Mică istorie a unui stadion bombardat
Stadionul „Giulești – Valentin Stănescu”, bun patrimonial al Ministerului Transporturilor, administrat de CS Rapid București, are o istorie memorabilă, savuroasă și încărcată de simboluri. O mică parte din ea veți regăsi și în rândurile de mai jos, pe care vă invităm să le lecturați, în contextul în care a început demolarea actualei structuri de lângă Podul Grant.
Începuturile echipei de fotbal rapidiste îi găsesc pe alb-vișinii pe CAB sau Romcomit, stadioane bucureștene aparținând altor cluburi, în timp ce
rugbiștii jucau pe Triunghi, undeva spre Chitila. Conducătorul echipei de fotbal Rapid București,vestitul Costică Bauer, a impus un spirit profesionist la echipă și și-a folosit relațiile
din străinătate în folosul clubului.Astfel,el a plecat la Viena, de unde a adus mai multe rânduri de echipament de la omonima vieneză, iar apoi a dat marea lovitură.
Aflând că stadionul Highbury, unde joacă vestita Arsenal Londra,va intra în reparație, a plecat spre Anglia, de unde s-a întors cu un vapor încărcat de materiale de construcție, scaune, accesorii și așa mai departe. Bauer a primit de la arhitecții britanici și planul de construcție al arenei care apoi, la Giulești, a fost urmărit până la detalii, aproape în totalitate. După modelul londonez, a fost instalat în Giulești liftul original de pe Highbury, Giuleștiul devenind astfel singurul stadion cu un astfel de accesoriu, din țară și din sud-estul Europei,
fapt care i-a conferit un farmec aparte.
Sigur că particularitățile constructive ale Giuleștiului diferă un pic,tocmai pentru că și locul era diferit.De exemplu,o cale ferată a trebuit să fie mutată pentru ca tribuna a doua,care oricum este un pic oblică,să poată fi așezată.
În perioada interbelică, lucru pe care puțini îl știu, Giuleștiul avea două peluze și două turnuri. Bombardamentul american care s-a abătut asupra Bucureștiului pe 4 aprilie 1944 a făcut prăpăd în zona Gării de Nord și a cartierului Grivița, fiind lovite mai multe obiective
civile. Printre ele și Stadionul Giulești, o bombă distrugând peluza dinspre sală și unul dintre turnuri. De atunci, pentru că nu a mai fost reconstruit, Giuleștiul a rămas în formă de potcoavă, chiar fiind supranumit așa de către suporteri și gazetari. Mai târziu, pe locul fără peluză a fost instalată o tribună mică, din lemn, rezervată copiilor.
Mai târziu, arena a fost închisă cu o a doua peluză, însă istoria romantică a clubului feroviar nu trebuie, în opinia noastră, să uite de astfel de episoade.