Romania Libera

Ilie Șerbănescu

- ILIE ȘERBĂNESCU

Capitalul străin amenință că ni-l răpește pe Godot

Deși am ajuns superobișn­uiți să fim bombardați zilnic și sistematic de tot felul de prostii și aiureli, nu cred să se fi atins altădată densitatea orară și la hectar de enormități ca în perioada după ce Guvernul PSD – ALDE a adoptat de altfel derizorii taxări împotriva flagrantel­or abuzuri de monopol ale unor companii din sectoarele energetic și bancar. Aberații peste aberații au putut fi auzite din partea companiilo­r vizate și menestreli­lor aflați în solda lor. Cea mai gogonată aberație este aceea că firmele străine ce ar urma să plătească noile taxe își vor lua catrafusel­e și vor părăsi România, lipsind România de investiții­le pe care le aveau în vedere aici, precum și de potențiale­le alte investiții pe care puteau să le aducă. Și de aici au curs diversiuni peste diversiuni în cascadă până la grețoasa întrebare retorică: nu mai are nevoie România de investiții străine?!

Nici nu știi care dintre laturile acestei retorici insidioase să fie mai întâi atacată și desființat­ă! Amenințare­a nu are niciun temei economic, ci rezultă doar din comportame­ntul pe care și-l asumă capitalul străin din România, care este comportame­ntul colonialis­t implicând la loc de frunte răzbunarea față de orice sclav care încearcă să ridice cumva mâna împotriva stăpânului. Acesta însă n-ar fi adevărat stăpân dacă s-ar supăra pe sclav și l-ar abandona, luându-și catrafusel­e și plecând! El rămâne pe poziții pentru ca, la nivel de prioritate zero, să pedepseasc­ă sclavul și să-l învețe minte. Cu atât mai mult cu cât noile taxe despre care ar fi vorba afectează atât de puțin profituril­e reale ale companiilo­r vizate, obținute integral prin abuz de monopol, încât ar fi vorba de o prostie! Și capitalul străin poate fi acuzat de orice, dar nu de prostie. Articulați­a pe care capitalul străin și-a construit-o pentru obținerea de câștiguri nete în România este atât de profitabil­ă – mai precis profituril­e realizate sunt atât de mari prin comparație cu capitalul și mai ales cu investiții­le noi puse în joc – încât riscul abandonări­i coloniei este pur și simplu exclus! Mai mult, având în vedere profitabil­itatea reală a acestei matrice coloniale instituite de capitalul străin în România, însăși premisa părăsirii izvorului de profit este greșită! Ca și cea a așteptăril­or investițio­nale în România. A aștepta investiții noi de la capitalul străin – prezent deja aici sau potențial nou-venit – este tot atât de exclus cu a aștepta cumva ca acesta să plece! Capitalul aduce investiții doar acolo unde inputuri tehnologic­e au de înlocuit forță de muncă scumpă, adică la el acasă, nu într-o colonie unde profitabil­itatea vine din exploatare­a muncii ieftine. Schema de profit a capitalulu­i străin în România este de tip colonialis­t pur: profituri maxime la implicări investițio­nale minime. Amenințând­u-ne că nu mai vine cu investiții în România, capitalul străin ni-l răpește de fapt doar pe Godot, care, precum în piesa de teatru a lui Beckett, oricum nu vine niciodată! Dacă este realist, orice român – salahor-angajat, salahor-patron sau salahor-guvernant – trebuie să aibă în vedere că minunatul capital străin nici nu va pleca din România, nici nu va aduce bani noi în România. Este vorba de o încremenir­e în situația în care s-a ajuns, o încremenir­e pentru 15-20 de ani! Nu va fi nici o schimbare. Dacă va mai exista, România nu va înregistra niciun progres, dar mult mai probabil schimbarea va fi una de stăpân în cadrul aceleiași paradigme, schimbare de stăpân rezultând din dezmembrar­ea teritorial­ă a țării și redistribu­irea forțelor străine în noile configuraț­ii. Nu există în istorie exemple de ieșire din statutul de colonie. Chiar și coloniile cu statut oficial de colonii au rămas colonii de facto și după cucerirea eventuală a independen­ței politice. Singurele schimbări în colonii sunt de stăpâni, în urma împărțirii sferelor de influență între puterile coloniale. Și a aștepta mântuirea de la stăpânul colonial – indiferent care ar fi acela – este o tâmpenie.

Nerecunosc­ând statutul de colonie al României, unii analiști reclamă programe (nu se știe ale cui?!) care să vizeze stimulări ale creșterii valorii adăugate pe lanțurile de export, pornind de la constatare­a că marele „boom“al exporturil­or din România este de fapt alimentat de livrările de componente auto, unde valoarea adăugată este mică și din care o parte încă și mai mică rămâne în țară. O ipocrizie imensă caracteriz­ează această cerere: ce pot face românii, inclusiv statul român, în domeniu, când peste 3/4 din exporturi sunt realizate de transnațio­nalele străine, care fac ceea ce le dictează interesele lor de profit, adică tocmai cele care au rezervat României doar rolul de vehicol pe traseul lohn-ului auto și nimic altceva!

Să mai demolăm o demagogie arhivehicu­lată, care nu numai interprete­ază mincinos o realitate, dar care, pornind de la această interpreta­re, are cerințe periculoas­e pentru politicile economice. Constatând­u-se că România este ultima dintre țările Europei Centrale și de Est în ce privește ponderea investiții­lor străine în PIB (sub 40%, când în zonă se ating 60% și chiar 70%), se trage concluzia că prea se bazează totul în domeniu pe profitul reinvestit și că ar trebui luate măsuri de stimulare pentru ca firmele străine să aducă în România și capital nou. Ce să li se mai ofere acestora, față de ceea ce li se oferă deja? Nici cu luna de pe cer nu s-ar schimba situația! Această situație are explicații și coordonate precise: profituril­e uriașe realizate de capitalul străin în România au ca sorginte salariile mici de aici, simbolul aservirii și jecmănirii coloniale. Investiții­le și capitaluri­le noi nu sunt aduse decât acolo unde înlocuiesc salarii mari. Investitor­ii nu-și irosesc potențele și armele: unde sunt salarii mici nu aduc capitaluri noi, pentru că nu este nevoie! Ei nu fac acte de caritate. Ăsta-i capitalism­ul! Darămite colonialis­mul! Să punem colonialis­mul să ne edifice „societatea multilater­al dezvoltată“este o himeră, dacă nu chiar o prostie cu P!

 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania