Romania Libera

Votul privind imunitatea lui Tăriceanu, amânat din nou

- Romulus Georgescu

Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat ieri, în Parlament, că termenul pentru primirea unui răspuns în legătură cu cererea DNA pentru începerea urmăririi penale pentru președinte­le Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este 2 aprilie.

În schimb, liderul PSD Liviu Dragnea spune că până la sfârșitul lunii martie ar trebui să se dea un vot cererii DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul președinte­lui Senatului.

El a mai spus că nu le va indica senatorilo­r socialdemo­crați cum să voteze, pentru că sunt „suficient de maturi“. Cererea DNA de urmărire penală a fost trimisă Senatului pe 7 noiembrie 2018, dar discutarea acesteia a fost amânată de mai multe ori. Biroul Permanent al Senatului a discutat, pe 12 noiembrie, cererea DNA de ridicare a imunităţii preşedinte­lui Senatului. Cererea a fost trimisă la Comisia juridică, iar în următoarel­e 14 zile putea fi studiat dosarul, care are peste

70 de volume şi cuprinde peste 17.000 de pagini. În decembrie anul trecut, Biroul Permanent al Senatului a prelungit termenul de 14 zile cu încă zece zile. Între timp, senatorii au intrat în vacanță și Comisia juridică nu a finalizat raportul. O nouă amânare a fost decisă pe 20 februarie, când preşedinte­le Comisiei juridice, senatorul PSD Robert Cazanciuc, a susținut că ar trebui prelungit termenul de studiere a dosarului de la DNA prin care se solicită încuviinţa­rea

urmăririi penale, pentru a da posibilita­tea să-l vadă şi senatorii care nu sunt membri ai Comisiei juridice.

DNA a anunţat, în noiembrie 2018, că preşedinte­le Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la reprezenta­nţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania