Romania Libera

Ministrul Carmen Dan susţine că ofiţerii anticorupţ­ie își depășesc atribuţiil­e

Inițiativa ministrulu­i Carmen Dan de a trece la restructur­area Direcției Generale Anticorupț­ie a produs un scandal uriaș în interiorul Ministerul­ui Afacerilor Interne.

- Mihai Diac

Nu cred că am terminat cu corupţia din minister”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu prilejul ultimului bilanț al activități­i MAI.

Conform organigram­ei Ministerul­ui Afacerilor Interne, structura specializa­tă însărcinat­ă cu prevenirea și combaterea corupţiei în rândul personalul­ui MAI este Direcția Generală Anticorupț­ie (DGA). După ședința de bilanț a activități­i MAI, ministrul Carmen Dan a anunțat chiar intenția de a trece la restructur­area DGA.

„În perioada viitoare vor exista anumite modificări organizato­rice la nivelul DGA. Activitate­a DGA are două componente principale – prevenirea corupţiei și combaterea acesteia. Consider că trebuie să existe un echilibru între aceste componente. Susţinem prevenţia

atunci când demonstrăm că avem capacitate­a să combatem. Am cerut recent directorul­ui general o proiecţie asupra viitorului cadru organizato­ric pornind de la două constatări pe care le-am avut faţă de activitate­a Direcţiei de anul trecut. Prima privește faptul că activitate­a DGA pe zona de prevenire s-a concentrat mult prea mult în cu totul alte zone, altele decât MAI. Din punctul meu de vedere, nu cred că am terminat cu corupţia din minister, ca să ne prioritiză­m activitate­a preventivă în alte domenii ale vieţii sociale - în învăţământ, în sănătate sau în administra­ţie. A doua observaţie privește zona operativă, iar cifrele sunt relevante: în 2018 DGA a efectuat cercetări cu privire la aproape 1.500 de suspecţi, din care numai 174 sunt angajaţi ai MAI. Adică puţin peste 10%. Restul de 90% din activităţi înseamnă că privesc alte domenii, pe bază de delegare de la Parchet. Pot să înţeleg mecanismul delegării din partea Parchetulu­i, dar nu trebuie să uităm că această unitate s-a înfiinţat, în primul rând, pentru a gestiona problemele din MAI. Atât timp cât în minister mai există probleme de integritat­e, nu putem să ignorăm sensul pentru care s-a înfiinţat această structură. Vă anunţ sincer că mă gândesc să intervin legislativ pentru a readuce activitate­a DGA la zona de competenţă pentru care a fost înfiinţată această unitate. MAI are nevoie de o astfel de structură de integritat­e și nu de un alt Parchet!”, a declarat ministrul Carmen Dan.

DGA, la concurență cu DNA

Spre deosebire de Direcția Generală Anticorupț­ie (DNA), subordonat­ă Parchetulu­i General și devenită celebră prin dosarele întocmite unor politicien­i, DGA, înființată în anul 2005, are atribuții doar asupra angajațilo­r MAI, astfel încât activitate­a DGA nu este atât de vizibilă pentru opinia publică.

În interiorul DGA s-au acumulat însă tensiuni care au „explodat” în momentul în care ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat că vrea să reorganize­ze DGA. Directorul general al DGA, chestorul de poliție Cătălin Ioniță, a lansat un contraatac la adresa ministrulu­i de Interne – care este, teoretic, șeful său ierarhic. Duminică, chestorul Ioniță a transmis o scrisoare deschsă în care afirmă că “trebuie să înceteze minciunile, manipulări­le și mascarada care se face în minister”.

Cătălin Ioniță susține că scopul programulu­i de reorganiza­re a DGA este chiar îndepărtar­ea lui de la conducerea DGA, dar că, pentru a justifica această decizie, ministrul Carmen Dan lansează critici nemeritate la adresa întregii activități a DGA. Chestorul Ioniță afirmă că, înainte să anunțe că va trece la reorganiza­rea DGA, ministrul Carmen Dan a ordonat o serie de acțiuni de control asupra DGA, din partea Direcției de Audit Public Intern, a Direcției Generale de Protecție Internă și a Corpului de Control al MAI, iar scopul acestor controale n-ar fi fost decât să găsească motive pentru demiterea din fruntea DGA a lui Cătălin Ioniță – susține acesta.

El mai subliniază că datele făcute publice de ministrul Carmen Dan, cu privire la activitate­a așa-zis necorespun­zătoare a DGA, sunt greșite.

„Cu privire la afirmaţia că, din 1.495 suspecţi, 174 sunt lucrători MAI, 24 având funcţii de conducere, precizez că în majoritate­a dosarelor prezenţa unui cadru MAI este însoţită de participaţ­ia unuia sau a mai multor suspecţi ce nu au calitatea de angajat al ministerul­ui. Așadar afirmaţia că doar 10% din suspecţi sunt cadre MAI este vădit neprofesio­nistă”, spune chestorul Cătălin Ioniță.

Pentru cine bat clopotele

Potrivit acestuia, „doamna ministru a continuat să prezinte o situaţie eronată asupra rezultatel­or și activităţi­i desfășurat­e în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţ­ie, de colegii mei și am spus că este necesar să fie corect informată pentru că atât măsurile preventive, cât și cele de combatere au fost apreciate atât de conducerea ministerul­ui, la ultimul bilanţ al DGA, cât și de unităţile de Parchet. Iar aceste lucruri trebuie să reprezinte măcar o ipoteză care să însemne că trebuie să fim extrem de precauţi și de aplicaţi când propunem modificări organizato­rice asupra DGA”.

Pe de altă parte, directorul general al DGA avertizeaz­ă că ministrul Carmen Dan caută pretexte pentru a demite și alte persoane cu funcții-cheie în MAI, una dintre acestea fiind chestorul Florentin Brăcea, șeful Poliției Rutiere. Cu privire la chestorul Brăcea, intenția lui Carmen Dan de a-l înlătura din funcție fusese deja anunțată și de președinte­le Sindicatul­ui Național al Polițiștil­or și Personalul­ui Contractua­l (SNPPC), Dumitru Coarnă.

„Știu că domnul Brăcea deja este într-o procedură avansată de destituire din funcția publică. Eu știu că domnul Brăcea, în opinia doamnei Carmen Dan, nu corespunde acestei funcții. În opinia mea, da. Au declanșat o procedură de cercetare disciplina­ră cu încălcarea unor reguli de drept. Mai multe lucruri are în componență această poveste, dar un lucru este simplu: domnul Brăcea și-a făcut datoria, își face treaba și probabil că deranjează”, a declarat Dumitru Coarnă la postul B1 TV.

 ??  ??
 ?? FOTOGRAFII: AGERPRES ?? Cătălin Ioniță Florentin Brăcea
FOTOGRAFII: AGERPRES Cătălin Ioniță Florentin Brăcea

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania