ADP Bu­cu­rești tun­de ca­pri­foi­ul, omo­rându-i înflo­ri­rea

Romania Libera - - PRIMA PAGINA - Flo­rin Bu­des­cu

În fi­e­ca­re an se pe­tre­ce ace­lași fe­no­men, unul pe ca­re poa­te că a venit tim­pul să-l încon­dei­ez într-o opi­nie. Un grup de inși neșco­li­ţi, do­ta­ţi cu mașini de tuns iar­ba și fe­răs­traie me­ca­ni­ce foar­te be­hăi­toa­re, fre­che­zu­i­esc gar­du­ri­le vii din car­ti­e­re­le bu­cu­rește­ne de blo­curi.

Cei ca­re fac asta sunt ex­per­ţi cu o înal­tă ca­li­fi­ca­re de la Admi­nis­tra­ţia Do­me­ni­u­lui Pu­blic Bu­cu­rești (ADPB), ca­re ţi­ne ad­mi­nis­tra­tiv de Pri­mă­ria Ca­pi­ta­lei. Acţi­u­nea ace­as­ta, pe alo­curi uti­lă, în une­le lo­curi sa­ma­vol­ni­că, es­te re­a­li­za­tă fă­ră nici un fel de dis­cer­nă­mânt, mu­ti­lând une­le plan­te. Cum es­te acest ca­pri­foi.

Ca­pri­foi­ul, nu­mit în po­por Mâna Mai­cii Dom­nu­lui, es­te o plan­tă că­ţă­ră­toa­re cu flori al­be și gal­be­ne, ex­trem de par­fu­ma­te, ca­re au pro­pri­e­tă­ţi an­ti­in­fla­ma­toa­re, an­ti­bac­te­ri­e­ne și an­ti­vi­ra­le.

Chi­ne­zii au fost pri­mii ca­re au des­co­pe­rit pro­pri­e­tă­ţi­le cu­ra­ti­ve ale ca­pri­foi­u­lui, pe ca­re l-au fo­lo­sit pen­tru a tra­ta du­re­ri­le de gât, con­junc­ti­vi­ta, in­fla­ma­ţi­i­le pi­e­lii și ce­le ale trac­tu­lui uri­nar. Ca­pri­foi­ul ţi­ne sub con­trol ni­ve­lul za­hă­ru­lui din sânge, tra­te­a­ză și ame­li­o­re­a­ză afec­ţi­u­ni­le res­pi­ra­to­rii.

Com­ba­te bac­te­ri­i­le, pre­cum Sal­mo­nel­la, vin­de­că ar­su­ri­le so­la­re și înde­păr­te­a­ză pe­te­le de pe pi­e­le, aju­tând în ca­zul du­re­ri­lor de la ni­ve­lul in­tes­ti­nu­lui sub­ţi­re. Es­te un de­to­xi­fiant na­tu­ral: ulei­ul de ca­pri­foi aju­tă la cu­ră­ţa­rea or­ga­nis­mu­lui, prin eli­mi­na­rea to­xi­ne­lor.

Dar aces­tea sunt doar as­pec­te co­pi­oa­se, dem­ne de un bre­viar de la ru­bri­ca „Să­nă­ta­te”, din­tr-o pu­bli­ca­ţie de spe­cia­li­ta­te. Mâna Mai­cii Dom­nu­lui es­te o plan­tă că­ţă­ră­toa­re ca­pa­bi­lă să lu­mi­ne­ze mi­ci­le gră­dini din fa­ţa blo­cu­ri­lor, și așa bă­tu­te de soa­re și înfi­er­bânta­te de căl­du­ra ti­pi­că Bă­ră­ga­nu­lui, va­ră de va­ră.

De­nu­mi­re ști­in­ţi­fi­că: Lo­ni­ce­ra ja­po­ni­ca. Ca­pri­foi­ul aces­ta se tun­de du­pă înflo­ri­re, în fi­e­ca­re an, pri­mă­va­ra, și nu ori­cum, ci cu me­to­dă: se înde­păr­te­a­ză us­că­tu­ri­le și ra­mu­ri­le bol­na­ve; se se­pa­ră

lăs­ta­rii prin­ci­pa­li, se des­câlcesc, or­do­nea­ză și le­a­gă; ra­mu­ri­le la­te­ra­le de pe lăs­ta­rii prin­ci­pa­li se scur­te­a­ză la trei-pa­tru ochi­uri.

Ace­as­tă ope­ra­ţi­u­ne mi­nu­ţi­oa­să asi­gu­ră o înflo­ri­re mai com­pac­tă, iar tu­fa va avea în pri­mă­va­ra vi­i­toa­re un as­pect mai ro­tund și es­te­tic. Da­că însă vi­ne băia­tul cu fe­răs­trăul me­ca­nic și o scur­te­a­ză, vâââj!, vâââj!, de toa­te mlă­di­ţe­le, la paușal, s-a ter­mi­nat dan­sul: plan­ta nu mai înflo­rește de­loc.

Sec­to­rul 3 din Ca­pi­ta­lă a avut odi­ni­oa­ră un pri­mar ca­re an­ga­ja­se un hor­ti­cul­tor, ca­re să-i înve­ţe pe „băi­e­ţii cu re­te­za­tul” cum și când să fa­că acest lu­cru, pen­tru că nu toa­te plan­te­le se tund la ace­lași mo­ment din an, nici la fel, ci di­fe­rit. O vre­me, scan­da­lu­ri­le din­tre aces­ta și ADP Bu­cu­rești au fost un loc co­mun. Acum, ele sunt isto­rie. Nu mai e nici o pro­ble­mă.

Când îi între­bi de bi­ne­ţe pe ono­ra­bi­lii domni cu sa­lo­pe­te și îi ro­gi să nu taie mlă­di­ţe­le afla­te în sta­di­ul de preînflo­ri­re ale ca­pri­foi­u­lui, aceștia spun că au pri­mit „or­din de la șe­fu’” să le taie, „ca să fa­cem fru­mos și cu­rat”. Pro­ba­bil că, la șe­fu’, „fru­mos și cu­rat” înse­am­nă fă­ră flori.

Acum un an, am cu­nos­cut un șef ca­re, când am încer­cat să-i ex­plic calm de ce nu tre­bu­ie să mu­ti­le­ze Mâna Mai­cii Dom­nu­lui cu foar­fe­ca me­ca­ni­că, a vrut să-mi dea o sme­tie, că nu-l las să-și înde­pli­neas­că înda­to­ri­ri­le de ser­vi­ciu. Acum, aceiași ono­ra­bi­li domni din su­bor­di­nea „șe­fi­lor” de la ADPB se pre­gă­tesc să re­pe­te ope­ra­ţi­u­nea, da­că nu chiar au și ter­mi­nat-o de­ja.

Pro­ba­bil că, în vi­zi­u­nea ADP Bu­cu­rești, cel mai fru­mos oraș Bu­cu­rești ar fi ace­la for­mat nu­mai din stră­zi cu ca­se și blo­curi, fă­ră co­paci, ar­buști și plan­te or­na­men­ta­le, pen­tru că aces­tea fac mi­ze­rie. Și pă­mântul. Pă­mântul ar tre­bui com­plet eli­mi­nat, să lași nu­mai be­to­nul și sti­cla, ace­lea se spa­lă cu fur­tu­nul, la gră­ma­dă.

La Ga­la­ţi, exis­ta unul, Eugen Dur­ba­că, ce­le­bru încă di­nain­te de 1990 pen­tru că îi plă­cea să tra­gă dun­gi de var și vop­sea al­bă pes­te tot și de ace­ea avea ne­voie de cât mai mult as­falt, pe ca­re să vop­se­as­că dun­gi. Era su­pra­nu­mit în ze­fle­mea Joh­nny Dun­gă.

La fel și „or­do­na­ţii” de la ADPB. Îţi dai se­a­ma ce mi­ze­rie es­te toam­na, când une­le din­tre aces­te plan­te ne­sim­ţi­te mai pro­duc și se­min­ţe! Bah! Din fe­ri­ci­re, pe lu­mea asta mai exis­tă și oa­meni ca­re mai ţin min­te ce au învă­ţat la școa­lă. Cei ca­re au fă­cut-o. Cum „ce să fa­că”? Școa­la, de­si­gur. Anu­me, că fă­ră ver­de­a­ţă, fă­ră eco­lo­gie sun­tem ter­mi­na­ţi.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.