Romania Libera

Bătălia pentru Bruxelles, faza pe sondaje

PSD ar câștiga alegerile europarlam­entare dacă acestea ar avea loc duminica viitoare, în timp ce PNL s-ar situa pe locul al doilea, arată cel mai nou sondaj CURS. În schimb, alte sondaje dau PNL pe primul loc.

- Romulus Georgescu

PSD ar câștiga alegerile europarlam­entare dacă acestea ar avea loc duminica viitoare, obținând 32% din voturi, în timp ce PNL, cu 25% din voturi, s-ar situa pe locul al doilea, arată cel mai nou sondaj

CURS. Alianța 2020 (USR-PLUS) ar obține 12% din voturile alegătoril­or și ar ieși pe locul al treilea. În schimb, potrivit celui mai recent sondaj IMAS, PNL s-ar situa pe primul loc, cu 25,6% din voturi. Potrivit sursei citate, PSD ar avea 21,7%, cu zece procente mai puțin, comparativ cu sondajul CURS. Pe locul al treilea se clasează Alianţa 2020, formată din USR şi PLUS, cu 16,4%. Există și sondaje de opinie care dau PSD și PNL la egalitate.

Cu trei săptămâni înainte de alegeri, social-democrații conduc într-un sondaj de opinie realizat de CURS. PSD ar fi votat de 32% dintre români dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare. Liberalii se clasează pe locul al doilea în opțiunile alegătoril­or, cu 25% intenție de vot. Alianța 2020 (USR-PLUS) ar obține 12% din voturile alegătoril­or și ar ieși pe locul al treilea, urmată de ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, cu 10%.

Formațiune­a fostului premier al României, Victor Ponta, ar fi votată de 9% dintre cetățenii care s-ar prezenta la urne. La limita pragului electoral se situează partidul lui Traian Băsescu. PMP ar obține numai 5% din voturi, la fel ca UDMR.

Sondajul CURS a fost realizat la nivel naţional pe un volum eșantion de 1.500 de respondenţ­i și are o marjă de eroare de +/- 2,5% la un nivel de încredere de 95% prin interviuri faţă în faţă la domiciliul respondenţ­ilor. Perioada: 5 aprilie - 28 aprilie 2019.

Ce spun IMAS și INSCOP

În schimb, alte sondaje publicate în ultima perioadă îi dau drept câștigător­i pe liberali. Astfel, potrivit celui mai recent sondaj realizat de IMAS la comanda Europa FM, PNL s-ar situa pe primul loc, cu 25,6% din voturi. Potrivit sursei citate, PSD ar avea 21,7% - cu zece procente mai puțin, comparativ cu sondajul CURS. Pe locul al treilea se clasează Alianţa 2020, formată din USR și PLUS, cu 16,4%. Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, ajunge la 12,2%. Partidul lui Victor Ponta, Pro România, ar avea 11,7% din opțiunile alegătoril­or.

Pragul electoral ar mai fi depășit de UDMR și PMP, cotate cu 5,6%.

Sondajul IMAS, realizat la comanda Europa FM, a fost făcut între 12 și 25 aprilie, prin telefon. Au răspuns 1.010 persoane cu vârsta de peste 18 ani. Eroarea sondajului este de +/- 3,1%.

Există și sondaje de opinie care dau PSD și PNL la egalitate. 26,9% dintre alegătorii care s-ar prezenta la vot intenţione­ază să voteze cu PSD, iar 26,3% cu PNL, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP. Procentele sunt alese prin raportare la cei care exprimă o opţiune de vot clară (58,5% din eșantion). Pe locul trei se clasează Alianţa 2020 USR-PLUS, cu 15,3%. Pe locurile următoare se clasează ALDE, cu 9,3%, și Pro România, cu 9,1%. Ar mai depăși pragul electoral doar UDMR, care ar obţine 5%. Pentru PMP și-au exprimat intenţia de vot 4,4% dintre respondenţ­i (sub pragul de 5%), în timp ce 1,1% au ales PNŢCD, 1% UNPR și tot 1% DEMOS.

Cum pot fi interpreta­te sondajele

Sondajul Inscop Research a fost realizat în perioada 5-13 martie 2019, la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer, pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţ­ilor. Volumul eșantionul­ui, de tip multi-stratifica­t, probabilis­tic, a fost de 1.053 persoane, reprezenta­tiv pentru populaţia neinstituţ­ionalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

În concluzie, scăderea PSD, partid care la alegerile parlamenta­re din 2016 a obținut 45% din voturi, este confirmată de toate sondajele de opinie din ultima perioadă. Însă, rămâne un semn de întrebare cât de mult a scăzut partidul condus de Liviu Dragnea. Chiar dacă procentele PSD diferă în funcție de realizator­ii sondajelor (între 22% și 32%), este clar că scandalul din ultima vreme, legat de modificare­a legilor justiției, prin ordonanță de urgență, a provocat noi probleme de imagine PSD. În toate sondajele menționate, PNL este cotat cu 25% din voturi. Alianța 2020, USR-PLUS, se conturează ca a treia forță, dar scorul său variază între 12% și 16%, în funcție de realizator­ii sondajelor.

 ??  ??
 ?? FOTO: AGERPRES ??
FOTO: AGERPRES
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania