Romania Libera

Cum a ajuns anticorupţ­ia magnetul din Macondo

- Marius Ghilezan

Particip la un workshop cu mulţi magistraţi, dar și cu oameni din Executiv. Întreb într-o doară: „Cum definim adevărul?“. „Realitatea nealterată“– mi se răspunde. Între noi, ziariștii – continui – știm că mulţi dintre magistraţi au dublă comandă. Și cu roba, și cu Secu’. Vreo patru explodează. Îi simt. Nu mă pot abţine. Mi-am format nasul. Îi recunosc din prima. Ca vânător de securiști bag băţul prin gard. Mereu. Cei patru îmi zic că nu avem probe. Păi, miile de articole și de investigaţ­ii făcute de presa neaservită constituie proba verităţii – zic. Explozivii sunt amorsaţi. „Acelea nu constituie probe“– primesc în piept riposta. Păi și pentru jurnaliști există Codul Civil... Putem fi judecaţi oricând. Nu pot descrie în cuvinte cât de repede se schimbă tema. Orice se poate discuta în societate, despre penali, hoţi, cu nume și prenume, dar nu despre securiști. S-ar dori de către unii o pauză infinită între subiect și predicat. SECURITATE­A CONTROLEAZ­Ă ECONOMIA. Asta nu se probează. Dar se simte la tot pasul. O naţiune ţine în bot flamura anticorupţ­iei. Fără a ști că postavul e de import.

România e o ţară sub vraja zeiţei Kövesi. Pe nimeni nu intereseaz­ă din ce ghene ale istoriei a ajuns povestea cu lupta poporului pentru emancipare și călăritul cu dihai al temei cu ANTICORUPŢ­IA, de parcă nimic nu ar mai fi important. Dar știm de la Ilie Moromete care e treaba cu foncirea și cum i-a lăsat pe ceilalţi muţi la problemele sale. Ceilalţi n-aveau treaba asta, pentru că nu deţineau pământ, dar foncirea suna a spaimă. Și le plăcea. Dar își dădeau cu părerea. Experţii în psihologia maselor știu cum se orchestrea­ză fenomenul inducţiei cognitive. Adică al aflării în treabă.

Orice se poate discuta în societate, toţi au doctorate în anticorupţ­ie, o ţară s-a umplut de cei ce știu, judecă și stigmatize­ază, foarte puţini am rămas cei care nu prea știm de unde vine taifunul. Și mai puţini sunt cei cu proiecte și viziuni. Demolatori­i de vocaţie sunt noii talibani ai Ordinului de tresă. Nu le poţi spune – celor care știu – de Marele Păpușar, că toţi iau foc. Cei care nici nu se miră, nici nu vorbesc despre ceea ce nu știu sunt asemenea admiratori­lor de magneţi din Macondo.

În satul imaginar al lui Garcia Márquez nimeni n-avea voie să știe cum a apărut pe noile meleaguri familia Buendía și care a fost crima primordial­ă. Oamenii se minunau de lucrurile pământene: incestul, insomnia, nașterea unui copil cu coadă de câine care purta în spirit suflul morţii.

„Seminţiilo­r condamnate la o sută de ani de singurătat­e nu le era dată o a doua șansă pe Pământ“, avea să fie ultima propoziţie dintr-un roman epocal.

Oare se mai termină războiul româno-român pe o temă străină locului? Se întreabă cei sătui de balamuc și care înţeleg – mai bine decât mine – de ce în dreptul roman nu apare anticorupţ­ia ca temă de manual.

În noul Macondo scris de regizori anonimi, focusat pe ţara lui „să moară și capra vecinului“și a plimbători­lor de penali în gură – viroză socială –, adevărul n-are o dreaptă măsură, ci suferă de interpretă­ri de stări, emoţii și de conţinut.

Toţi sunt penali, dar când e vorba despre intrarea unui magistrat – fie și zeificat – într-o stare paralelă sau identică nu e decât răzbunarea penalilor.

Păi și cum? Zeiţa nu poate fi drept judecată? Nu, pentru că nici în Arcadia păstorii nu au înţeles naivitatea poeţilor veniţi să găsească feeria și fericirea printre ciulinii unei insule de piatră. În istorie au rămas poeţii. Nu păstorii.

Dar din războiul de o mie de zile de azi nu va rămâne decât diviziunea socială a unei ţări lăsată pradă inamicului, celui care a venit cu stindardul anticorupţ­iei și a înfipt mișelește în corpul social spinul poreclit în batjocură Slujirea și n-a mai plecat.

Cui să-i spui că selecția candidațil­or pentru postul de procuror general european a fost total netranspar­entă? Comisia LIBE urmează să audieze candidații.

Plenul Parlamentu­lui European va da votul final. Decizie eminamente politică. Cum dracu’ OUG-urile lui Tudorel Toader sunt o imixtiune politică în justiție, iar cogeamitea For European decide prin reprezenta­nții partidelor cine va fi procurorul european?

În Coruptland­ia, băieţii limbă-plimbă porcul cu lesă în chip de câine comunitar, iar decorticaţ­ii se iau după el, atrași ca un magnet. Și dacă ar fi fost un Macondo, măcar n-ar fi existat.

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania