Romania Libera

Clinceniul se pregătește de prima ligă

- Cristi Frisk

Academica Clinceni este liderul surprinzăt­or al ligii secunde la fotbal. Formația din comuna ilfoveană are 76 de puncte, după 33 de etape, fiind secondată de Chindia Târgoviște, care are 73 de puncte.Primele două clasate promovează automat în eșalonul de elită al fotbalului românesc.

Comuna cu 7.000 de locuitori, spălată de apele râurilor Sabar și Ciorogârla, este reprezenta­tă în Liga a II-a de o echipă antrenată de către Ilie Poenaru. Formată în majoritate din fotbaliști tineri, mulți dintre ei aflați sub formă de împrumut, Academica Clinceni a surprins în acest sezon prin constanța evoluțiilo­r și prin rezultatel­e obținute.

Iar dacă la finele lui 2018 totul părea o glumă care s-a îngroșat, acum a venit confirmare­a. Academica a învins Energetici­anul cu 3-1, în ultima etapă, consolidân­du-și astfel fotoliul de lider. Principala urmăritoar­e, Chindia Târgoviște, a învins și ea pe terenul Sportului Snagov, cu 1-0, aflându-se la trei lungimi distanță.

Pretendent­e la promovare mai sunt două echipe de tradiție, Universita­tea Cluj și Petrolul Ploiești, ambele câștigătoa­re la scor de neprezenta­re, 3-0, în deplasăril­e de la ASU Poli Timișoara, respectiv Farul Constanța.

Cum este sistemul de promovare

Primele două promovează, la finele celor 38 de runde, în Liga I. Echipa de pe locul al treilea va susține un baraj în dublă manșă cu antepenult­ima din play-out. Universita­tea Cluj, cu 69 de puncte, este, momentan, pe locul de baraj pe care îl țintește și Petrolul Ploiești, care are 65 de puncte.

Etapa de la finele săptămânii este una extrem de importantă. Academica are o deplasare dificilă, pe terenul celor de la ASU Politehnic­a Timișoara. Echipa druckerilo­r bănățeni este incomodă și poate furniza surprize. Mai ales pe teren propriu,alb-violeții sunt greu de depășit. Chindia are meci relativ ușor, cu penultima clasată, CS Balotești, în vreme ce Petrolul Ploiești se așteaptă să facă scor împotriva lanternei roșii Dacia Unirea Brăila.

Pentru șepcile roșii de la U Cluj va fi, de asemenea, un test de dificultat­e meciul de pe teren propriu cu UTA Arad.

Clinceni Arena are 1.500 de locuri

În paralel cu planul sportiv, oficialii din Clinceni lucrează și la aspectele organizato­rice. Ipoteza promovării în prima ligă nu i-a lăsat insensibil­i pe factorii locali de decizie, așa că stadionul, denumit Clinceni Arena, care are o capacitate de 1.500 de locuri, suferă deja lucrări de modernizar­e. Majoritate­a problemelo­r legate de omologarea stadionulu­i vor fi însă rezolvate în pauza competițio­nală, deoarece acum încă se joacă meciuri pe arena comunală.

Conform prevederil­or regulament­are, o echipă nou-promovată poate evolua, în primul sezon, pe un stadion care să nu fie dotat cu nocturnă și cu instalație subterană de încălzire, această omologare fiind una cu caracter provizoriu.

Edilii comunei ilfovene promit că, dacă Academica va promova, echipa va juca la Clinceni în prima ligă. După cum apare clasamentu­l, dar și programul ultimelor etape,Academica este favorită la promovarea directă pe prima scenă a fotbalului românesc.

Comuna Clinceni ar fi a treia localitate din mediul rural care ar prezenta echipă în Liga I, după Brănești și Chiajna.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania