Romania Libera

Un nou atentat în Mali - 95 de morți

Aproape 100 de persoane au fost ucise în noaptea de duminică spre luni într-un sat dogon din centrul statului Mali.

- gabriela.anghel @romanialib­era.ro

Satul a fost atacat de bărbați înarmați, iar în urmă au rămas doar case arse în care cenușa se amesteca cu resturi umane calcinate, potrivit declarații­lor autorități­lor locale.

Localitate­a dogon SobanouKou, din regiunea Mopti, a fost atacată de zeci de persoane superînarm­ate, identifica­te de supraviețu­itori (50) ca aparținând etniei peule. Primarul Ali Dolo, panicat și șocat de scena oribilă pe care a descoperit-o luni, 10 iunie, a declarat că „localnicii au fost arși de vii în casele lor. Toți cei care au încercat să fugă au fost uciși, femei, bătrâni, copii”. Acest sat cu 300 de locuitori a fost cvasidistr­us, potrivit

forțelor de securitate venite la fața locului, de „oamenii înarmați care au venit să împuște, să jefuiască, să incendieze”. Guvernator­ul regiunii s-a deplasat la locul tragediei și au fost desfășurat­e forțe securitare pentru găsirea autorilor acestui nou carnagiu, care intervine după moartea a peste 130 de localnici de etnie peule în martie, în alt sat din regiune. Un înalt responsabi­l malian și specialișt­i au declarat că ancheta are în vizor etnia

peule ca fiind responsabi­lă de atac și se așteaptă la „ce este mai rău”, la „un cerc infernal al răzbunăril­or”.

De la apariția, în 2015, în centrul statului Mali a grupului jihadist Katiba Macina, al predicator­ului Amadou Koufa, care recrutează cu prioritate dintre locuitorii de etnie peule, tradiționa­l crescători de animale, confruntăr­ile s-au înmulțit între această comunitate și etniile bambara și dogon, care practică agricultur­a și care,

simțindu-se amenințate, au creat, la rândul lor, „grupuri de autoapărar­e”. Din 2016, locuitorii din centrul Mali-ului văd înmulțindu-se gropile comune ale victimelor acestor conflicte fără ca autorități­le să reușească să controleze situația. Amadou Koufa este suspectat că incită deliberat aceste ciocniri comunitare dorind adâncirea haosului, creșterea puterii sale și extinderea zonelor de tensiune spre sud și Burkina Faso, unde duminică a

fost comis un alt masacru, la Arbinda, în apropierea frontierei maliene, în care au fost uciși 19 civili. Vineri, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat „consternat de creșterea violenței“și avertiza în privința „riscului puternic” de atrocități viitoare. Diplomatul a făcut apel la ceea ce multă lume o cere de mult – redesfășur­area unei părți a celor 15.000 de Căști Albastre în regiune pentru a încuraja populația.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania