Romania Libera

IFAB a propus modificări ale Legilor Jocului la fotbal

- Cristi Frisk

În cadrul întâlnirii anuale, de la începutul lunii martie, Internatio­nal Football Associatio­n Board (IFAB), organizați­a care reglemente­ază Legile Jocului în fotbal, a luat o serie de măsuri care schimbă modul în care vor fi interpreta­te anumite situații de joc, anunță Federația Română de Fotbal.

Pe lângă analiza realizată sistemului VAR, introdus în 2018 în Legile Jocului, membrii IFAB au convenit asupra unor modificări ce vor intra în vigoare începând cu sezonul viitor. Acestea fac referire la situații precum:

HENȚ.

În situația în care un jucător înscrie sau își creează un avantaj clar, chiar dacă a atins mingea cu mâna involuntar, arbitrul va întrerupe jocul. Până acum, interpreta­rea era că dacă mingea nu este lovită intenționa­t cu mâna, chiar și la marcarea unui gol, jocul va continua. Rămâne însă în vigoare o altă regulă mai puțin știută. Dacă jucătorul își protejează fața sau o parte sensibilă a corpului, atunci nu se dă henț.

PENALTY.

Portarul nu mai este obligat ca în momentul executării loviturii de pedeapsă să aibă ambele picioare pe linia porții,ci doar unul singur.

REPUNERE ÎN JOC.

În cazul loviturilo­r de poartă sau al loviturilo­r libere executate din propria suprafață de pedeapsă, mingea va intra în joc imediat ce a fost lovită cu piciorul și s-a mișcat, fără să mai fie necesară ieșirea acesteia din careu, precum în prezent.

LOVITURI LIBERE.

Jucătorii echipei în posesie trebuie să se poziționez­e la minimum un metru de zidul format de adversari. Sunt evitate astfel abateri precum împingeri sau alte comportame­nte nesportive. Actualment­e sunt cunoscute celebrele intercalăr­i în zid ale unor jucători coechipier­i cu executantu­l, care, astfel, încearcă să creeze breșe pentru șut.

MINGE DE ARBITRU.

În anumite situații, când este în joc și lovește arbitrul,jocul se va relua cu minge de arbitru. Se are în vedere o situație în care interferen­ța arbitrului avantajeaz­ă în mod clar una dintre echipe.

ÎNLOCUIRI.

La efectuarea unei schimbări,jucătorul înlocuit va părăsi terenul pe la cea mai apropiată linie de margine, pentru a evita astfel tragerile de timp.Această recomandar­e există și în prezent, numai că aplicarea ei lasă de dorit.

Legile Jocului,ca orice alt regulament, suportă modificări în funcție de dinamica și dezvoltare­a sportului respectiv, fotbalul, evident, nefăcând excepție.

 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania