7 sem­ne ale re­naște­rii co­mu­nis­mu­lui

Romania Libera - - Prima Pagina - Ma­ri­us Ghi­le­zan

În Ro­mânia s-a in­stau­rat dis­cur­sul urii și al in­to­le­ran­ţei. Un grup mi­nus­cul la sca­ra unei na­ţi­uni, dar ex­trem de gă­lă­gi­os, sus­ţi­nut din afa­ră, exact ca bo­lșe­vi­cii lui V.I. Le­nin, și-a fă­cut o re­ţea de agen­ţi ai cau­zei. Un prim semn că ce­lu­le­le co­mu­nis­te sunt re­or­ga­ni­za­te. Si­gur, sub alt nu­me. Nu se pi­er­de dia­vo­lul cu mă­run­ţișuri. Noi­le for­me fă­ră fond nu ar fi pe­ri­cu­loa­se da­că nu ar avea li­pici la min­ţi­le ră­tă­ci­te. Cui se adre­se­a­ză ne­o­mar­xiștii? Ace­lo­ra

ca­re s-au să­tu­rat cu bi­ne­le în so­ci­e­ta­te, cu ex­ces de li­ber­ta­te și de drep­turi cum nu a mai fost vre­o­da­tă în ul­ti­me­le opt de­ce­nii în vreo ge­ne­ra­ţie. Ei sunt vic­ti­me­le noii ide­o­lo­gii. Agen­ţii schim­bă­rii sunt ex­trem de ra­di­ca­li. Nu-și mai zic, ca înain­te, co­mu­niști. Nu mai e fas­hi­on. Sub man­tia lar­gă a pro­gre­sis­mu­lui ca­viar se as­cun­de ne­o­mar­xis­mul în esen­ţă pu­ră. Ori­ce lec­tor nea­li­niat Șco­lii de la Fran­kfurt sim­te con­ta­gi­u­nea în ma­să.

Nu tre­bu­ie să fii ci­ti­tor al „Ca­pi­ta­lu­lui“lui Marx sau is­to­ric să te prin­zi de un­de a ră­să­rit ba­ci­lul, no­ul Ko­ch de po­se­dat in­di­vi­zii și de in­trat în crei­e­re­le lor.

Ni­mic nu au schim­bat băi­e­ţii din tac­ti­ci­le și me­to­de­le ve­chi. Doar un re­bran­ding de cla­să le-au tras „in­te­li­gen­ţii“de ra­să ce se as­cund în spa­te­le lor.

Mai știe ci­ne­va că V.I. Le­nin a fost pre­gă­tit în la­bo­ra­toa­re­le ser­vi­ci­i­lor se­cre­te ger­ma­ne? Că pe vre­mea când băr­ba­ţii mer­ge­au pe front, el, împreu­nă cu di­vi­zia sa fan­tas­ti­că, se lă­făia prin Club Vol­tai­re? Își to­lă­nea șun­ci­le pe Mun­te­le Ade­vă­ru­lui, ală­turi de to­ţi ve­ga­niștii ca­re vi­sau la schim­ba­rea lu­mii fă­ră ca ei să miște un de­get?

Au luat cu asalt Pa­la­tul de Iar­nă al ţa­ri­lor și au dis­trus una din­tre ce­le mai pu­ter­ni­ce mo­nar­hii din lu­me. Kai­ze­rul Wil­helm al II-lea, su­pă­rat de înfrânge­rea în pri­mul răz­boi mon­dial, a dat lo­vi­tu­ra de gra­ţie. Dar in­te­re­se­le sa­le au con­vers (nu con­ve­rșii, încăl­ţă­ri­le de mi­lă so­cia­lă – n.a.) cu ale ma­ri­lor in­dus­triași ai lu­mii.

Marx și Engels tot din sânul nem­ţi­lor au por­nit una din­tre ce­le mai cri­mi­na­le ide­o­lo­gii.

Pla­nul se­cret al as­cen­si­u­nii po­li­ti­ce a lui V.I. Le­nin a fost gândit de J.P. Mor­gan, Otto Kahn, Paul War­burg, John Roc­ke­fel­ler. Pa­re ce­va cu­nos­cut? Are vreo an­co­ră în pre­zent? Ci­ti­ţi bi­o­gra­fia lui Ma­cron și vă lă­mu­ri­ţi de ce vi­se­a­ză omul la o no­uă Inter­na­ţi­o­na­lă și la schim­ba­rea cli­ma­te­ri­că a ve­chi­u­lui eși­chi­er po­li­tic!

Frus­tra­ţii, cei în de­pre­sie so­cia­lă, oa­meni fă­ră rost, ca­re nu sunt în sta­re să ia­să din ano­mie, fac ma­sa cap­ti­vă. Bu­to­na­rii de smar­tpho­ne-uri sunt vic­ti­me si­gu­re. Li se cre­e­a­ză psi­ho­za apar­te­nen­ţei la eli­te. Da­că in­tră în ca­drul co­mi­te­tu­lui, li se pro­mit mă­ri­rea și fai­ma. Vor­ba lui Umber­to Eco: „E in­va­zia im­be­ci­li­lor“. Te­le­vi­zi­u­nea a pro­mo­vat idi­o­tul sa­tu­lui, fa­ţă de ca­re spec­ta­to­rul se sim­ţea su­pe­ri­or. Dra­ma in­ter­ne­tu­lui este că l-a pro­mo­vat pe idi­o­tul sa­tu­lui ca pur­tă­tor de ade­văr.

Cum re­cu­noști un po­se­dat, un agent al cau­zei?

Sim­plu. Omul cel mai plin de con­vin­geri de lângă ti­ne e el: Omul nou, des­pre ca­re am scris căr­ţi între­gi.

Al doi­lea semn e dis­cur­sul pu­blic al ele­men­te­lor dușmă­noa­se ale ci­vi­li­za­ţi­ei. Sunt împo­tri­va pro­pri­e­tă­ţii (aţi vă­zut re­cen­ta de­cla­ra­ţie a unei con­si­li­e­re a lui Ci­o­loș?), ata­că per­ma­nent Bi­se­ri­ca (re­cent au fă­cut din Învi­e­rea lui Hris­tos „un fa­ke-news“), sunt împo­tri­va fa­mi­li­ei tra­di­ţi­o­na­le. Îmbra­că de­gra­bă că­mașa mor­ţii prin stran­gu­la­re ide­o­lo­gi­că pen­tru a ra­co­la gro­pa­rii Evu­lui Me­diu, scos din stră­fun­du­ri­le is­to­ri­ei. Ce e acest dis­curs de in­chi­zi­tori de­cât un feu­da­lism ra­pa­ce?

Co­ri­feii noii or­dini glo­ba­lis­te pro­pun ares­tări, su­pu­ne­rea vic­ti­me­lor la lo­vi­turi în pi­e­ţe­le pu­bli­ce, ar­de­rea lor. To­ţi neînchi­na­ţii la stă­pânii lor sunt az­vârli­ţi în pi­e­ţe pu­bli­ce și ju­de­ca­ţi de noii in­chi­zi­tori. Ce e aces­ta de­cât un ne­o­feu­da­lism, îmbră­cat în pra­pu­rii je­goși ai lup­tei pen­tru me­diu?

La fel ca bo­lșe­vi­cii, pro­po­vă­du­i­esc ade­vă­rul ab­so­lut. Un al trei­lea semn. Noi, cei ca­re am ci­tit mai mult de­cât am scris, știm că nu­mai Dum­ne­zeu de­ţi­ne ade­vă­rul. Oa­me­nii cu prin­ci­pii și duși la Bi­se­ri­că au în mușchi ner­vul îndoi­e­lii, nu ca aceia ca­re trag pe nas dam­ful cer­ti­tu­di­nii.

Sun­tem da­tori, noi, su­pra­vi­e­ţu­i­to­rii oro­ri­lor co­mu­nis­mu­lui, să ne opu­nem, cu toa­tă for­ţa, voin­ţa și de­ter­mi­na­rea, re­naște­rii unei ide­o­lo­gii ma­ca­bre, în sta­re să înge­nun­che­ze ori­ce con­struc­ţie de­mo­cra­ti­că.

Al pa­tru­lea semn îl re­gă­sești prin me­di­i­le uni­ver­si­ta­re, la fel ca-n ori­bi­lul an 1968. Ra­di­ca­li­za­rea ti­ne­ri­lor, lip­sa lor de to­le­ran­ţă, spi­ri­tul de re­vol­tă ar fi be­ne­fi­ce da­că agen­ţii ne­o­mar­xis­mu­lui nu i-ar fo­lo­si pen­tru in­te­re­se­le lor.

Doar nu vă închi­pu­i­ţi că pro­gre­sis­mul a apă­rut din­tr-un plic­tis al is­to­ri­ei?

Al cin­ci­lea semn e că agen­ţii pro­gre­sis­mu­lui fo­lo­sesc exact teh­ni­ci­le lui Lu­ci­fer. Ma­re­le și­re­tlic al dia­vo­lu­lui, să fa­că oa­me­nii să cre­a­dă că nu exis­tă, e ghid de con­vi­e­ţu­i­re pen­tru ca­pe­te­le de re­ţe­le, ce-și acla­mă per­fid, dar per­ma­nent, de­zin­te­re­sul pen­tru un loc pe po­di­um. Nu așa fă­ce­au și ele­men­te­le re­vo­lu­ţi­o­na­re?

Si­gur că nu mai avem un Ge­or­ge Mârzes­cu, li­be­ral au­ten­tic, ca­re a gândit încă din 1924 o le­ge de scoa­te­re în afa­ra le­gii a Par­ti­du­lui Co­mu­nist. Abia du­pă opt ani, ame­ri­ca­nii, tre­zi­ţi de gre­ve­le din Chi­ca­go, au adop­tat și ei ce­va si­mi­lar.

Al șa­se­lea semn e aca­pa­ra­rea Par­ti­du­lui Na­ţi­o­nal Li­be­ral, par­ti­dul bră­ti­e­ni­lor, fău­ri­to­rul Ro­mâni­ei mo­der­ne. Lu­do­vic Orban a adus pro­pri­ul uci­gaș pe sce­nă. Nu mai e mult până când va fi înjun­ghiat de cel adus. Când își va da se­a­ma că omul cu jo­cu­ri­le de pu­te­re era tri­mi­sul Sa­ta­nei va fi prea târziu.

Pen­tru că am zis de Sa­ta­na, nu mă re­fer la ară­ta­rea bi­bli­că, ci la struc­tu­ra ca­re între­ţi­ne re­ţe­aua. Adi­că la Se­cu. No­ua Se­cu­ri­ta­te.

Ni­meni nu mă poa­te con­vin­ge că un anu­mit ser­vi­ciu se­cret nu prac­ti­că ace­le­ași me­to­de pre­cum altă­da­tă KGB-ul: pu­ne mai întâi ju­de­că­tori din ple­to­ra so­cia­lă să dea sen­tin­ţe, su­pu­ne nea­li­nia­tul la con­dam­na­rea și exe­cu­ta­rea sa pu­bli­că (la fel ca-n epo­ca feu­da­lă), îi lo­vește re­pu­ta­ţia, pen­tru ca apoi să-l re­pri­me fi­zic și mo­ral.

Nu este SRI un KGB mai ra­fi­nat? Poa­te ajun­ge vreu­nul preșe­din­te fă­ră voia sa? La fel ca în tre­cut, are obe­di­en­ţe străi­ne. Se­cu­ri­ta­tea era înain­te le­ga­tă de Mos­co­va, acum de Bru­xel­les. Ni­mic nu e nou pe lu­me. To­tul e să sim­ţi de ce vor unii să schim­be lu­mea.

De ace­ea avem ne­voie ur­gen­tă de schim­ba­rea for­mei de gu­ver­nă­mânt. O re­se­ta­re ar fi be­ne­fi­că. Și un Re­ge tânăr, vred­nic, iu­bi­tor de ţa­ră și cu vi­zi­u­ne. Poa­te fi chiar Domn străin.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.