Un re­fe­ren­dum, un bu­me­rang și o enig­mă

Romania Libera - - Prima Pagina - Eu­gen Șer­bă­nes­cu

Tim­pul tre­ce, dar tre­ce de­ge­a­ba, pen­tru că lu­cru­ri­le nu in­tră în nor­mal. În con­ti­nua­re, pu­te­rea ju­ri­di­că și cea con­sti­tuți­o­na­lă, în loc să-și va­dă de pro­pri­i­le ver­dic­te, le amână fix în săp­tă­mâna di­nain­tea ale­ge­ri­lor, aștep­tând ver­dic­tul pu­bli­cu­lui la ur­ne. Dar parcă știam că jus­tiția po­po­ru­lui se fă­cea doar pe vre­mea bo­lșe­vi­că – nu și pe vre­mea așa-zis de­mo­cra­ti­că, la trei de­ce­nii du­pă că­de­rea re­gi­mu­lui, când ar tre­bui să se fa­că doar du­pă pro­be.

În con­ti­nua­re, se fac ex­tră­dări – tot fix în săp­tă­mâna di­nain­tea ale­ge­ri­lor. Dar parcă știam că ex­tră­dă­ri­le se fac în in­te­re­sul le­gii – nu în in­te­re­se po­li­ti­ce, de emoți­o­na­re a ale­gă­to­ri­lor în fața ur­ne­lor.

În con­ti­nua­re, se des­co­pe­ră, în bi­o­gra­fi­i­le can­di­dați­lor, di­ver­se ac­ci­den­te, sche­le­te, in­com­pa­ti­bi­li­tăți, co­la­bo­rări cu Se­cu­ri­ta­tea etc. – tot fix în săp­tă­mâna ale­ge­ri­lor. Dar parcă știam că insti­tuți­i­le ca­re se ocu­pă de ase­me­nea spețe sunt apo­li­ti­ce, in­de­pen­den­te etc. și – prin ur­ma­re – n-ar tre­bui să-și po­tri­ve­as­că pașii du­pă ca­len­da­rul scru­ti­nu­lui.

De ani buni, la fi­e­ca­re run­dă de ale­geri, în săp­tă­mâna oar­bă, ex­plo­de­a­ză tot fe­lul de pe­tar­de, ca­re – du­pă ani – se de­mon­stre­a­ză că erau de mult (spe­cial) amor­sa­te, cu fi­ti­lul în aștep­ta­rea scânteii, spre a fi de­to­na­te, la mo­men­tul opor­tun, în men­ta­lul pu­blic. Ten­ta­ti­ve­le de ma­ni­pu­la­re sar în ochi, dar, pe de altă par­te, în ce mă­su­ră mai pot ele in­flue­nța un elec­to­rat pla­cid, indiferent, amorf – es­te dis­cu­ta­bil. Pu­tem spu­ne că nici ma­ni­pu­lă­ri­le nu mai sunt ce-au fost. Pă­că­li­tă de-atâtea ori, po­pu­lația și-a dez­vol­tat un fel de an­ti­cor­pi, re­fu­zând par­ti­ci­pa­rea la mas­ca­ra­dă, pre­fe­rând ab­sen­teis­mul. Însă și aces­ta es­te un re­fu­giu fals. Așa-zișii an­ti­cor­pi sunt de fapt to­xi­ne de­ghi­za­te, din mo­ment ce se știe că ab­sen­teis­mul am­pu­te­a­ză de­mo­crația sau, în ori­ce caz, o mis­ti­fi­că din greu, dând naște­re unor con­tro­ver­se in­fi­ni­te pri­vind di­men­si­u­nea le­gi­ti­mi­tății fo­rțe­lor câști­gă­toa­re. Du­mi­ni­că,

lu­cru­ri­le se com­pli­că și mai ta­re prin ames­te­ca­rea a do­uă ma­ni­fes­tări elec­to­ra­le ca­re n-au nici în clin, nici în mâne­că.

To­tul ple­a­că de la pro­cen­te, dar și de la ci­fre­le ab­so­lu­te. So­co­te­li­le ma­te­ma­ti­ce nu pot fi evi­ta­te, nici chiar în Bi­za­nțul nos­tru pos­tco­mu­nist. Cor­pul elec­to­ral es­te for­mat din apro­xi­ma­tiv 19 mi­li­oa­ne de oa­meni. Po­tri­vit pra­gu­lui ce tre­bu­ie de­pășit pen­tru va­li­da­rea re­fe­ren­du­mu­lui, la ur­ne­le ce­lor do­uă între­bări (ur­ne ca­re sunt alte­le de­cât ur­na pen­tru scru­ti­nul eu­ro­par­la­men­tar) ar tre­bui să se pre­zin­te cel puțin 30 la su­tă, adi­că apro­xi­ma­tiv 5,7 mi­li­oa­ne. Or, da­că elec­to­ra­tul PSD plus ALDE (eva­luat, împreu­nă, să spu­nem, la mi­ni­mum 40 la su­tă) boi­co­te­a­ză ur­ne­le re­fe­ren­du­mu­lui, re­zul­tă că ar tre­bui ca la uși­le se­cți­i­lor de vot să se pre­zin­te, în to­tal, cir­ca 9,5 mi­li­oa­ne de ale­gă­tori (rec­te cir­ca 50 la su­tă din cei cu drept de vot) pen­tru ca pra­gul de va­li­da­re de 5,7 mi­li­oa­ne să fie sa­tis­fă­cut. Es­te adevărat că o ase­me­nea combinație in­so­li­tă de scru­ti­ne con­co­mi­ten­te nu a mai fost între­bu­i­nța­tă în Ro­mânia până acum, deci nu avem ter­meni de com­pa­rație. Dar es­te cva­si-im­po­si­bil să apa­ră o ase­me­nea aflue­nță – de 50 la su­tă. Cel mai pro­ba­bil, pre­ze­nța va fi în jur de 35 la su­tă. Re­zul­tă că, ma­te­ma­tic, ris­cul in­va­li­dă­rii re­fe­ren­du­mu­lui – din cau­ză de par­ti­ci­pa­re in­su­fi­ci­en­tă – es­te re­al și chiar foar­te pro­ba­bil.

Dar chiar da­că re­fe­ren­du­mul va fi va­li­dat și fron­tul an­ti­gu­ver­na­men­tal va câști­ga – să spu­nem – cu un scor de 60 de pro­cen­te afir­ma­ti­ve con­tra 40 de pro­cen­te ne­ga­ti­ve, nu înse­am­nă că ace­as­tă pro­po­rție se va mu­ta au­to­mat în Par­la­ment (a că­rui con­fi­gu­rație es­te sin­gu­ra, până una-alta, ca­re ema­nă Gu­ver­nul). Es­te simp­to­ma­ti­că, din acest punct de ve­de­re, de­cla­rația li­de­ru­lui UDMR (tra­diți­o­na­lă for­mați­u­ne-ar­bi­tru al lup­tei po­li­ti­ce din Ro­mânia), ca­re – pe de o par­te – își înde­am­nă elec­to­ra­tul să vo­te­ze „Da“la re­fe­ren­dum, iar – pe de alta – ne spu­ne că nu ve­de, de­o­cam­da­tă cel puțin, un li­der din opo­ziție ca­pa­bil să preia gu­ver­na­rea. Cu alte cu­vin­te, în vi­zi­u­nea ma­ghia­ră, una-i una și alta-i alta și bor­ca­ne­le nu se ames­te­că.

Cu toa­tă im­por­ta­nța su­pra-ex­pan­da­tă ca­re i s-a dat re­fe­ren­du­mu­lui, re­zul­ta­te­le sa­le for­ma­le – indiferent cum vor ară­ta – nu vor pu­tea afec­ta, obi­ec­tiv, ba­la­nța de fo­rțe. Ră­mâne de vă­zut cum le va afec­ta în mod su­bi­ec­tiv – căci aces­ta es­te mo­dus

vi­ven­di prin zo­nă.

În ace­lași timp însă, pro­cen­tul de mai sus, de 60 la su­tă din nu­mă­rul vo­tu­ri­lor va­la­bil ex­pri­ma­te, re­pre­zin­tă un pro­cent doar de 18 la su­tă din to­ta­lul ale­gă­to­ri­lor ro­mâni. Iar un even­tual pro­cent afir­ma­tiv (im­pro­ba­bil) de 70 la su­tă re­pre­zin­tă, de fapt, 21 la su­tă din elec­to­rat. Re­zul­tă, ori­cum am lua-o, că doar unu din cinci ro­mâni va răs­pun­de afir­ma­tiv la între­bă­ri­le re­fe­ren­du­mu­lui. Res­tul de pa­tru ro­mâni fie răs­pund „Nu“, fie nu sunt in­te­re­sați de su­bi­ect (ce­ea ce sem­ni­fi­că ace­lași lu­cru).

Or, acest re­zul­tat sec, ci­fric, poa­te fi pri­vit în do­uă fe­luri. Unu: re­zul­ta­tul va in­di­ca un eșec po­li­tic, întru­cât con­si­li­e­rii preșe­din­te­lui l-au sfă­tu­it – greșit – să fo­lo­se­as­că re­fe­ren­du­mul ca ba­ro­me­tru al pro­pri­ei po­pu­la­ri­tăți. Doi: re­zul­ta­tul, pe plan ge­ne­ral, es­te unul mis­ti­fi­ca­tor, în realitate fi­ind evi­dent că nu nu­mai 20 la su­tă, ci cva­si-to­ta­li­ta­tea ro­mâni­lor își do­resc o jus­tiție in­de­pen­den­tă, efi­ci­en­tă și echi­ta­bi­lă. Cau­za aces­tor neaștep­ta­te sem­ni­fi­cații? Fie între­bă­ri­le au fost greșit for­mu­la­te, fie (cel mai pro­ba­bil) si­mul­ta­nei­ta­tea cu eu­ro­par­la­men­ta­re­le „tor­pi­le­a­ză“cre­di­bi­li­ta­tea re­fe­ren­du­mu­lui, fie pu­bli­ci­ta­tea pre­ca­ră și lip­sa de in­for­ma­re au ace­lași efect, fie toa­te la un loc. Cert es­te că jo­cul con­sul­tă­rii po­li­ti­ce sub mas­că de re­fe­ren­dum (deci pe între­bări ca­re nu pot fi po­li­ti­ce) se poa­te tran­sfor­ma într-un bu­me­rang, ce­ea ce e greu de pre­su­pus că a stat în in­te­nția Co­tro­ce­ni­lor.

Pen­tru a ne lă­muri înco­tro o ia bar­ca po­li­ti­cii ro­mânești, ră­mâne să aștep­tăm ul­ti­me­le ore ale zi­lei de Du­mi­ni­că (atunci când vor apă­rea pri­me­le re­zul­ta­te și când, în pa­ra­lel, dl Drag­nea a pro­mis că va elu­ci­da enig­ma can­di­da­tu­rii la pre­zi­de­nția­le), dar și pri­me­le ore ale zi­lei de Luni, când Înal­ta Cur­te de Ca­sație și Jus­tiție a pro­mis că va elu­ci­da, la rândul ei, ace­e­ași enig­mă (în caz că ră­mâne ne­e­lu­ci­da­tă Du­mi­ni­că se­a­ră). E foar­te po­si­bil ca dl Drag­nea să ai­bă înțe­lep­ci­u­nea și cu­ra­jul de a se de­sis­ta, nu pen­tru a atra­ge sim­pa­tia ÎCCJ, ci pen­tru că – așa cum ară­tam, încă de la înce­pu­tul lu­nii Fe­brua­rie, în ar­ti­co­lul „De ce îl va vo­ta Drag­nea pe Tăriceanu“– o ana­li­ză lu­ci­dă îl in­di­că pe preșe­din­te­le Senatului ca sin­gu­ra per­so­na­li­ta­te ca­pa­bi­lă să ca­pa­ci­te­ze un su­fra­giu larg, tran­spar­ti­nic, în lup­ta cu opo­nen­tul ca­re va fi.

FO­TO AGERPRES

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.