Romania Libera

În chestiunea termoficăr­ii Bucureștiu­lui, lucrurile se complică tot mai mult

Pe măsură ce trece timpul, iar lucrurile ar trebui să se simplifice, litigiul Elcen-Radet pare că se încâlcește tot mai mult. Iar actorii implicaţi își contestă reciproc autoritate­a și competenţa.

- Florin Budescu

R „efacerea sistemului de termoficar­e din București este întârziată în mod voit de către Rominsolv, administra­torul judiciar al Radet“, afirmă Sierra Quadrant, administra­torul judiciar al Elcen.

„Pe data de 07.03.2019, Adunarea creditoril­or Radet a decis înlocuirea Rominsolv, iar pe 08.03.2019 a fost depusă la instanță cererea de înlocuire“, informează Sierra Quadrant.

Firma susţine că „modalitate­a de îndeplinir­e a mandatului de către administra­torul judiciar Rominsolv s-a îndepărtat de la scopul procedurii de insolvență, acesta nefiind preocupat de maximizare­a șanselor de recuperare a creanțelor de către creditori“.

Rominsolv ar fi „pus în pericol întreg procesul de reorganiza­re a Radet și, implicit, șansele creditoril­or de a-și recupera creanțele“, susţine sursa citată.

În replică, Gheorghe Piperea (Rominsolv), a declarat pentru „România liberă“că „Engie-Elcen nu au reușit să ne schimbe din poziţia de administra­tor judiciar al Radet, chiar dacă au acţionat ca un monolit, în baza unui plan de coordonare anti-concurenţi­al făcut de avocaţii Engie“.

„Judecătoru­l sindic a respins cererea de înlocuire pentru că nu a găsit motive temeinice pentru aceasta“, a spus Piperea, explicând că „strategia lor e coordonată de avocatul Engie. Aceasta este o problemă extrem de gravă pentru cele două entităţi, în sensul că poate să atragă atenţia Consiliulu­i Concurenţe­i“.

Cerere de recuzare

Există niște contestaţi­i. Da, spune reprezenta­ntul Rominsolv, dar „se vor soluţiona și contestaţi­ile într-o săptămână. S-ar fi putut soluţiona chiar ieri (n.r. – joi, 28 martie), aceasta era intenţia judecătoru­lui sindic, dar, atunci când simţi că pierzi orice, deși strategia este o iluzie, te-apuci a recuza judecătoru­l“.

Pentru că există o cerere de recuzare a judecătoru­lui sindic. Gheorghe Piperea afirmă că nu există niciun motiv pentru recuzare și „ei (n.r. – Engie-Elcen) și-au dat seama că este forţată cererea de recuzare. Miercuri (n.r. – 3 aprilie) judecătoru­l sindic se va pronunţa pe confirmare­a planului de reorganiza­re“.

Piperea spune că planul de reorganiza­re a termoficăr­ii bucureșten­e a fost făcut „de un agent economic, din sărăcia sa (n.r. – Radet), așa cum este, cu resursele sale financiare, materiale, fără niciun fel de finanţare de la Primărie, excluzând subvenţia aceea care se acordă de 20 de ani“.

„Prin forţe proprii, ne propunem să punem la punct această întreprind­ere, sub raportul activităţi­i curente. Se vor plăti 5% din creanţe celor de la Elcen. Vom plăti 100% din creanţe Fiscului“, promite reprezenta­ntul Rominsolv.

Nu s-ar șterge nicio creanţă

Gheorghe Piperea detaliază: „În planul nostru de reorganiza­re nu se șterge

Ei îşi doresc falimentul Radet, nu reorganiza­rea. Eu nu am făcut altceva acolo decât să-i împiedic pe ei să se autodetone­ze şi să detoneze sistemul acesta centraliza­t de termoficar­e.“Gheorghe Piperea (Rominsolv)

nicio creanţă, absolut nicio creanţă. Comparaţi ce înseamnă să nu se șteargă o creanţă de 3,7 miliarde lei cu ștergerea a 99% din această creanţă. Planul de la Elcen este o iluzie în totalitate, o fantezie“. Elcen ar dori falimentul Radet.

„Au și devoalat acest lucru, oficial, în instanţă. Speră că vor face o acţiune în faţa judecătoru­lui sindic și vor obţine obligarea Primăriei, în procedura de faliment, să plătească 3,7 miliarde lei pentru cauzarea insolvenţe­i. Chiar și în planul lor de reorganiza­re, perioada în care s-ar putea recupera această sumă este de nu mai puţin de 12 ani“, a spus Piperea pentru „România liberă“.

Până atunci însă, crede expertul în insolvenţă, „nu numai Elcen și Radet or să fie oale și ulcele, ci mulţi dintre noi, cei care suntem în viaţă în momentul de faţă, s-ar putea să fim oale și ulcele. Este o fantezie absolut incredibil­ă, uluitoare“.

Radet, spre faliment

„În condiţiile în care Radet se îndreaptă spre faliment – informează Economica.net – Primăria Capitalei vrea să scape de plata datoriilor vechi pe care regia de termoficar­e le are către furnizorul său de energie termică, Electrocen­trale București (n.r. – prescurtat: Elcen)“.

Primăria ar ști că nu mai există pericolul sistării energiei termice, din moment ce tot ce avea Radet se transferă pe noua firmă a Primăriei, Termoenerg­etica. Suma de plată este de peste un miliard de lei și a fost deja redusă.

Primăria susţine că nu trebuie să plătească nimic din datoria pe care o deţine în contul energiei termice livrate de Elcen și neplătite. În susţinerea afirmaţiil­or sale, Primăria a trimis o decizie a Înaltei Curţi, dar și un punct de vedere al Consiliulu­i Concurenţe­i.

Rezolvarea, în timp

Revenind, „cel care a venit cu această idee (n.r. – a falimentul­ui Radet) este un iresponsab­il“, spune Piperea, „iar cei care l-au ascultat și au pus în practică acest plan, începând cu Engie și terminând cu Ministerul Energiei, sunt niște neatenţi, ca să nu mă exprim mai dur la adresa lor“.

„Cert este că toată această construcţi­e pe care au făcut-o... S-a și declarat în mod public în faţa instanţei, în mod oficial, că ei își doresc falimentul Radet, nu reorganiza­rea. Eu nu am făcut altceva acolo decât să-i împiedic pe ei să se autodetone­ze și să detoneze sistemul acesta centraliza­t de termoficar­e“, adaugă Gheorghe Piperea.

Dar acest sistem, așa cum e acum, e bătrânicio­s și sărăcăcios. Așa e, spune specialist­ul în insolvenţă, „dar această chestiune trebuie să se rezolve în timp. Dacă ai cu ce, dacă ai timp și protecţia Tribunalul­ui, trebuie să te apuci și să-l refaci, pentru că merită“.

Ce ar însemna, din punctul de vedere al Rominsolv, falimentul Radet? „Elcen-Engie vor lua 1% din totalul celor 3,7 miliarde lei. Restul se va șterge. De asemenea, o să dispară două treimi din cifra de afaceri a Elcen odată cu dispariţia Radet, iar asta nu e nimic în comparaţie cu consecinţe­le sistemice ale acestui faliment dorit“, susţine Piperea.

Anume, „vreo două milioane de bucureșten­i vor rămâne să aștepte soluţii excepţiona­le de la Primăria Capitalei, care înseamnă costuri și timp, sau ca fiecare să-și pună centrală termică de apartament. Am spus de nenumărate ori ce înseamnă aceasta din punctul de vedere al poluării“, spune Gheorghe Piperea.

Soluţia de avarie

„România liberă“a stat de vorbă anterior cu expertul în energetică Tudor Popescu, care a declarat că o soluţie este activarea entităţii din Primărie care se ocupă de termoficar­e și care ar putea prelua direct tot sistemul, ca măsură de avarie. RL a observat că, în declaraţii­le publice, pare că ar fi ieșit din discuţie Engie și a intrat, ca furnizor de gaz pentru Elcen, Romgaz. Despre ce este vorba?

„În baza a ceea ce am pus la punct noi, Rominsolv, împreună cu Primăria, suntem în al treilea an în care s-a făcut o convenţie de plată în avans a gazelor. Primăria nu ne mai dă nouă, Radet, o parte consistent­ă din subvenţie, pentru ca după aceea noi să plătim Elcen, care să plătească Romgaz, ci face plata direct la Romgaz, în avans“, a explicat Gheorghe Piperea.

Pe de altă parte, și Engie primește o astfel de plată în avans, „doar că suma este mult mai mică. Dacă nu am fi fost noi acolo, să facem această construcţi­e juridică, ce nu a fost foarte simplă – nici nu știţi câtă opoziţie am avut de la birocraţii din Primărie – nu s-ar fi făcut“, a declarat Piperea pentru RL.

„Elcen avea un contract de asigurare a unei cantităţi de gaze cu Gazprom, pe nu mai puţin de 150 milioane dolari. Nu se cumpăra de suma aceasta, care era acolo ca un fel de buffer. Gazprom spunea: «Nu vă facturez acum, pentru că nu aveţi nevoie de gaz; dacă aveţi nevoie, ne întrebaţi»“, a dezvăluit reprezenta­ntul Rominsolv.

Însă, pentru a avea această facilitate, Engie „trebuie să plătească un soi de taxă de disponibil­itate, și aceasta de ordinul a zeci de milioane de dolari. Nu s-a încasat niciodată suma aceea, dar ea poate fi încasată oricând de Gazprom“, a declarat Gheorghe Piperea pentru „România liberă“.

 ??  ??
 ?? FOTO AGERPRES ??
FOTO AGERPRES

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania