După 20 de ani. Viaţa într-un centru de reabilitare neuropsihiatrică

Nea Encică și-a petrecut cea mai mare parte a vieții departe de familie, în centru

A fost internat, în anul 2000, în Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Techirghiol, care i-a devenit casă.

Are atelier la etajul 1 al Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) din Techirghiol, Constanța. O încăpere mică, luminată de un bec, în care încape aproape toată povestea lui nea Encică – așa îi spun cei din centru.Trebăluiește toată ziua în această încăpere, face de toate, de la cizmărie la mici reparații.

Internat de familie

A juns la CRRN Techirghiol pentru că manifesta un comportament agresiv față de părinți. Era un pericol pentru ei, dar și pentru el însuși. În 1998, familia a solicitat internarea lui într-un cămin-spital, așa se numeau atunci. La Techirghiol a ajuns în anul 2000. Dragostea de părinte nu se stinge în niciun fel de condiții,probabil,și așa a fost și în cazul lui. Mama și tatăl său au depus o cerere de externare crezând, probabil, că fiul lor s-a reabilitat. N-a fost așa, au fost nevoiți să îl aducă în fostul cămin-spital la scurt timp.

O dragoste și o fiică

Când vine vorba despre povestea vieții sale și familie, se vede că nu prea se simte în largul lui să discute prea multe. Nea Encică a fost căsătorit,are și un copil. O fată care are acum 26 de ani, dar despre care nu mai știe nimic.A văzut-o ultima oară când era de-o șchioapă. „Fosta mea soție este moldoveancă, de la Piatra Neamț.Eu lucram în camera de comandă, ea era laborantă. La Lovinești. A fost dragoste la prima vedere. Prin 1985 am cunoscut-o. Apoi m-am întors cu ea la Medgidia, la actualul Lafarge, unde am și lucrat.Dar ea n-a rezistat din cauza dorului de ai ei, așa că m-am măritat eu, la Piatra Neamț“, spune, râzând, nea Encică.

Tatăl nu l-a uitat niciodată

Tatăl său nu l-a uitat niciodată. Dragostea de părinte nu moare niciodată. Are 97 de ani și este grav bolnav, dar nimic nu-l împiedică să vină să-și vadă fiul. Mama s-a stins. „Tata are un început de sfârșit. Toți sfârșim într-un fel sau altul“, spune nea Encică. Mai ține legătura cu cei 3 frați, însă mai mult la telefon și asta se întâmplă destul de rar.S-a născut în Medgidia, în penultima lună a anului 1958. Mai are frați, dar cel mai mult se laudă cu fratele său geamăn, mai mare decât el cu 5 minute.Ține mult la el cu toate că spune că, în copilărie, era cam leneș și toate treburile casei cădeau pe umerii lui. „Toți frații mei fugeau de muncă, mai ales geamănul, dar eu nu. O ajutam pe mama. Făceam orice. În clasele mici, coseam mai bine decât fetele.Asta cu munca și priceperea la orice cred că sunt talente native. De ziua noastră (n.r. - a lui și a fratelui geamăn), am așteptat să sune el primul.Așa era normal, că el e mai mare decât mine. Și am stat, și am stat, apoi am pus eu mâna pe telefon și l-am sunat. Nu l-am mai văzut de 6 luni. Bine, a fost și bolnav; s-a operat de inimă. Eu îi caut pe toți. Sunt sufletul meu“, povestește nea Encică.

Atelierul e tot ce are

Despre atelierul lui spune că este tot ceea ce are. „Nu

știu cum, mi s-au furat odată sculele.Am râs.M-am bucurat.M-am bucurat pentru că nu mi se poate fura talentul, meseria pe care am învățat-o.Aici lucrez de 18 ani. Și sunt bucuros că Direcția mi-a oferit camera asta să-mi fac atelierul.Totul este la comun aici. Toți avem câte o boală, dar și câte o responsabilitate. Suntem într-o întreprindere de stat, nu? Eu sunt urmașul lui Ceaușescu. Dar știi de ce? Pentru că și el a fost cizmar“, râde nea Encică.

Pe urmele lui Mr. Bean

Glumele lui nea Encică i-au adus și roluri, pe scenă, la spectacolele organizate de DGASPC Constanța. Cel mai bine interpretat a fost rolul lui Mr.Bean – „Mr.Bean își face un sandwich“. „Eu sunt și dansator de dansuri populare.Pentru rolul ăsta,Mr.Bean, m-am pregătit o lună, dar mi-am adus și aportul personal.Eu fac de toate.Eu,de fapt, nu am un conflict cu ceilalți. Am un conflict cu mine însumi“, a spus nea Encică.