­no­dul BOR va in­tra în le­gă­tu­ră cu bi­se­ri­ca au­to­ce­fa­lă, ace­as­tă uni­ta­te va fi dis­tru­să ra­pid, căci unii pre­oți se vor ghi­da du­pă Si­no­dul BOR și vor tre­ce la au­to­ce­fa­li, dar cei mai mu­lți vor ră­mâne la ca­no­nici și vor acu­za Si­no­dul BOR că a tră­dat in­te­re­se­le nați­o­na­le, dar și ade­vă­rul de cre­di­nță.

Ce va fa­ce Si­no­dul BOR?

La ce­le de mai sus ar mai fi un post scrip­tum de adău­gat, ca­re pe vi­i­tor ar pu­tea să de­vi­nă înce­pu­tul unui nou ca­pi­tol pen­tru ro­mânii din Ucrai­na. O con­se­ci­nță a Tra­ta­tu­lui cu Ucrai­na es­te că ni­meni nu se între­a­bă cât de ca­no­ni­că es­te Bi­se­ri­ca Ru­să ca­no­ni­că în te­ri­to­ri­i­le ocu­pa­te în 1940 și 1944 în ur­ma pac­tu­lui Rib­ben­trop-Mo­lo­tov. Atunci, tan­cu­ri­le so­vi­e­ti­ce ca­re au in­va­dat nor­dul Bu­co­vi­nei, Ţi­nu­tul He­rța și Ba­sa­ra­bia au adus și Pa­triar­hia Mos­co­vei aici, în lo­cul BOR.

Du­pă des­tră­ma­rea URSS, sta­tul ro­mân și BOR fi­ind ab­se­nți din pei­saj, me­ci­ul ju­ris­di­cți­i­lor s-a ju­cat între ruși și ucrai­neni.

Atunci când sta­tul ucrai­nean îi tri­mi­tea în mod spe­cial pe ti­ne­rii ro­mâni să lup­te în con­flic­tul ucrai­nea­no-rus din Don­bas, ma­me­le și soți­i­le lor au blo­cat dru­mu­ri­le în Cer­năuți: de ce să moa­ră ro­mânii într-o lup­tă pe ca­re nu au pro­vo­cat-o și în ca­re ni­cio ta­bă­ră nu ur­mă­rea bi­ne­le lor? Es­te evi­dent că nu Si­no­dul BOR îi va împă­ca pe ruși și ucrai­neni, însă el poa­te să îi ape­re acum pe ro­mânii aflați între ce­le do­uă ta­be­re bi­se­ri­cești. Iar pen­tru cei ca­re se tem că ace­as­ta îi va de­ran­ja pe unii sau pe alții es­te va­la­bi­lă mus­tra­rea pe ca­re ță­ran­ca Anița Nan­driș o adre­se­a­ză fra­te­lui ei, pro­fe­sor uni­ver­si­tar, ca­re se te­mea să tre­a­că pes­te gra­niță, în Ro­mânia, ma­nus­cri­sul că­rții „20 de ani în Si­be­ria“, măr­tu­rie ex­traor­di­na­ră pe ca­re Anița avu­se­se cu­ra­jul să o scrie des­pre ce­le do­uă de­ce­nii cât fu­se­se de­por­ta­tă de so­vi­e­tici.

Spe­răm ca Si­no­dul BOR să își amin­te­as­că pil­da cu păs­to­rul cel bun ca­re, atunci când i se pi­er­de o oaie din tur­ma de 100 de oi, se du­ce du­pă ea.

Ro­mânii din Ucrai­na tre­bu­ie să sim­tă gri­ja vlă­di­ci­lor noștri, iar ati­tu­di­nea aces­to­ra poa­te să le in­su­fle nă­dej­dea că nu sunt ui­tați.

FOTO: WWW.CUVANTUL ORTODOX.RO

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.