Trebuie să organizăm sistemul medical, pentru că așa nu se mai poate!

Interviu în exclusivitate cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea

Ministerul Sănătăţii vrea să introducă Legea prevenţiei şi asigurările private pentru a eficientiza activitatea din sistemul sanitar. Măsura vizează stoparea aglomeraţiei de la camerele de gardă din spitale, dar şi o mai bună gestionare a

fondurilor alocate de la bugetul statului. Sorina Pintea susţine că este un act de mare curaj introducerea contribuţiei personale la furnizorii de servicii medicale private, dar aceasta creează calea intrării pe piaţă a asigurărilor private de sănătate. În plus, ea avertizează că nu face controale în spitale de

faţadă sau în scopuri electorale şi va continua vizitele inopinate în unităţile sanitare din toată ţara pe toată perioada mandatului său. Totodată, ministrul admite că salariile medicilor au crescut foarte mult, însă fără o normare a activităţii acestora.

România liberă: Ca fost manager de spital şi ca ministru care gestionează unul dintre cele mai importante domenii pentru noi toţi – sănătatea –, cum aţi caracteriza situaţia din spitalele româneşti? Aţi fost în toată ţara în controale chiar şi nocturne şi aţi sesizat probleme de toate felurile.

Sorina Pintea: Am ajuns în situaţia asta cu unele spitale – nu toate au probleme – pentru că până acum a fost tolerat acest gen de comportament. Sindromul „merge şi aşa“este prezent, dar nu numai în sistemul de sănătate, ci peste tot. Dacă ne-am obişnuit să ne plângem că în spitalele publice nu avem bani, există subfinanţare, deci nu putem să facem treabă, este bine şi aşa, chiar dacă nu avem medicamente, suntem în această situaţie pentru că cei care trebuiau să-şi facă datoria nu şi-au făcut-o. Adică, vorbim de echipele manageriale, care sunt răspunzătoare direct de calitatea actului medical şi de siguranţa pacientului, apoi vorbim de direcţiile de sănătate publică, care prin inspecţiile periodice pe care le făceau ar fi trebuit să sesizeze şi să sancţioneze aceste situaţii şi, nu în ultimul rând, Ministerul Sănătăţii, care ar fi trebuit să aibă grijă ca cei de la DSP să-şi facă cu adevărat datoria.

Am fost impulsionată să fac acest gen de vizite de faptul că atunci când se prezenta în media o situaţie cu gândaci în spital să zicem, cu mizerie, ministerul şi ministrul erau arătaţi cu degetul, într-un fel pe bună dreptate, pentru că direcţiile de sănătate publică sunt ministerele sănătăţii în teritoriu. Şi atunci am preferat să mă duc să arăt ce trebuia să facem practic de 30 de ani, să nu acceptăm genul acesta de comportamente şi să avem toleranţă zero la astfel de situaţii. S-a creat o psihoză naţională că vin noaptea în control! Da, vin noaptea pentru că atunci am timp şi pentru că în timpul zilei există agenda ministerială pe care am înţeles să o respect, de asta sunt ministrul Sănătăţii, şi acesta este intervalul orar nocturn în care pot să fac deplasări neanunţată, deşi acum în toate spitalele din ţară se face curat. Eu nu fac acest lucru de faţadă, prin urmare atâta vreme cât voi fi ministru al Sănătăţii voi face oricând aceste vizite.

Şi cu ce consecinţe în situaţiile în care constataţi nereguli?

Constat anumite lucruri şi, pe baza experienţei pe care o am, propun demiteri printr-o hârtie, dar în acel moment am în spate ceva foarte solid. Am fost şi întrebată de ce propun direct demiteri? Pentru că eu mă gândesc că atunci când vine un ministru o greşeală a cuiva a fost sancţionată deja de mai multe ori şi a nu ştiu câta oară nu s-a rezolvat nimic. Am avut surpriza să propun demiteri unui preşedinte de consiliu judeţean şi să aflu ulterior că persoanele care nu-şi respectau fişa postului nu au fost sancţionate niciodată, nici măcar întrebate. Adică ce contează că e mizerie în spital, ce contează că lenjeria este murdară? Nu sancţionăm pe nimeni. În plus, sunt anumite spitale pentru care am solicitat DSP să trimită inspectorii să aplice amenzi, pentru că lucrurile cu siguranţă nu se pot rezolva de pe o zi pe alta. Dar mai este un aspect, noi avem o legislaţie adaptată după cea europeană, care se referă la norma de suprafaţă şi alte aspecte. Nerespectarea acestor norme – pentru că sunt multe spitale vechi care nu le respectă – au planuri şi programe de conformare. Termenul pentru conformitate este 2022. Asta înseamnă că în foarte multe spitale ar trebui să construim spaţii noi, să reducem numărul de paturi şi asta era ideea, pentru că, având în vedere scăderea patologiei într-o anumită zonă, se reduc automat şi paturile din zona respectivă, dar nici un spital nu-şi va reduce numărul de paturi ca să păstreze anumite privilegii. Deci lucrurile sunt mult mai complexe.

Există anumite norme stabilite de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

Corect, există două etape de acreditare. Primul ciclu de acreditare se referă la evaluarea procesului de îngrijire, iar cea de-a doua etapă în care spitalele se află acum se referă mai mult la partea de indicatori profesionali medicali. De aceea, când eu am spus că nu sunt îndepliniţi anumiţi indicatori de acreditare a fost foarte clar. Imaginaţi-vă, de exemplu, că un indicator de acreditare este şi împrejmuirea curţii spitalului, un loc de joacă pentru copii sau panotaj la 200 de metri de zonă. Or, lucrurile

Am pornit acest gen de campanie de controale în spitale pentru binele pacienţilor – pentru că nu sunt în campanie electorală, eu nu candidez, nu am adus pe agenda publică realizările pe care Ministerul Sănătăţii le are referitor la programul de guvernare, deşi puteam să o fac, dar am preferat să demonstrez că, dacă ne facem treaba, lucrurile merg înainte.“Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii

acestea nu le-am văzut. Atunci îmi pun întrebarea: au fost evaluaţi corect? Sau la vremea respectivă aveau toate astea şi acum nu le mai au? Acestea oricum sunt chestiuni minore, dar mai sunt de pildă cunoaşterea protocoalelor de curăţenie, dacă s-au dat teste periodice personalului, etc. Cine cunoaşte aceste aspecte apreciază aceste gesturi pe care eu le fac şi care probabil par simple pentru cei care nu lucrează în sistem, dar sunt esenţiale şi fac parte din procesul de îngrijire.

Cum se acreditează managerii de spitale? Nu trebuie să aibă anumite calificări, cursuri de specializare? De ce sunt numiţi politic?

Sigur, sunt criteriile de performanţă, dar dacă ne referim la standarde de acreditare, acestea reprezintă obiectivele, iar indicatorii sunt acţiunile prin care le putem realiza. Pentru ciclul I de acreditare care validează procesul de îngrijire sunt peste 2.400 de indicatori şi ştiu cum se aplică fiecare. Un manager ar trebui să facă acelaşi lucru pe care l-am făcut eu: am luat standardele, indicatorii şi am verificat personal discutând cu fiecare resort în parte. De aceea, apreciez foarte mult zona de calitate în sănătate, pentru că ne ajută mult. Dar trebuie să o aplicăm. Au fost spitale care au trecut superficial prin această evaluare.

Pentru că vorbim de spitale, există numeroase sesizări din partea medicilor, care reclamă diferenţe de salarizare şi sporuri inegal distribuite, indiferent de gradul de ocupare al secţiei şi de adresabilitatea unităţii sanitare. Pe de altă parte, există o discriminare şi în funcţie de încadrarea pe specialităţi şi norme de lucru. Cum puteţi rezolva aceste inechităţi?

Nu este o problemă de inechitate din punctul meu de vedere. Noi nu avem medici în spitalele din provincie şi nici în spitalele mici, dar se plâng spitalele mari că primesc de la ei pacienţi – cu siguranţă că neavând medici şi aparatură cu care să investighezi cazul – îl trimiţi acolo unde bolnavul poate beneficia de tratament corect.

Este vorba de motivarea personalului medical să lucreze în acele zone?

Bineînţeles. Am lăsat această problemă un an de zile, doi ani de zile. Fiecare manager putea să-şi introducă în Regulamentul de ordine şi funcţionare internă (ROF) anumite măsuri prin care să stimuleze medicii sau să-i pedepsească la salarii şi la sporuri atâta vreme cât nu-şi făceau treaba. Ei, nu au făcut-o şi înţeleg că nu au curaj, o face ministerul. Facem noi o propunere de modificare la ROF, astfel încât medicul care munceşte, indiferent de spitalul în care lucrează, să fie stimulat, iar celălalt să fie pedepsit cu tăierea din salariu. S-a făcut legea salarizării, dar nu există o normare.

Şi cine face evaluarea? Managerul?

Nu, şeful de secţie, prin contractul de administrare, pentru că până la urmă sunt o echipă. Deci noi avem nevoie de medici în zona rurală, în oraşele mici. Toată lumea vrea în centrele universitare. Ok. Un medic ATI care ia 60%

spor dintr-un spital mare şi un medic dintr-un spital mic care ia 85%, categoric sunt diferenţe, dar oare cel din oraş s-ar duce în zona rurală? Până la urmă cel care lucrează într-un spital mare cu multe clinici în jur, cu spitale private, lucrează şi după-amiaza. Or, cel de la ţară nu are posibilitatea să facă asta şi noi ne bucurăm, pentru că şi acolo trăiesc oameni. Am fost la Spitalul de la Tulcea care are doar un singur medic anestezist, iar managerul era în Bulgaria să caute medici. Şi acolo trebuiesc salvaţi oameni. Când aud aceste discuţii despre bani nu-mi vine să cred. La fiecare întâlnire cu personalul medical mi se spune „ştiţi, nu este corect!“. Da, dar pe de altă parte, voi v-aţi duce acolo?

Legat de discriminare, medicii care fac gărzi în spitale sunt în multe cazuri epuizaţi din cauza volumului mare de lucru. Există un proiect legislativ aflat în comisii la Camera Deputaţilor pentru recunoaşterea activităţii în gărzi ca vechime în muncă şi pensionarea, la cerere, cu 5 ani mai devreme a acestora. Ministerul Sănătăţii susţine acest demers?

Noi am dat opinie favorabilă. Ministerul a fost întrebat, Executivul ia nişte decizii şi noi susţinem proiectul de lege.

Camerele de gardă din spitale sunt sufocate de persoane care nu au urgenţe medicale (un medic

Foarte simplu. Cu medicina de familie, care este funcţională de luni până vineri, şi centrele de permanenţă, vorbim de întreg teritoriul ţării, unele nefuncţionale – de aceea am cerut o evaluare din partea preşedinţilor consiliilor judeţene a centrelor care există, am cerut şi propuneri de desfiinţare în anumite zone, în judeţul Timişoara sunt 44 de astfel de centre – iar adresabilitatea în urgenţe nu a scăzut, ci dimpotrivă. Şi sunt bani foarte mulţi. Trebuie să etapizăm toate aceste lucruri astfel încât pacientul intră aici, iese dincolo, dar fără sincope.

Sunt foarte multe comisii de specialitate în minister. Nu se poate regândi sistemul de urgenţe? De pildă, în 2018 au fost şapte milioane de apeluri inutile la 112. De regulă pacientul este dus automat la UPU, unde i se fac toate analizele, indiferent de patologie.

Mulţumesc pentru întrebare. Asta încerc şi eu să explic. Vreau să se stabilească nişte criterii foarte clare, dar aici avem discuţii cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Consider că în urgenţă se face de multe ori risipă şi se pierd cazurile grave pentru că trebuie să fim atenţi la tot ce intră acolo. De ce nu se stabilește exact un pachet minim de asistență medicală de care să beneficieze neasiguraţii adulți, cu precizarea exactă a situațiilor în care internarea în spital nu se justifică pentru această categorie? S-ar putea introduce plata integrală a serviciilor medicale pentru urgențele aflate vădit sub influența alcoolului?

Lucrăm acum la Legea Prevenţiei şi o să clarificăm aceste aspecte, inclusiv în legislaţie. De exemplu, dacă ai avut un accident din cauză că ai fost băut, de ce statul român să plătească îngrijirea ta dacă tu nu ai avut grijă de tine? Este o chestiune de prevenţie.

Legat de controversata ordonanţă privind aşa-zisa coplată a serviciilor medicale oferite de furnizorii privaţi. Cum va fi afectat, concret, pacientul de aceste schimbări?

Este vorba de o contribuţie personală, nu de o coplată, care este altceva. Statul român decontează serviciile medicale la un anumit tarif. În afară de tariful stipulat în Contractul-cadru, pe care CNAS îl decontează sistemului public, pentru spitale se mai decontează transferurile, adică majorările salariale, începând din 2015. De aceea, în prima variantă apărea sintagma „pentru cei care nu beneficiază de transferuri“, adică instituţiile private, exclus medicina primară, medicina de familie. În mod normal, un furnizor privat când are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate ar trebui ca în afara tarifului să primească această sumă, dar noi nu putem plăti influenţe salariale privaţilor. Prin urmare, dacă cineva doreşte să se adreseze sistemului privat, care teoretic are condiţii mai bune, plăteşte o sumă în plus faţă de ceea ce statul decontează pe actul medical. Oricum pacientul plătea, dar suma viza servicii hoteliere, nu mai ştiu ce taxe pentru nu

ştiu ce... Şi atunci am spus că este mai bine să ieşim din zona gri. Dacă tot plăteşte pacientul, să ştim foarte clar pentru ce plăteşte. Eu cred că vor scădea tarifele în sectorul privat, pentru că nu-şi vor permite să sară calul, totul va fi transparent. Consiliul Concurenţei dă dreptate Ministerului Sănătăţii vizavi de această propunere. Este un act curajos, dar mi-am asumat, pentru că trebuie să recunoaştem că avem o problemă.

Foarte multe persoane care îşi plătesc lunar asigurările de sănătate sunt nemulţumite de faptul că nu pot beneficia în timp util de analize medicale și investigaţii în condiţiile în care plafoanele decontate de CNAS se epuizează în primele zile ale unei luni calendaristice. Ce vină au pacienţii? Se poate face ceva în această privinţă?

Aici este apanajul CNAS, dar nu uitaţi că suntem 5 milioane de persoane care plătim asigurarea socială de sănătate în România pentru 17 milioane. Copiii sunt scutiţi de la plată, şomerii nu plătesc, la fel ca şi elevii şi studenţii până la 26 de ani. De asemenea, pensionarii nu plătesc. Persoanele neasigurate beneficiază de pachetul minim de servicii care acoperă cam tot, urgenţe medico-chirurgicale, boli cu potenţial endemic, sarcina şi lehuzia. Dacă se duc în urgenţă sunt trataţi la fel ca pe o persoană care plăteşte asigurarea. Atâta vreme cât avem acest sistem de asigurări sociale vom avea o problemă. Dar să ştiţi că nici un sistem din lume nu are atât de mulţi bani şi atunci există forma programării în toate ţările. Pe de altă parte, cred că suntem singura ţară din UE (noi şi Bulgaria), care nu avem asigurări private de sănătate. De ce? Ce fac eu, ca un act de mare curaj, introducând această contribuţie personală, practic

creează calea introducerii acestui tip de asigurări, de care avem nevoie. Degeaba ne ascundem după degete. De pildă, Germania are vreo patru categorii de asigurări. Inclusiv spitalele publice ar putea să beneficize de aceste asigurări. Ceea ce facem acum este să stimulăm sectorul public să fie mai eficient şi să preia zona publică aşa cum trebuie.

Medicina de familie este în continuare subfinanţată, însă ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a promis recent că se vor investi bani în acest sector pe baza unui împrumut cu Banca Mondială. Cum se vor aloca fondurile?

90% din acest împrumut va fi direcţionat către medicina primară. Anul acesta s-a majorat plafonul MF cu 25%. Categoric, nu este suficient. De aceea, acest împrumut va compensa oarecum ceea ce nu putem noi în acest moment să asigurăm. Dar va fi pe indicatori de rezultat, adică vor fi nişte bani pe îndeplinirea unor targeturi, cum ar fi numărul de copii vaccinaţi şi multe altele. Ar trebui să discutăm mai puţin despre bani, pentru că rezultatele nu se văd. La UPU este plin de pacienţi, vaccinurile nu sunt făcute... Poate dacă vineri, sâmbătă şi duminică medicul de familie ar putea fi găsit telefonic, mulţi nu s-ar mai duce la Urgenţă.

O categorie specială de angajaţi din sistemul sanitar, care a fost neglijată sistematic ani de zile şi care acum trăieşte la limita subzistenţei, este cea a asistenţilor medicali din cabinetele medicilor de familie. Aveţi memorii şi sesizări, cum puteţi să-i ajutaţi?

Ei sunt angajaţi de un furnizor de servicii medicale, nu poate interveni ministerul. Nu sunt angajaţii sistemului public, dar categoric este nevoie de un echilibru.