Romania Libera

Gol de senzaţie în Liga a II-a

- Cristi Frisk

Etapa a 27-a din Liga a II-a la fotbal a programat un veritabil derby de tradiție al fotbalului românesc. Pe Stadionul „Ilie Oană“din Ploiești, Petrolul a câștigat în fața celor de la Universita­tea Cluj cu 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat de către Robert Moldoveanu, în minutul 29. Atacantul ploieșteni­lor a reușit o execuție

magistrală, reluând cu tibia, din foarfecă. Mingea s-a dus cu boltă, peste portarul clujenilor. Pasa lui Șaim Tudor a fost și ea lobată peste apărarea de sub Feleac, așa că golul are caracter de kinogramă. Acesta era reperul istoric și psihologic folosit ca un as în mânecă de către gazde. Nici sâmbătă seară echipa lui Bogdan Lobonț nu a reușit să spargă ghinionul. Ardelenii au fost timizi în ofensivă, practic ei neavând nicio ocazie serioasă. Lupii galbeni au jucat pragmatic, dar și-au atins obiectivul, iar golul marcat este unul de colecție, poate chiar reușita sezonului în liga secundă.

La meci au asistat 10.000 de spectatori, atmosfera fiind una incandesce­ntă. Fundalul sonor a fost dominat, cum era și normal, de ploieșteni. Aproximati­v 500 de fani ai Șepcilor Roșii au venit de la Cluj, ei făcând joncțiunea și cu o aripă a galeriei dinamovist­e, cu care sunt înfrățiți. În prima repriză, arbitrul craiovean George Găman a fost la un pas de a întrerupe temporar meciul, deoarece gazonul era pur și simplu bombardat cu petarde și fumigene.

Pe banca Petrolului a revenit Gheorghe Mulțescu, 67 de ani, care este la al patrulea mandat pe banca galben-albaștrilo­r. Jocul echipei a părut revigorat, iar la final suporterii i-au scandat numele tehnicianu­lui. Gheorghe Mulțescu a plâns de emoție și de bucurie. Petrolul Ploiești rămâne pe locul 5 în clasament, cu 56 de puncte, fiind la o lungime distanță de Universita­tea Cluj și de Chindia Târgoviște. Pe primele locuri se află două echipe ilfovene, Sportul Snagov și Academica din Clinceni, care se vor duela în etapa următoare, pe terenul snagovenil­or.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania