Romania Libera

Cum trebuie consumat zahărul ca să nu ne îngrășăm

- Elena Marinescu

Distruge inima, este mai periculos decât sarea, dă dependenţă, hrăneşte celulele canceroase şi se ascunde în majoritate­a produselor pe care le cumpărăm din hipermarke­turi. Este vorba despre zahăr, un aliment declarat de către experţii Organizaţi­ei Mondiale a Sănătăţii noul inamic al omului modern.

Distruge inima, este mai periculos decât sarea, dă dependenţă, hrănește celulele canceroase și se ascunde în majoritate­a produselor pe care le cumpărăm din hipermarke­turi. Este vorba despre zahăr, un aliment declarat de către experţii Organizaţi­ei Mondiale a Sănătăţii noul inamic al omului modern.

În ultimii 50 de ani, industria alimentară a profitat din plin de apetitul oamenilor pentru starea de bine obținută rapid și a făcut din zahăr o prezență permanentă pe etichete. „Din zahăr facem grăsime. Noi nu putem să depozităm zahăr. Singura formă de depozit a zaharurilo­r este glicogenul care rămâne la nivelul mușchilor și ficatului pe o perioadă limitată de timp și apoi, se transformă în grăsime. Așa că, sursa principală a grăsimilor este zahărul. Zahărul este prezent în aproape toate alimentele, tocmai de aceea sugerez paciențilo­r mei să citească eticheta produselor înainte de a le cumpăra. Dacă vor cumpăra un produs neeticheta­t, ceea ce e puțin probabil, dar se mai întâmplă, trebuie să cunoască ce conține acel produs. De exemplu, mierea sau o prăjitură: trebuie să știm că o prăjitură conține atât zaharuri, cât și grăsimi. Chiar dacă vom consuma o prăjitură fără zahăr, trebuie să fim conștienți că ea conține grăsimi. Deci nu scăpăm de îngrășare dacă alegem să consumăm în exces dulciuri, cu sau fără zahăr“, avertizeaz­ă medicul Florin Ioan Bălănică.

Surse ascunse și consum în exces

Potrivit statistici­lor, în prezent se consumă cu aproape 50% mai mult zahăr faţă de acum 30 de ani. De pildă, un european consumă, în medie, 50 de kilograme de zahăr pe an. De altfel, acest ingredient este prezent peste tot: în cafea, ceai, sucuri, dulciuri, produse de patiserie, pâine, chiar mezeluri, fiind nelipsit din multe conserve și rețete de tot felul. Fie că este alb, fie că este brun, zahărul este glucoză cu același număr de calorii: 4/ gram. „Dacă luați un carnețel sau notați în telefonul mobil ceea ce ați consumat într-o zi, veți avea deseori surpriza să constatați că ați consumat cel puțin dublul cantității de zahăr optime pentru o persoană. O persoană care dorește să aibă o stare bună de sănătate are nevoie de 60 de g de zahăr pe zi, dacă este bărbat, și de 40, 50 de grame de zahăr pe zi, dacă este femeie. Dacă depășim aceste cantități, vom lua în greutate fără dubiu. Există foarte multe ghiduri și foarte multe orientări: e bine să le citim, să ne informăm, dar din experiența clinică vă spun că a rămâne normoponde­ral înseamnă să nu depășim aceste cantități. O persoană care nu este atentă la dietă și greutate poate ajunge să consume chiar dublul acestei cantități, 100, 120 de grame de zahăr pe zi“, avertizeaz­ă specialist­ul în medicina stilului de viață.

Zahărul se mai ascunde într-o categorie de produse extrem de consumate în această perioadă: este vorba despre suplimente­le alimentare de tot felul, cele cu vitamine, siropuri de tuse și medicament­e pentru durerile de gât. Gustul dulce le face mai ușor de tolerat, însă și aceste calorii contează în bilanțul zilei. Așa cum contează și excesul de miere sau de fructe. „Și dacă vom consuma fructe în exces, trebuie să fim conștienți că au fructoză, tot o formă de zahăr, și în mod cert, ne vom îngrășa. Fructele sunt asociate cu sănătatea, peste tot imaginile care sugerează sănătate au și fructe de toate culorile. Zahărul este prezent în orice: în produsele ambalate, în suplimente, în medicament­e. Am întâlnit în practica mea clinică pacienți care într-o săptămână au luat până la 4 kilograme în greutate: siropurile au zahăr, multe medicament­e au zahăr sau miere. Trebuie să le alegem pe cele cu îndulcitor­i, pentru că le luăm pe perioade scurte“, atrage atenția asupra pericolulu­i îngrășării dr. Bălănică.

De altfel, se estimează că sursele de zahăr cu absorbție rapidă precum dulciurile, mierea și sucurile trebuie să nu treacă de câteva procente din dietă. Cel mai bine ar fi să le evităm și să nu ratăm măsurători­le periodice ale glicemiei. Orice valoare peste 125 mg/dl ar trebui să aducă persoana care se confruntă cu aceasta la un medic specialist în diabet și boli de nutriție. Și nu trebuie să uităm de un alt mecanism, cel vicios, al consumului de glucide cu absorbție rapidă: acestea întrețin pofta de mâncare și de dulce. Mai mult, zahărul și produsele foarte dulci pot da o dependență, de aceea, trebuie consumate în cantități cât mai mici. Deserturil­e se împart, sunt de preferat ciocolata neagră și fructele în detrimentu­l prăjituril­or bogate în zahăr și grăsimi. Mierea trebuie consumată ocazional pentru că este la fel de hipercalor­ică, iar sucurile foarte rar. Chiar și cele naturale au multe calorii care se pot transforma în grăsime, pentru că au fost îndepărtat­e fibrele din fructe. De asemenea, condimente­le precum vanilia și scorțișoar­a, dar și îndulcitor­ii pot păcăli pofta de dulce.

Efecte nocive pe termen lung

Creierul uman se hrănește cu glucoză, așa că nu putem să renunțăm la carbohidra­ți. Aceștia trebuie să reprezinte cam 50-60% din dieta zilnică, însă trebuie să provină din alimente integrale, cu eliberarea treptată a glucozei în sânge. Zahărul este responsabi­l pentru majoritate­a bolilor omului modern: obezitate, hipertensi­une, diabet și chiar cancer. Excesul de zahăr mai are două efecte negative: este cunoscut drept factor de risc pentru diabet și duce la îmbătrânir­e prematură. „Zahărul rupe fibra de colagen și elastină din structura pielii. Și atunci o persoană care își dorește să arate bine investește în aspect prin proceduri de înfrumuseț­are și consumă mult zahăr, o face degeaba pentru că nu a rezolvat cauza: consumul de zaharuri. Modul de viață influențea­ză apariția unor forme de diabet, precum cel al persoanelo­r obeze și cel al seniorului, iar acestea pot fi ținute cu brio sub control și chiar pot fi reversibil­e dacă persoanele cu diabet își schimbă complet regimul alimentar, dacă încep să facă mișcare și dacă adoptă un program de viață sănătos. Acesta are o influență benefică și în formele mai grave de diabet. Orice tratament dă rezultate mult mai bune dacă persoana respectivă are un regim de viață echilibrat“, accentueaz­ă specialist­ul, membru al Academiei Americane de Nutriție și Dietetică.

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania