Cum să eli­be­răm ța­ra de pânza de păian­jen?

Romania Libera - - Prima Pagina - Ma­ri­us Ghi­le­zan

Fi­e­ca­re ge­ne­rație are pre­te­nți­i­le ei. Pro­gre­sul e în fi­rea omu­lui. Am pu­tut su­pra­vi­ețui co­mu­nis­mu­lui fă­ră li­ber­ta­tea de ex­pre­sie, cu in­ter­di­cția de a că­lă­tori în Occi­dent; în lip­să de li­ber­ta­te de ex­pri­ma­re, vor­be­am între noi. Cre­de­am că as­cul­tând „Eu­ro­pa Li­be­ră“și împăr­tășind

idei­le ca­pi­ta­lis­te în gru­pu­ri­le res­trânse adu­cem un afront re­gi­mu­lui to­ta­li­tar.

Știam că se fu­ră din fa­brici. Că învârte­a­la e un gen co­mun. Ba­cșișul și Kent-ul erau sim­bo­luri de re­pre­zen­ta­re. Mer­ge­am la mun­ci­le pa­tri­o­ti­ce, un­de mai mult che­fu­iam de­cât mun­ce­am. Nu uram pe ni­meni.

Astă­zi, da­că nu ai o agen­dă co­rec­tă po­li­tic, nu lu­pți pen­tru o lu­me ver­de, ești re­tro­grad. Tre­bu­ie mu­sai să ai o cau­ză. Să te arunci pe o te­mă. Nu vi­sam la un uni­vers ver­de. Be­am be­re la sti­clă, veneam de la apro­zar cu pun­gi de hârtie.

Astă­zi, ti­ne­rii lup­tă pen­tru an­ti­co­ru­pție. Vor jus­tiție, alt­fel

de­cât voiam noi bi­le­te la me­ci­uri.

Și to­tuși, par­că în so­ci­e­ta­te nu era atâta încrânce­na­re. Atât venin și atâta ură.

Eram și noi an­ti. Le-am sfi­dat pu­te­rea și mă­ri­rea. Pen­tru a nu mer­ge la de­fi­lări, sco­te­am de la doc­tor ade­ve­ri­nțe me­di­ca­le, ne cum­pă­ram din ÓCSKA PIAC blu­gi ori­gi­na­li și ca­fea ade­vă­ra­tă. Nu trăiam ca no­men­cla­tu­ra de par­tid și de stat. Am învățat și noi la șco­li de eli­tă. Nu vi­sam la Cam­brid­ge sau alte uni­ver­si­tăți pri­va­te. Știam de la bu­nici că, înain­te de a ju­de­ca lu­mea, tre­bu­ie să ne ju­de­căm pe noi, să avem gri­jă cum ne pur­tăm, cum vor­bim, cum apă­rem în lu­mea bu­nă.

Prin­tre co­le­gi am avut fii de foști. Ei co­lin­dau ștran­du­ri­le, ei in­trau pri­mii. Noi învățam, ei ave­au pri­vi­le­gii. Ple­cau va­ra în Ita­lia, noi mer­ge­am la ma­re. Nu i-am urât. Nici ju­de­cat. Vi­ețu­iam fi­e­ca­re cum pu­te­am. Ju­cam fot­bal împreu­nă. Mer­ge­am la pe­tre­ceri. Urmă­re­am câte ze­ce un meci la puți­nii cu te­le­vi­zoa­re co­lor. Nu pu­te­am ajun­ge la mari con­cer­te, dar eram la zi cu Top 10. Mer­ge­am la școa­lă pe jos sau cu tram­vai­ul, nu cu Je­ep sau Q7. Ne ori­en­tam du­pă Soa­re, n-ave­am Wa­ze. Ca­se­to­fo­nul l-am lă­sat pen­tru plă­ci­le de vi­nil. Unii am su­pra­vi­ețu­it, alții au de­venit mari baștani. Mi­liar­dari du­pă Re­vo­luție. Nu i-am urât. Nu i-am ju­de­cat.

Ches­ti­uni ba­na­le, ați zi­ce. Apa­rți­nem lu­mii ve­chi ca­re și-a tri­mis din gru­pul re­vo­luți­o­na­ri­lor din Piața Ma­ria un bi­ci­clist cu me­sa­je că­tre cei de la Po­dul De­ce­bal. În tim­pul Re­vo­luți­ei. N-am avut mo­bi­le. Am co­mu­ni­cat și fă­ră SMS-uri. Ne era in­ter­zis să fo­to­gra­fi­em. Să vor­bim în pi­ețe pu­bli­ce. Nu pu­te­am ac­ce­de în fun­cții fă­ră un com­mit­ment cu Se­cu­ri­ta­tea. Am re­zis­tat.

Fă­ră a-i urî. Noi iu­be­am Re­ge­le, ei Par­ti­dul. Doar bă­taia pe fe­te fru­moa­se era ace­e­ași. Nu hu­le­am. Nu înju­ram. Nici gând să-i ju­de­căm.

Am iz­buc­nit la Re­vo­luție. Ne-am spus oful. Am cre­zut că lu­mea noas­tră va învin­ge. Că ne­poții fi­i­lor de moși­eri și de bur­ghe­zi vor con­du­ce ța­ra.

Ne-am înșe­lat. Nu ne-am de­cla­rat învi­nși.

Nu avem re­sen­ti­men­te. Nu-i ju­de­căm.

Ge­ne­rația de azi, cu mai puți­nă aple­ca­re spre școa­lă, mai mult înju­ră. Ro­mânii vor o ța­ră ca afa­ră. Sa­la­rii ca în străi­nă­ta­te. Ser­vi­ci­ul pu­blic de tran­sport ca-n Occi­dent.

Dar cum să atin­gem ast­fel de țin­te? Anga­jându-ne în lup­ta pen­tru mai mult ver­de și de sal­va­re a PET-uri­lor?

Lup­tând în co­rul an­ti­co­ru­pți­ei, o vâna­re de vânt, nu pu­tem să ne înde­pli­nim obi­ec­ti­vul. Țin­ta se înde­păr­te­a­ză da­că ne pi­er­dem în te­me pa­ra­zi­ta­re. În idei fă­ră mi­ez. Puți­ne și fi­xe.

Ener­gi­i­le unei ge­ne­rații pot fi fruc­tu­oa­se atunci când se fo­lo­sesc pen­tru con­stru­cție, nu pen­tru de­mo­la­re. Pen­tru ța­ră, nu pen­tru mul­ti­nați­o­na­le. Cul­ti­vând să­mânța au­toh­to­nă, nu cea mo­di­fi­ca­tă ge­ne­tic din Occi­dent. Pu­tem învin­ge pre­ju­de­căți­le să­ră­ci­ei gândind că sun­tem cea mai fe­ri­ci­tă ge­ne­rație din is­to­ria Ro­mâni­ei: fă­ră răz­boaie, fă­ră foa­me­te, cu între­a­ga li­ber­ta­te uma­nă. Dar pen­tru asta mai mul­tă înțe­le­ge­re e for­ti­fi­can­tă. Ura e un fer­ment ca­re ma­ci­nă. De­ci­me­a­ză.

Un co­leg de ge­ne­rație, Octav Ful­ger, fă­ră cer­ti­fi­cat de re­vo­luți­o­nar ca și mi­ne, are o pro­pu­ne­re ori­gi­na­lă:

„Fo­rța­rea Gu­ver­nu­lui, ori­ca­re ar fi el, să dea o OUG prin ca­re să pu­bli­ce lis­ta co­la­bo­ra­to­ri­lor, con­spi­ra­to­ri­lor, de­plin con­spi­rați­i­lor ser­vi­ci­i­lor se­cre­te din: 1. Ma­gis­tra­tu­ră 2. Par­ti­de

3. So­ci­e­tăți co­mer­cia­le cu pro­fit anual de pes­te un mi­li­on de lei

4. Mass-me­dia.“

De a do­ua zi, Ro­mânia va înflori. Va fi alt­fel. Cre­de el. Cred și eu. Am obo­sit de câte ori le-am pre­zen­tat draft-uri din ase­me­nea nor­me ju­ri­di­ce sim­ple.

Octav Ful­ger cre­de că încă de a do­ua zi nu va mai fi ne­voie de scoa­te­rea în afa­ra le­gii a co­mu­nis­mu­lui, nici nu o să mai con­te­ze ce par­tid o să con­du­că. „Ordo­na­nță de Urge­nță a Gu­ver­nu­lui, ca pro­pu­ne­re:

25 Mar­tie 2019

Art. 1 – Fap­ta pe­na­lă de dez­vă­lu­i­re a iden­ti­tății age­nți­lor aco­pe­riți in­fil­trați în par­ti­de, me­dia, ma­gis­tra­tu­ră, so­ci­e­tăți co­mer­cia­le es­te de­zin­cri­mi­na­tă.

Art. 2 – Toa­te ser­vi­ci­i­le se­cre­te, DGIA, SIE, SPP, STS, sunt obli­ga­te să pu­bli­ce iden­ti­tăți­le aces­to­ra. Va­la­bil doar pen­tru cei la ca­re fa­ce re­fe­ri­re art. 1.

Art. 3 – Du­pă da­ta de (x) se pe­dep­sește cu închi­soa­re pe viață fă­ră drept de li­be­ra­re con­diți­o­na­tă fap­ta unui an­ga­jat al unui Ser­vi­ciu Se­cret de a ac­ti­va con­spi­rat în Ma­gis­tra­tu­ră, Par­ti­de Po­li­ti­ce, Me­dia, So­ci­e­tăți Co­mer­cia­le.“

Eli­be­ra­rea in­sti­tuți­i­lor fun­da­men­ta­le ale sta­tu­lui de rețe­aua to­xi­că a ser­vi­ci­i­lor se­cre­te e a 11-a Po­run­că din De­ca­log. S-a pus că­păs­tru pes­te ța­ră ca o pânză de păian­jen. Orbește și nar­co­ti­ze­a­ză. Aces­ta ar fi un pas sim­plu spre zi­ua de mâi­ne. A pro­gre­su­lui și a nor­ma­li­tății.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.