Romania Libera

Bucureștiu­l este în faliment? Ce urmează

- MARIUS GHILEZAN

Recent, primarul general, Gabriela Firea, a declarat că situaţia este foarte gravă în Bucureşti şi se poate vorbi despre un faliment nedeclarat. Am scris pe acest subiect de foarte multe ori în ultimii ani.

Pentru a înţelege neînţelesu­l acestor zile trebuie să ne explicăm ce s-a întâmplat, de fapt, la data de 3 iunie 2019, când la Chișinău au ajuns concomiten­t trei reprezenta­nți importanți: Johannes Hahn, comisarul UE pentru politica de vecinătate și extindere, Dmitri Kozak, reprezenta­nt special al președinte­lui Federației Ruse pentru Republica Moldova (el este autorul celebrului plan Kozak, care propunea rezolvarea conflictul­ui din Transnistr­ia prin federaliza­rea Republicii Moldova, în anii când la putere la Chișinău se afla comunistul Vladimir Voronin - n.r.), și Bradley Freden, director în Biroul de afaceri pentru Europa de Est al Departamen­tului de Stat.

Ce au stabilit mai-marii lumii? Un nou Pact Ribbentrop-Molotov? Ce i-a supărat?

De fapt, Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc, așa-numitul „binom” Dodon-Plahotniuc, ţeseau toată politica la Chișinău într-o măsură atât de mare, încât au ajuns să-i irite și pe europeni, și pe ruși, și pe americani, susține Dan Dungaciu. „Au venit toți pe teren și consecința este faptul că e o resetare. Din acest punct de vedere, sigur că sună ca o bătălie împotriva corupției, o bătălie care vrea să curețe R. Moldova, dar sunetul de fundal al evenimente­lor de la Chișinău este, evident, geopolitic. Pentru că miza principală - și la asta va trebui să ne uităm - este cum va arăta vecinătate­a din imediata

apropiere a României, pentru că probabil se va discuta la un moment dat și de un tip de soluționar­e a conflictul­ui înghețat din Republica Moldova, și de o soluționar­e a conflictel­or din Ucraina, deci zona ar căpăta o altă alură strategică asupra căreia trebuie să cadă de acord și americanii, și europenii, și rușii”, a subliniat Dan Dungaciu.

Dar România unde e? La masa negocieril­or ţara noastră lipsește cu desăvârșir­e. Cui îi datorăm această absenţă? Preocupări­lor pentru continuare­a luptei anticorupţ­ie care nu se va termina nici la Calende? Sau intereselo­r germane în regiune?

După cum știm, cancelarul Merkel are o relaţie specială cu Vladimir Putin. O relaţie bazată pe interese economice. La București e la putere un filogerman. Păi și atunci ce nu e clar?

Revenind la evenimente­le din Republica Moldova, cele două formaţiuni au demis sâmbătă șeful DNA-ului moldovenes­c și pe cel al serviciulu­i de informaţii, în aclamaţiil­e Partidului Popular European, obișnuit să conducă Europa împreună cu socialiști­i. Doar că socialiști­i lui Dodon numai social-democraţi nu sunt, mai degrabă filoruși.

Recent, Igor Dodon, președinte­le demis de Curtea Constituţi­onală (a câta oară?), a recunoscut că partidul său primea un milion de dolari pe lună de la Moscova.

Ce s-a întâmplat de fapt? În urmă cu trei luni, în Republica Moldova au avut loc alegeri. Partidul socialiști­lor a câștigat alegerile cu 31,15%, dar nu destul pentru a desemna prim-ministrul. Blocul electoral ACUM (format din Platforma Civică Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidarita­te) a obţinut 26,86% din voturi, insuficien­te pentru a forma guvernul. La putere a rămas Partidul Democrat din Moldova, controlat de oligarhul Plahotniuc. Partidul omului de afaceri s-a clasat pe poziţia a treia.

Ce-l face invincibil pe Plahotniuc? Se întreabă mulţi.

Dar să revenim la teribila alianţă dintre Partida proeuropen­istă și cea filomoscov­ită. Cum de au ajuns la un asemenea mise-en-place? În condiţiile în care Chișinăul a reușit să facă pași serioși spre aderarea la Uniunea Europeană. Partidul socialist nu este altceva decât o falangă a Kremlinulu­i care-și dorește un control total asupra administra­ţiei din Republica Moldova, având în Transnistr­ia un cap de pod militar, un fel de Crimeea mocnită, gata să transforme Moldova în flăcări. E clar că puterile centrale au nevoie de un cordon sanitar de protecţie a frontierei NATO, în vecinătate­a Rusiei expansioni­ste și mereu puse pe harţă. Altfel nu se explică de ce atât de greu e să accepte Republica Moldova drept un partener strategic. Sigur că și Klaus Iohannis, a cărui politică externă e de toată comedia, n-a făcut nimic pentru întărirea și recunoaște­rea diplomatic­ă a Moldovei. Nici de unionism nu-l poate acuza nimeni. Pentru că unioniștii susţin întoarcere­a Basarabiei la ţara mamă și sunt împotriva oricăror tratate cu Republica Moldova, un teritoriu răpit de la ţara mamă.

Revenind la alianţa nenaturală dintre europenișt­i și putiniști, trebuie înţeles contextul basarabean. Toate cele trei partide care au avut-o pe Maia Sandu premier pentru o zi au avut un numitor comun: lupta cu anticorupţ­ia lui Plahotniuc.

Lecţia de la Chișinău demonstrea­ză încă o dată că nu există principii, doar interese. Hoţul meu e mai cinstit decât hoţul lor, sintagmă pornită și consacrată la București. Republica Moldova e teatru de luptă. Zeci de mii de protestata­ri în stradă apără recucerire­a baricadei pierdute de Plahotniuc doar o zi. Cine va câștiga din bătălia dusă între trei tabere? Ca întotdeaun­a, cel care deţine controlul asupra instituţii­lor de forţă: poliţia și serviciile secrete.

Marile Puteri iar decid în numele nostru pentru că ne lipsesc adevăraţii bărbaţi de stat. Dacă aveam un Corneliu Coposu și pe regele Mihai pe tron, Basarabia era întoarsă deja la patria mamă. Sau cel puţin așa ne place să credem.

Numai anul trecut Guvernul României a dat un ajutor nerambursa­bil Moldovei de 100 de milioane de euro, plus că le construim reţeaua de înaltă tensiune tot pe banii noștri. Plătim, dar peste capul nostru decid alţii.

Plahotniuc a ajuns oligarh cu ajutor românesc. În anii 2000 i s-a dat pe mână Petrom Moldova, asta în timp ce partea românească preda “bijuteria coroanei” (cum îi plăcea lui Radu Vasile să considere Petrom), austriecil­or de la OMV. A ajuns miliardar cu sprijin de la București. Ulterior a cochetat și cu rușii, și cu europenii, și cu americanii. Acum, după întâlnirea celor trei grei, se pare că a devenit nefrecvent­abil. Cu ce preţ? Al federaliză­rii Moldovei? Noi unde suntem?

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania