România paradoxală: între ură și pietate

Două evenimente mari au marcat major România la finele lunii mai și începutul lunii iunie: alegerile europarlamentare și vizita Sanctității Sale, Papa Francisc. Ambele cu impact public major. Și alegerile, și vizita Papei au ținut prima pagină a ziarelor și au fost puternic mediatizate și înainte să aibă loc.

Două evenimente mari au marcat major România la finele lunii mai și începutul lunii iunie: alegerile europarlamentare și vizita Sanctității Sale, Papa Francisc. Ambele cu impact public major. Și alegerile, și vizita Papei au ținut prima pagină a ziarelor și au fost puternic mediatizate și înainte să aibă loc. Paradoxal, dar românii s-au comportat diferit într-o manieră

neașteptată, dar categorică. Dacă alegerile au fost precedate de un val de ură și ostilitate, vizita Suveranului Pontif a arătat lumii un popor respectuos și cucernic până la pietate. Cum suntem de fapt? Iată o întrebare la care ar trebui să ne răspundem fiecare singuri, în intimitatea noastră, în sufletul nostru. Pentru că, dacă încercăm să privim cu obiectivitate atitudinile complet diferite ale acelorași oameni, s-ar putea să nu mai înțelegem nimic!

Alegerile europarlamentare s-au purtat pe un val de ură aproape furibundă a unei însemnate părți a publicului alegător față de PSD și de liderul partidului (de atunci!), Liviu Dragnea. Opoziția a purtat luni de zile un atac la baionetă împotriva puterii. Liberali și progresiști laolaltă, susținuți și de membrii partidului lui Victor Ponta, au avut o agendă de atac politic de o ostilitate extremă la adresa PSD și, în subsidiar, și la adresa ALDE. Mesajele de acest tip s-au propagat într-un ritm amețitor pe toate canalele de comunicare, iar mediul online, care este cel mai puțin reglementat canal de comunicare, a îngăduit perpetuarea infinită a insultei sau a agresivității de limbaj.

Nu vreau să credeți că împart vinovății, până la urmă contează poate mai puțin cine a declanșat operațiunea „insulta” și contează mai mult faptul că, în numele unei false libertăți de exprimare, o mulțime de români au devenit propagatori ai urii în cea mai pură stare a acesteia!

Ei, bine, dacă cineva mai avea îndoieli că societatea românească este scindată, această campanie electorală a europarlamentarelor cred că a risipit orice dubiu în acest sens. Am văzut și am auzit de toate, de parcă în România se pregătea declanșarea unui război civil!...

Alegerile au trecut, rezultatele au produs surprize, iar numărul mare de cetățeni care au ieșit la vot a reașezat piesele de pe tabla de șah a politicii românești. Este adevărat că mi-aș fi dorit mai multă dezbatere pe temele dedicate Parlamentului European, evoluției viitoare a Uniunii Europene sau a spațiului Schengen, dar poate discutăm altă dată acest „aspect”.

Alegerile au trecut, iar Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare (regretabil faptul că acei colegi ai săi care îi datorează pozițiile de demnitar din stat s-au spălat pe mâini în grabă mare!). Bătălia politică însă continuă și se pare că vom avea o vară fierbinte. Dar până să se încaiere din nou propagandiștii de serviciu, vizita Papei Francisc a produs un moment de neașteptată pace și bună înțelegere.

Zilele în care Suveranul Pontif s-a aflat în România au fost încărcate de Pace. Parcă dintr-o dată aversiunea unora împotriva celorlalți s-a stins. Parcă întâlnindu-se cu președintele și cu premierul, bătălia politică a intrat într-un demn armistițiu. Te-ai fi așteptat poate ca din mesajele politicienilor să răzbată vreo frântură de declarație de război politic, dar nu a fost așa. Întâlniri sensibile sau cu potențial de risc de scandal au fost transformate în întâlniri pline de armonie. Nici rromii, nici maghiarii, nici greco-catolicii, nici ortodocșii și nici inamicii acestora, oricare ar fi ei, nu au furnizat vreun crâmpei de scandal.

Imaginea generală a fost a unui popor demn și respectuos, care își primește oaspeții cu bucurie și care trăiește în deplină armonie cu sine. Aceasta a fost imaginea României, așa a fost prezentată în mass-media străine.

Revin la întrebarea de la începutul acestui articol: cum suntem noi de fapt? Poate suntem farisei, atacăm Catedrala Mântuirii Neamului și îi considerăm pe susținătorii referendumului pentru familia tradițională înapoiați, dar când trebuie „să facem frumos”, vizităm catedrala și ne purtăm ca niște creștini. Poate suntem încă începători în înțelegerea democrației și a mecanismelor sale. Poate suntem cu adevărat creștini sau poate suntem un popor pasional. Poate suntem din toate câte puțin, iar atunci mai avem de parcurs un drum lung, educațional în sens complex, până la a fi un întreg și a ne înțelege rostul. Anii de comunism, dar și anii îndelungatei tranziții ne-au contorsionat, ne-au smuls din rădăcini și ne-au deformat ca atitudine.

Dar vizita Papei Francisc ne-a arătat ceva important: avem o acută nevoie de emoție pozitivă. De vorbe blânde, clare și simple. De cuviință și respect. Papa a transmis o enormă emoție pozitivă, care, iată, ne-a făcut un imens bine interior. Și îi mulțumim! Poate cu această vizită s-a încheiat o etapă în formarea noastră. Îmi place să cred acest lucru.