Ma­cron și po­li­ti­ca sa an­ti­crești­nă

Romania Libera - - Prima Pagina - Ma­ri­us Ghi­le­zan

Omie șai­zeci și trei de ata­curi împo­tri­va crești­ni­lor au fost înre­gis­tra­te pe te­ri­to­ri­ul Fran­ţei anul tre­cut, po­tri­vit Obser­va­to­ru­lui de Into­le­ra­nță și Dis­cri­mi­na­re împo­tri­va Crești­ni­lor din Eu­ro­pa, ONG cu se­di­ul la Vi­e­na. Admi­nis­tra­ţia Ma­cron n-a fă­cut ni­mic să sto­pe­ze fla­ge­lul urii. Unii sus­ţin că sis­te­mul său ide­o­lo­gic nu l-ar fi lă­sat să o fa­că. Dar poa­te nu-l cu­noaștem su­fi­ci­ent. Pă­rea bi­ne in­ten­ţi­o­nat. Pro­mi­tea și Lu­na de pe cer.

Emma­nuel Ma­cron a ajuns la pu­te­re în Fran­ţa prin­tr-un fel de an­dro­gi­nism po­li­tic, nici de dre­ap­ta, nici de stânga. Fi­nan­ţa­to­rii cam­pa­ni­ei En Mar­che in­ten­ţi­o­nau să ex­tin­dă mișca­rea li­ber-schim­bis­mu­lui po­li­tic într-o cap­su­lă de vi­bra­ţie eu­ro­pe­a­nă, în ca­re să se adu­ne rânduri, rânduri to­ţi re­vo­lu­ţi­o­na­rii de pro­fe­sie. „Ves­te­le gal­be­ne“i-au mai sto­pat ela­nul.

Ma­cron își pro­pu­nea chiar un ma­re grup po­li­tic eu­ro­pe­an pe ca­re să-l con­du­că. Acum se mul­ţu­mește cu un par­te­ne­riat ci­vil cu li­be­ra­lii eu­ro­peni din ALDE.

Par­ti­dul lui, cre­a­ţie de la­bo­ra­tor, a venit la pu­te­re cu dis­ci­po­li apă­ru­ţi din neant, ga­ta să sal­ve­ze ome­ni­rea prin reîntro­na­rea dia­lec­ti­cii urii fa­ţă de tra­di­ţii și de va­lori, a anar­ho-te­ra­pi­ei de grup, a se­xo­mar­xis­mu­lui afișat și prac­ti­cat în vă­zul lu­mii, dra­pat în foi ver­zi, eco­lo­gi­ce, pen­tru că e tren­dy acum să lup­ţi pen­tru cli­mă sau pen­tru apă­ra­rea ani­ma­le­lor din jun­glă, da­că nu-ţi pa­să de ci­ne plă­tește fac­tu­ri­le.

În ide­o­lo­gia en-mar­che im­por­tant era pro­gre­sul. Eman­ci­pa­rea. Expec­to­ra­ţia. Hu­la. J’ac­cu­se-ul pu­blic fa­ţă de na­ţi­o­na­liști, fa­ţă de apă­ră­to­rii crești­nis­mu­lui.

La fel ca cei din Inter­na­ţi­o­na­la pro­le­ta­ră, vi­sul lui Ma­cron era să con­du­că Eu­ro­pa. Apoi lu­mea.

Mași­na de pro­pa­gan­dă era tu­ra­tă la ma­xi­mum. Com­bus­tie, cât cu­prin­de.

Pen­tru că ne­o­mar­xis­mul e un ab­ţi­bild urât, s-a dra­pat în cur­cu­bee și și-a zis că el e ma­gi­cia­nul pro­gre­sis­mu­lui glo­bal.

No­ul re­vo­lu­ţi­o­nar al Fran­ţei tre­bu­ia să fie se­cat de sen­ti­men­te, de res­pect fa­ţă de fa­mi­lia tra­di­ţi­o­na­lă, fa­ţă de cre­din­ţă, un tip us­cat, un jol­ly-jo­ker ga­ta de ju­cat pe ta­bla so­ci­e­tă­ţii în ci­vil în di­fe­ri­te cau­ze. Păi ăsta e

quel­que cho­se-ul an­dro­gi­nis­mu­lui po­li­tic cu te­le­co­man­da as­cun­să.

Ma­cron era en mar­che. Astă­zi e chi­nu­it de gri­ji și de pre­vi­zi­uni lu­gu­bre. De­mo­nii să nu-l slu­ţe­as­că. N-avem ne­voie de încă un erou. Ne ajun­ge un Qua­si­mo­do, cel ori­gi­nal, ome­ni­rea e să­tu­lă de cópii. Acum sunt su­te de mii de de­mon­stran­ţi împo­tri­va sa.

În ur­mă cu ju­mă­ta­te de se­col, te­roa­rea roșie co­tro­pea min­ţi­le stu­den­ţi­lor. Ieși­ţi din am­fi­te­a­tre, cu pum­nul ri­di­cat și căr­ti­ci­ca roșie a lui Mao, ti­ne­rii de atunci au cre­zut că schim­bă lu­mea.

Do­uă mi­li­oa­ne de fran­ce­zi au ieșit pe stră­zi în apă­ra­rea ma­re­lui Char­les de Gaul­le. Astă­zi ci­ne ar mai mă­rșă­lui în fa­voa­rea lui Ma­cron?

Un om ca­re n-a fă­cut ni­ci­o­da­tă po­li­ti­că și ca­re, apă­rut

ex ni­hi­lo, voia să fie pur­tat ca o icoa­nă de sal­va­tor al lu­mii nu poa­te de­cât să plic­ti­se­as­că, să stârneas­că ila­ri­ta­te și să ener­ve­ze mai-ma­rii lu­mii. Po­li­ti­ca lui ex­ter­nă e gol de stat. Cea in­ter­nă e le­ga­tă la ves­tă. Efor­tu­ri­le sa­le de su­pra­vi­e­ţu­i­re sunt uriașe, pro­ba­bil împins din spa­te, pen­tru că fă­ră o chei­ţă de sis­tem el de­mi­si­o­na de­mult. Având vo­ca­ţie de func­ţi­o­nă­raș cu gu­le­raș, e încă ţi­nut în pri­ză, bi­e­tul ne­creștin, fă­ră ali­na­re.

Imen­sul apa­rat de pro­pa­gan­dă l-a adus, în eu­fo­ria nai­vi­tă­ţii fran­ce­ze pro­ver­bia­le, la pu­te­re. Un imens val de încre­de­re i-a to­ni­fi­cat mușchii și i-a îndrep­tat spi­na­rea altă­da­tă înco­voia­tă în fa­ţa ma­re­lui stă­pân.

Ce do­re­au pro­gra­ma­to­rii lui Ma­cron? Doar nu cre­de­a­ţi că el s-a re­pre­zen­tat vre­o­da­tă pe si­ne. Să ex­tin­dă no­ua ide­o­lo­gie pro­gre­sis­tă, to­tal an­ti­crești­nă, de la și­ret la bas­că, pes­te toa­tă Eu­ro­pa, pre­cum o pla­să de păian­jen.

Nu el a fost cel ca­re-și do­rea o Eu­ro­pă cu do­uă vi­te­ze? Una în ma­rș, alta în ma­rșa­ri­er, așa a ajuns sis­te­mul său du­pă o de­ca­dă scur­tă de timp.

Ma­cron s-a înfrânt din cau­za imen­su­lui gol din pro­gra­mul său eco­no­mic și so­cial. Din lip­sa de per­spec­ti­ve. A pro­mis mai mult de­cât ar fi pu­tut să du­că. Bo­e­ma fran­ce­ză se hră­nește cu sti­pen­dii, nu cu ba­loa­ne co­lo­ra­te.

Ma­gia sa pro­gre­sis­tă a înfoiat ti­ne­rii, cei mai ușor de dus de nas. Acum stau și tac. Pen­tru că au învă­ţat că ei sunt vi­i­to­rul lu­mii, că ei sal­ve­a­ză pla­ne­ta da­că lup­tă pen­tru col­ţii ti­gru­lui din jun­glă, fă­ră a avea gri­ji ci­ne plă­tește fac­tu­ra la te­le­fon și in­ter­net.

S-a tre­zit mi­cul-ma­re­le Ma­cron că re­a­li­ta­tea cos­tă. Ide­o­lo­gia nu um­ple car­du­ri­le bur­si­e­ri­lor, pre­cum i s-au um­plut lui de vânt ari­pi­le de ce­a­ră, atunci când prin cea mai ma­re pă­că­le­a­lă din is­to­ria Fran­ţei a ajuns pe scau­nul lui Char­les de Gaul­le.

Re­vo­lu­ţia fran­ce­ză es­te stu­dia­tă co­rect-po­li­tic drept una pro­gre­sis­tă. Ni­meni din­tre pro­fe­so­rii no­u­lui val, îmbi­ba­ţi și îmbu­i­ba­ţi cu idei­le Șco­lii de la Fran­kfurt, nu vrea să vor­be­as­că des­pre câte bi­se­rici au dis­trus băi­e­ţii în spa­te­le slo­ga­nu­lui Li­ber­té, éga­li­té, fra­ter­ni­té. Cum au in­cen­diat ei No­tre-Da­me-ul.

În școa­la fran­ce­ză de azi nu se mai fac de­ba­te-uri des­pre ci­ne a fost mai ti­că­los în abo­li­rea mo­nar­hi­ei: Dan­ton sau Ro­bes­pi­er­re. Oa­re câţi stu­den­ţași cu din­ţii de lap­te ai pro­gre­sis­mu­lui, ne­duși la bi­se­ri­că, știu că Dan­ton, mai ma­le­a­bil, ga­ta de com­pro­mis ide­o­lo­gic, a fost ares­tat de ca­ma­ra­dul său Ro­bes­pi­er­re? Ca­pul i-a că­zut sub ghi­lo­ti­nă. Câte­va luni mai târziu, Ro­bes­pi­er­re avea să sfârșe­as­că la fel.

Învârti­to­rii din spa­te­le sce­nei, atunci nu­mi­tă Bas­ti­lia, azi Ély­sée, știau și știu și astă­zi, dar nu spun la ni­meni, că cel mai bun ad­ver­sar e ad­ver­sa­rul mort. Doc­tri­na re­vo­lu­ţi­o­na­ră, la fel ca doc­tri­na pro­gre­sis­tă, e sim­plă: lup­ţi pen­tru cau­ză și cau­za n-are ni­mic împo­tri­vă să fii ars pe rug când nu mai ești util. Re­cent, preșe­din­te­le Fran­ţei a avut tu­peul să tri­mi­tă o scri­soa­re în toa­te lim­bi­le Eu­ro­pei că­tre ţă­ri­le din UE: „Să ne apă­răm li­ber­ta­tea“, „Să ne pro­te­jăm con­ti­nen­tul “și „Să ne re­gă­sim spi­ri­tul pro­gre­su­lui “dic­ta din înăl­ţi­mea al­co­vu­lui pre­zi­den­ţial.

Omul ca­re vi­se­a­ză la pa­ne­luri trans-eu­ro­pe­ne a lan­sat un apel, la mi­la pu­bli­că pen­tru înce­pe­rea co­lec­tă­ri­lor pu­bli­ce de bani pen­tru re­a­bi­li­ta­rea Ca­te­dra­lei No­tre-Da­me.

M-aș bu­cu­ra da­că ar scă­pa de fu­ria Fran­ţei pro­fun­de, mă­car ca Esme­ral­da din po­ves­tea lui Vic­tor Hu­go. Gar­gu­ii nu mai sunt. Deci n-are cum să fie sco­bit în in­te­ri­o­rul său de­zum­flat de vreun ghim­pe.

Și mâi­ne e o zi. Dar to­bo­ga­nul pe ca­re și l-a po­tri­vit en-mar­che n-are man­ti­ne­lă. Așa-i cu re­vo­lu­ţi­o­na­rii. Slu­jesc un timp, un ce­as cau­za, apoi sunt arun­ca­ţi la câini. Ci­ne-l va mai plânge atunci când se va căi? Cu si­gu­ran­ţă co­rul bi­se­ri­cii pe ca­re nu-l frec­ven­ta în pli­nă glo­rie.

FOTO EPA

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.