Ridesharing vs taxi. Spre ce ne îndreptăm?
După luni de zile de diferite tipuri de presiuni, în stradă și instituţionale, companiile de taxi au reușit să obţină, temporar și parţial, blocarea afacerii ridesharing.
Lucrurile însă evoluează rapid. Lumea în care trăim este una fluidă, în care situaţia se schimbă mereu. Cine e astăzi sus mâine e jos, și viceversa. Ceea ce astăzi pare imuabil, de neatins, solid, consistent, prestant mâine se face bucăţele și se metamorfozează în altceva, în funcţie de jocul cererii și ofertei, care dictează regulile pieţei. Pe care, ca reglementator, dacă nu le respecţi, apar crize.
Câteva zile după blocarea parţială a ridesharing-ului (Clever funcţionează în continuare, pentru că lucrează cu taximetriști autorizaţi, dar la turaţie mai scăzută), sub presiunea publică, Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică o OUG de reglementare a afacerii ridesharing, în urma negocierilor avute cu firmele Uber, Bolt (fosta Taxify) și Clever.
Imediat, a apărut informaţia că firmele de taxi tot nu sunt mulţumite. Nici acum. Ok, rece ca peștele, lucid, am luat la cunoștinţă. Cum se explică acest lucru?
Din punctul meu de vedere, explicaţia este simplă: înlocuirea staţiei clasice de taximetrie și a garajului de mașini de firmă cu coordonarea
printr-o aplicaţie de smartphone și internalizarea de către șoferi a cheltuielilor cu reparaţiile, RCA, CASCO etc. face din afacerea ridesharing în continuare un business de-al patrulea val, mai rentabil decât taximetria, iar companiile de taxi au înţeles acest lucru imediat.
Aceasta este o realitate obiectivă a pieţei. Tehnologia a evoluat. În loc să cumperi o staţie și să angajezi operatoare care să distribuie comenzile în teren, turuind la telefon în ture de câte șase ore, pui la lucru aplicaţia, ale cărei costuri sunt mult mai mici și în trend cu noua tehnologie de vârf. Costă mult realizarea aplicaţiei, dar e totuși mai ieftin, pentru că aplicaţia nu bea cafele, nu fumează, nu vrea salariu și nu ocupă o încăpere pentru care trebuie plătită chirie.
Oricâte presiuni ar face companiile de taxi pentru reglementare sau pentru interzicerea afacerii ridesharing, oricât i-ar prigoni șoferii de taxi pe șoferii care fac această meserie nouă, progresul, în cele din urmă, nu poate fi oprit. Sau, mai bine zis, poate fi stopat, dacă vrei cu orice preţ să faci aceasta, dar se observă în aceste zile care este preţul plătit.
Astăzi, în România, este mult mai greu să găsești un taxi decât înainte de noile schimbări legislative operate. Indiferent dacă este vorba despre aplicaţia Clever, aplicaţiile dedicate ale firmelor de taxi sau folosirea vechilor telefoane scurte pentru comandarea unui taxi, durează acum cam 15 minute să găsești o mașină. Înainte de aceste restricţionări legale, dura 3-5 minute. Tarifele au crescut. Taximetriștii sunt mai aţoși și mai fiţoși, pentru că știu că serviciile oferite de ei sunt mai greu de găsit și se dau Gargantua în Pantagruel. O afacere de dever a devenit mai rentabilă pentru cei care o practică, dar mai ostilă pentru clienţi.
În același timp, presiunea clientelei va continua să crească. O parte din această clientelă (vreo 2,5 milioane de clienţi care foloseau serviciile Bolt, Clever și Uber, iar acum nu o mai fac) se obișnuise cu un anumit standard. Acum, acești clienţi, să le spunem din segmentul premium, regăsesc vechiul standard, mai scăzut, la taximetriștii pe stil vechi.
Mai devreme sau mai târziu, se va produce o breșă. Indiferent de eforturile companiilor de taxi de a stopa progresul. Spun aceasta pentru că, în viziunea mea, important este nu să protejezi interesele unei categorii de afaceriști, ci să creezi condiţii echitabile pe piaţă, asigurându-te simultan că clienţii sunt cât mai bine serviţi.
Și pentru că încă mai cred în Doctrina Progresului Ireversibil.