Cu­rat ne­con­sti­tuți­o­nal, da’ um­flați-l!

Romania Libera - - Prima Pagina - Eu­gen Șer­bă­nes­cu

Pe scurt, preșe­din­te­le Se­na­tu­lui unei țări din Uni­u­nea Eu­ro­pe­a­nă, ales ca ur­ma­re a ex­pri­mă­rii voi­nței ma­jo­ri­ta­re a elec­to­ra­tu­lui, într-un scru­tin parlamenta­r de­mo­cra­tic (ier­tați cu­vântul), a fost achi­tat de­fi­ni­tiv de un com­plet al Înal­tei Cu­rți de Ca­sație și Jus­tiție, pen­tru acu­zația gra­tu­i­tă, adi­că ne­su­sți­nu­tă de pro­be în do­sar, de măr­tu­rie min­ci­noa­să și fa­vo­ri­za­rea făp­tu­i­to­ru­lui – la ca­pă­tul a 4 ani de ur­mă­ri­re și pro­ce­se pe­na­le și a 7 ani de in­ter­cep­tări di­rec­te și am­bi­en­ta­le, in­clu­siv în dor­mi­tor și în baie.

Ca să-i faci o ase­me­nea ne­fă­cu­tă preșe­din­te­lui Se­na­tu­lui din ța­ra dlui Ma­cron, preșe­din­te­lui Bun­des­ta­gu­lui din ța­ra dnei Mer­kel sau preșe­din­te­lui din ța­ra dlui Franz Tim­mer­mans, tre­bu­ie să fii ori si­nu­ci­gaș – și po­li­tic, și pro­fe­si­o­nal –, ori să muți aces­te țări în timp și spațiu, poa­te în Bi­za­nț. Căci ve­chea for­mu­lă a lui Ni­co­lae Ior­ga, „Bi­za­nț du­pă Bi­za­nț“, e mai ac­tua­lă ca ori­când. Ca de alt­fel și for­mu­la lui Ca­ra­gia­le (ca­re nu întâmplă­tor a fu­git la Ber­lin): „Cu­rat ne­con­sti­tuți­o­nal, da’ um­flați-l!“. Ori­cum ai pri­vi lu­cru­ri­le, to­tul apa­re ca un abuz con­ti­nuat. Un abuz de ne­con­ce­put la boi­e­rii din bu­ri­cul Eu­ro­pei, dar ac­cep­tat și chiar încu­ra­jat la pârliții de la pe­ri­fe­rie.

Ca­zul dlui Tă­ri­ce­a­nu nu es­te sin­gu­lar, fi­ind doar unul din­tre ce­le mai pro­e­mi­nen­te. Sunt mul­te exem­ple – de ca­li­bru pu­blic mai ma­re sau mai mic. Re­pe­ta­rea sche­mei de joc se ve­de cu ochi­ul li­ber, din tri­bu­ne. Bu­năoa­ră, cum să acu­zi un prim-mi­nis­tru (că-l che­a­mă Pon­ta sau alt­fel, nu con­te­a­ză) da­că nu ești blin­dat cu pro­be ca­re să-l con­dam­ne in­du­bi­ta­bil? „În schimb“, du­pă ce ple­a­că din fun­cție, ca­zul se stin­ge! Mișca­rea apa­re ca o cra­să bă­taie de joc la adre­sa voi­nței ma­jo­ri­ta­re (bu­nă/rea, ni­meni n-are că­de­rea să ju­de­ce) a elec­to­ra­tu­lui și a me­ca­nis­me­lor de­mo­cra­ti­ce ca­re l-au adus în acea fun­cție.

Cum să acu­zi un pri­mar (că-l che­a­mă Gu­tău sau alt­fel, nu con­te­a­ză), îl ba­gi și în pușcă­rie și, du­pă aia, se do­ve­dește ne­vi­no­vat?! Ace­e­ași între­ba­re: avem voie să ne ba­tem joc de voi­nța elec­to­ra­tu­lui? Știe ci­ne­va „mai bi­ne“de­cât elec­to­ra­tul ci­ne și ce fun­cții tre­bu­ie să ocu­pe în ța­ra ace­as­ta? Da­că da, atunci Ro­mânia are, într-ade­văr, o gra­vă pro­ble­mă a exer­ciți­u­lui de­mo­cra­tic și a sta­tu­lui de drept.

Cum să acu­zi pro­cu­ro­rul ge­ne­ral (că-l che­a­mă Nițu sau alt­fel, nu con­te­a­ză) da­că nu ai pro­be be­ton? Iar du­pă ce ple­a­că din fun­cție, dis­pa­re ca­zul, se eva­po­ră, nu mai au­de ni­meni de el! Doar ca să lași lo­cul li­ber pen­tru altci­ne­va?! Că-l che­a­mă La­zăr sau alt­fel, nu con­te­a­ză. Sau poa­te con­te­a­ză?...

Cum acu­zi un ju­de­că­tor al Cu­rții Con­sti­tuți­o­na­le (că-l che­a­mă Gre­blă sau alt­fel, nu con­te­a­ză) da­că n-ai un caz im­ba­ta­bil? Știe ci­ne­va ce înse­am­nă să acu­zi un ju­de­că­tor al Cu­rții Su­pre­me a SUA?!

Cum să acu­zi un can­di­dat la Pri­mă­rie (că-l che­a­mă Orban sau alt­fel, nu mai con­te­a­ză), scoțându-l din cur­să, apoi îl achiți, îl faci ma­ri­o­ne­tă și-l pui să agi­te de­mo­cra­ti­cul slo­gan „cu pa­rul pe ei!“?! De­ja omul pa­re ieșit din­tr-un nou „Expe­ri­ment Pi­tești“. Să fie aces­ta sta­tul de drept pe ca­re ni-l do­rim? În en­gle­ză for­mu­la es­te „ru­le of law“, adi­că, li­te­ral, „dom­nia le­gii“. Or, poa­te e ca­zul să ne între­băm: le­gea – în Ro­mânia – dom­nește sau ser­vește? Ne pu­tem per­mi­te a între­bu­i­nța pa­tro­na­jul mo­ral al an­ti­co­ru­pți­ei ca ali­bi pen­tru mis­ti­fi­ca­rea, am­pu­ta­rea, sus­pen­da­rea de­mo­crați­ei?

Du­pă ști­i­nța noas­tră, sin­gu­ra sta­re în ca­re se ac­cep­tă sus­pen­da­rea unor li­ber­tăți de­mo­cra­ti­ce es­te sta­rea de răz­boi. Sun­tem în răz­boi ci­vil în Ro­mânia? Ne amin­tim că, în ur­ma ata­cu­lui te­ro­rist asu­pra Ge­me­ni­lor și a ce­lor­lal­te obi­ec­ti­ve din Sta­te­le Uni­te, gu­ver­nul ame­ri­can – de­cla­rând răz­boi te­ro­ris­mu­lui – a tre­cut la o su­pra­ve­ghe­re și la o in­ter­cep­ta­re in­ten­se a po­pu­lați­ei, acți­uni con­si­de­ra­te de mu­lți drept atin­geri la drep­tu­ri­le omu­lui. Chiar și așa însă, nu avem cu­noști­nță să fi fost ci­ne­va acu­zat de te­ro­rism, iar la pro­ces să fi fost achi­tat...

Re­zul­ta­tul es­te că ero­ri­le (voi­te sau nu, in­stru­men­ta­te sau nu) co­mi­se în acu­za­rea unor per­soa­ne afla­te în fun­cții, sol­da­te cu înde­păr­ta­rea lor din ace­le fun­cții, de­tur­nea­ză sau anu­le­a­ză voi­nța elec­to­ra­tu­lui, ca­re es­te chiar chin­te­se­nța, al­fa și ome­ga de­mo­crați­ei. Apa­re astfel un pa­ra­dox, unul din­tre mul­te­le de ca­re ne ci­oc­nim la fi­e­ca­re pas: ero­ri­le să­vârși­te de o pu­te­re a sta­tu­lui – cea ju­ri­di­că –, a că­rei in­de­pen­de­nță es­te ga­ran­ta­tă chiar de fi­i­nța­rea ei în de­mo­crație, agre­se­a­ză chiar de­mo­crația însăși, adi­că exact con­cep­tul ca­re i-a dat naște­re.

Între timp, pră­pas­tia de co­mu­ni­ca­re se adâncește, dez­bi­nând so­ci­e­ta­tea ro­mână până la sfâși­e­re. E po­si­bil ca doar pe vre­mea ce­le­bru­lui pro­ces Drey­fus să mai fi exis­tat (deși în cu to­tul alte tim­puri și cir­cum­sta­nțe) o ase­me­nea po­la­ri­za­re, în ca­zul nos­tru însă fa­lia pu­bli­că ne­fi­ind în ju­rul unui per­so­naj, ci chiar în ju­rul ma­ni­e­rei de a înțe­le­ge și de a fa­ce jus­tiția. În afa­ră de cei ca­re sunt la cu­rent, apro­bând me­to­do­lo­gia da­că efec­tul po­li­tic le con­vi­ne și de­za­pro­bând me­to­do­lo­gia da­că efec­tul po­li­tic nu le con­vi­ne, mai sunt și oa­meni de toa­tă onoa­rea, onești, in­te­lec­tua­li de va­loa­re, ca­re – străini de toa­te de­de­sub­tu­ri­le – și-au fă­cut, pur și sim­plu, o no­uă ba­ri­ca­dă și nea­gă, cu o ne­clin­ti­re nar­ci­sis­tă, de Ro­bes­pi­er­re, exis­te­nța abu­zu­ri­lor sau le mi­ni­ma­li­ze­a­ză cu o ri­di­ca­re de umeri ino­cen­tă. În spați­ul ro­mânesc exis­tă o fi­resc-jus­tiția­ră mânie in­te­ri­oa­ră față de re­a­li­ta­tea (dar și de epo­sul) de hoții și es­cro­che­rii ca­re îl ma­ci­nă. Din acest im­puls, unii din­tre cei mânați de bu­ne in­te­nții ig­no­ră sis­te­ma­tic, pro­gra­ma­tic, in­te­nți­o­nat, even­tua­li­ta­tea or­ches­tră­rii ma­le­fi­ce a ac­tu­lui de jus­tiție în cu to­tul alte sco­puri de­cât cel vântu­rat pu­blic, de stârpi­re a co­ru­pți­ei. Ne amin­tim că și pe vre­mea in­stau­ră­rii re­gi­mu­lui co­mu­nist exis­tau in­te­lec­tua­li – și nu puțini – ca­re pre­fe­rau să închi­dă ochii la ac­te­le de re­pri­ma­re, vă­zu­te ca sim­ple „ac­ci­den­te de par­curs“în con­stru­cția ma­rii ar­hi­tec­turi a noii orându­iri. Is­to­ria nu le-a dat drep­ta­te.

În op­ti­ca ino­ce­nți­lor de astă­zi, droaia de exem­ple ca­re de­mon­stre­a­ză exis­te­nța unei ve­ri­ta­bi­le prac­tici de înlă­tu­ra­re a ri­va­li­lor (po­li­tici, pro­fe­si­o­na­li, umo­ra­li, se­xua­li etc.) pro­be­a­ză doar un even­tual ex­ces de zel – și aces­ta con­si­de­rat per­fect le­gi­tim în cru­cia­da anti­co­ru­pție, ori­câte „vic­ti­me co­la­te­ra­le“gen Ra­rin­ca ar că­dea. Vă­zând ace­as­tă tris­tă in­co­e­re­nță a gândi­rii de­mo­cra­ti­ce, nu pu­tem să nu ne adu­cem amin­te – ia­răși, dar

– de ati­tu­di­nea unor in­te­lec­tua­li ai se­co­lu­lui tre­cut, gen André Gi­de, Pa­blo Ne­ru­da, Ca­mus, André Mal­raux, Paul Éluard, Je­an-Paul Sar­tre etc., ca­re, or­biți mul­tă vre­me de pro­pa­gan­da Mos­co­vei, au re­fu­zat cu ob­sti­nație, chiar și în fața ce­lor mai evi­den­te do­ve­zi, re­cu­noaște­rea prac­ti­ci­lor cri­mi­nal-bo­lșe­vi­ce din URSS, ră­mânând ani de-a rândul, unii până la moar­te, pro­mo­to­rii și apă­ră­to­rii co­mu­nis­mu­lui, maois­mu­lui etc.

Ate­nție, pa­ra­le­la nu fun­cți­o­nea­ză între re­a­li­tăți­le de atunci și de acum, ci între me­ca­nis­me­le psi­hi­ce ale unor oa­meni de eli­tă, de pres­ti­giu, ca­re – in­di­fe­rent de epo­că – sunt încli­nați a se aban­do­na, cu ar­me și ba­ga­je, unei cre­di­nțe ab­so­lut no­bi­le și jus­te (fe­ri­ci­rea ge­ne­ra­lă – în ca­zul opi­u­mu­lui co­mu­nist; an­ti­co­ru­pția – în ca­zul de­mo­crați­ei noas­tre de ope­re­tă), elu­dând mo­ra­li­ta­tea sau amo­ra­li­ta­tea mij­loa­ce­lor de ajun­ge­re aco­lo. Aban­do­nul îi fa­ce ne­pă­să­tori, in­di­fe­re­nți, opaci și chiar re­frac­tari la even­tua­li­ta­tea de a le fi ma­ni­pu­la­tă bu­na-cre­di­nță în cu to­tul alte sco­puri – și anu­me, ca să fim mai clari, în sco­pul po­li­tic, ve­chi de când lu­mea, al ares­tă­rii pu­te­rii de că­tre un cerc res­trâns, au­to-ales, și exer­ci­tă­rii ei asu­pra ce­lor­la­lți, in­clu­siv asu­pra lor, a ino­ce­nți­lor. Poa­te o dez­ba­te­re de idei pe ace­as­tă te­mă s-ar me­ri­ta.

Până una-alta, așa-zi­sul ge­ne­ral Ilie Năs­ta­se, can­di­dat la eu­ro­par­la­men­ta­re, arun­că un pa­har de ca­fea pes­te chi­pul altui can­di­dat, Bă­ses­cu (ca­re nu se știe nici azi ce grad are și un­de), ex­pus pe un cort elec­to­ral, pe un bu­le­vard din Bu­cu­rești, iar mi­ni­cli­pul se dă la te­le­vi­zor. Aces­ta es­te ni­ve­lul dez­ba­te­rii de idei, nu de pe vre­mea lui Ca­ra­gia­le, ci din Ro­mânia se­co­lu­lui 21.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.