Nez­nai­ka s-a mu­tat în Ki­se­li­ov?

Într-o pos­ta­re cu ti­tlul „Fan­to­ma lui For­res­tal a apă­rut în Con­sta­nța?“, am­ba­sa­da Ru­si­ei de la Bu­cu­rești ne sur­prin­de din nou, pe li­nia căl­ca­tu­lui în stră­chini din ul­ti­me­le luni.

Romania Libera - - Front Page - EUGEN ȘERBĂNESCU Edi­to­ria­list

De da­ta ace­as­ta luându-l la mișto pe mi­nis­trul Apă­ră­rii, Ga­bri­el

Leș, com­pa­rându-i pre­o­cu­pa­rea față de pre­ze­nța tot mai agre­si­vă a Fe­de­rați­ei Ru­se în spați­ul Mă­rii Ne­gre cu așa-zi­se­le ob­se­sii ale unui fost mi­nis­tru ame­ri­can al Apă­ră­rii din anii ᾽40, si­nu­ci­gaș din cau­za unei de­pre­sii, des­pre ca­re se pre­tin­de că, în cli­pa mo­rții, ar fi stri­gat „Vin rușii!“. Chiar așa să fi fost, ca o re­pre­zen­ta­nță di­plo­ma­ti­că să evo­ce, pe si­te-ul ofi­cial, un ase­me­nea epi­sod în le­gă­tu­ră cu un ofi­cial al ță­rii în ca­re es­te acre­di­ta­tă ie­se din zo­na re­to­ri­cii di­plo­ma­ti­ce și in­tră în zo­na re­to­ri­cii – par­don de ex­pre­sie – cam ne­si­mți­te. Mai cu stil ar fi scris chiar și fos­ta „Prav­da“. Altmin­teri, din po­ziția pe ca­re o au, dis­ti­nșii di­plo­ma ț i ba­le­rin i din b d. Ki­se­li­ov (fra­nțu­zit Ki­se­leŒ) ar fi tre­bu­it să adop­te o re­pli­că de ți­nu­tă, cu ca­re – da­că voiau nea­pă­rat – să con­tra­zi­că ar­gu­men­tat punc­tul de ve­de­re al mi­nis­tru­lui ro­mân, ex­pri­mat, de alt­fel, într-un ca­dru cât se poa­te de res­pec­ta­bil, la con­fe­ri­nța in­ter­na­ţi­o­na­lă „Black Sea and Bal­kans Se­cu­ri­ty Fo­rum“, ți­nu­tă deu­nă­zi la Ma­maia.

Ne­fă­când-o, dis­ti­nșii tră­de­a­ză ace­e­ași lip­să de in­spi­rație – dar și de con­si­de­rație – față de spați­ul ro­mânesc, ca în ca­zul ten­ta­ti­ve­lor re­pe­ta­te, lu­ni­le tre­cu­te, de a ne bă­ga, din nou, pe gât Ar­ma­ta Roșie, pe post de „eli­be­ra­tori“.

(Spa­si­va. Pre­fe­răm doar co­rul Ar­ma­tei Roșii – și atât.) Ui­tu­ce­nia lor vă­di­tă – și con­tra-mi­to­lo­gia pe ca­re o pro­duc – reînvie un per­so­naj ce­le­bru din li­te­ra­tu­ra so­vi­e­ti­că, Nez­nai­ka, tot așa, un fel de ha­bar­nist mi­to­man. Oa­re Nez­nai­ka să se fi mu­tat (și) în bd. Ki­se­li­ov?

Căci des­pre ce fel de „eli­be­ra­tori“pu­tem vor­bi, când tan­cu­ri­le Ar­ma­tei Roșii au schim­bat sa­ma­vol­nic for­ma de gu­ver­nă­mânt a ță­rii, au scu­fun­dat Ro­mânia în baia de spă­la­re a crei­e­re­lor (din ca­re nici acum nu a ieșit), au in­stau­rat re­gi­mul bo­lșe­vic-sta­li­nist-ne­os­ta­li­nist-se­cu­ris­tic (de sor­gin­te CEKA-NKVD-KGB) și au schim­bat ire­ver­si­bil țe­su­tul so­cial și co­e­zi­u­nea iden­ti­ta­ră ale unei nați­uni până atunci ori­en­ta­tă spre cu to­tul alte va­lori de­cât otră­vu­ri­le co­mu­nis­te ca­re i-au fost tur­na­te apoi pe gât? O nați­u­ne ca­re astă­zi – du­pă ce a fost târnu­i­tă și umi­li­tă în toa­te fe­lu­ri­le de „con­si­li­e­rii“so­vi­e­tici și de co­zi­le de to­por au­toh­to­ne (de ca­re nici acu­ma n-am scă­pat) – nu mai are ni­ci­un azi­mut mo­ral și ni­cio mândrie nați­o­na­lă! Des­pre ce fel de „eli­be­ra­tori“vor­bim, dom­ni­lor? Da­că vor­biți de eli­be­ra­re, sun­teți de­ja în ban­cul ace­la de la Ra­di­oEre­van: Es­te ade­vă­rat, dar nu i s-a dat, ci i s-a luat. De-abia în 1958, Ar­ma­ta Roșie a eli­be­rat

Ro­mânia (un fel de-a spu­ne), ple­când aca­să la ea, un­de ar fi tre­bu­it să se re­tra­gă încă din 1945, de la ter­mi­na­rea răz­boi­u­lui. Dar de co­mu­nism, și de sche­le­te­le lui, Ro­mânia nu se va eli­be­ra o su­tă de ani!

Cum Cen­tra­la MAE de la Mos­co­va nu pa­re să ai­bă vreo re­a­cție de co­rec­ta­re a căi­lor greși­te pe ca­re le-a apu­cat am­ba­sa­da de la Bu­cu­rești, nu ne ră­mâne de­cât a con­chi­de că punc­te­le de ve­de­re ale am­ba­sa­dei și mo­dul ei de ex­pri­ma­re sunt chiar ce­le ale Mos­co­vei ofi­cia­le. Nu ne mi­ră. Cam de trei se­co­le, Mos­co­va ofi­cia­lă are cu to­tul alte punc­te de ve­de­re de­cât nați­u­nea ro­mână. Și anu­me – punc­tul de ve­de­re al unei pu­teri im­pe­ria­le ca­re înce­ar­că să ia de ici-de co­lo și – când nu poa­te să le înghi­tă cu to­tul – să fo­lo­se­as­că ță­ri­le din ve­ci­nă­ta­te ca pe un „cor­don sa­ni­tar“sau, da­că pre­fe­rați, ca pe o cen­tu­ră gri, afla­tă, mai pe față, mai mas­cat, sub in­flue­nța (con­tro­lul) me­tro­po­lei.

Știe Nez­nai­ka din Ki­se­leff că sin­tag­ma „Vin rușii!“– de­par­te de a fi un mit – es­te o re­a­li­ta­te is­to­ri­că ce nu se poa­te ne­ga și nu se poa­te as­cun­de de ni­cio pro­pa­gan­dă și de ni­cio de­zin­for­mație?

Pe scurt, du­pă ce ța­rul Pe­tru I re­cu­noaște, la 1711, prin tra­ta­tul sem­nat cu Di­mi­trie Can­te­mir, fron­ti­e­re­le Mol­do­vei, „in­clu­siv Nis­trul, Ca­me­ni­ţa, Ben­der, Bu­ge­ac“(D.A. Stur­dza, Go­les­cu Var­tic: „Con­ven­ti­on et Trai­té de la Ro­u­ma­nie“, Bu­ca­rest 1874), încep ne­ca­zu­ri­le ve­ci­nă­tății cu Ru­sia. Tru­pe­le ru­sești in­va­de­a­ză – pri­ma oa­ră – Mol­do­va la 1739. Pa­cea ru­so-tur­că se încheie la Iași. A do­ua oa­ră – la 1768. Rușii in­va­de­a­ză Ță­ri­le Ro­mâne. Pa­cea se încheie la Ku­ci­uk-Kai­nar­gi. A treia oa­ră – la 1787. Rușii trec Nis­trul din nou, apoi – prin pa­cea din 1792 – preiau Tran­snis­tria de la turci. A pa­tra oa­ră – la 1806. Rușii vin din nou. Impe­ri­ul Oto­man se des­tra­mă. În lup­ta din­tre aus­tri­eci și ruși, Ță­ri­le Ro­mâne sca­pă cu viață. Un ofi­cial fran­cez ra­por­te­a­ză gu­ver­nu­lui său: „Ar­ma­ta ru­să dis­tru­se­se în așa mă­su­ră Va­la­hia, încât ea nu mai ofe­rea de­cât ima­gi­nea unui deșert“(A.D. Xe­no­pol, „His­toi­re des Ro­u­mains“, Pa­ris 1896). A cin­cea oa­ră – la 1811, tur­cii pi­erd un nou răz­boi, rușii preiau Ba­sa­ra­bia și ajung la Prut. A șa­sea oa­ră – la 1821, sub pre­tex­tul răs­coa­lei Ete­ri­ei. A șap­tea oa­ră – la 1828. Rușii in­va­de­a­ză Mol­do­va și Do­bro­gea și le ocu­pă 6 ani. A op­ta oa­ră – la 1848. Re­vo­luția es­te înă­buși­tă de tru­pe­le ru­sești. De da­ta asta, se pre­ve­de stați­o­na­rea a 35.000 de sol­dați ruși. A no­ua oa­ră – la 1853. A ze­cea oa­ră – 1877. Răz­boi­ul de Inde­pen­de­nță. Rușii tra­ver­se­a­ză ța­ra. La întoar­ce­re, iau cu ei și trei ju­dețe din su­dul Ba­sa­ra­bi­ei. A un­spre­ze­cea oa­ră – 1940. Prin pac­tul Rib­ben­tro­pMo­lo­tov, Ru­sia n eră pe ș te Ba­sa­ra­bia și in­ven­te­a­ză o așa-zi­să Re­pu­bli­ca Mol­do­va, încor­po­rând-o în Uni­u­nea So­vi­e­ti­că – închi­soa­rea po­poa­re­lor. (În 1941, Ar­ma­ta Ro­mână tre­ce Pru­tul pen­tru a re­cu­pe­ra te­ri­to­ri­ul ră­pit.) A do­uăs­pre­ze­cea in­va­zie ru­se­as­că – 23 au­gust 1944. Ar­ma­ta Roșie im­pu­ne stă­pâni­rea co­mu­nis­tă pen­tru o ju­mă­ta­te de se­col. (Nu sunt sem­ne de vin­de­ca­re nici acum, la trei­zeci de ani de la că­de­rea in­sti­tuți­o­na­lă a re­gi­mu­lui.)

În to­tal, în trei se­co­le, Ar­ma­ta Ru­să (ța­ris­tă sau co­mu­nis­tă) a in­trat în te­ri­to­ri­i­le ro­mânești de 12 ori pen­tru a lua ce nu-i apa­rți­nea, în timp ce Ar­ma­ta Ro­mână a in­trat în im­pe­riu o sin­gu­ră da­tă, pen­tru a lua ce-i apa­rți­nea. Poa­te, în acest fel, Nez­nai­ka fa­ri­sei­că înțe­le­ge mai bi­ne. Ha­rașo to­vă­rășie!

Față de toa­tă is­to­ria sin­te­ti­za­tă mai sus, es­te Ro­mânia atât de vi­no­va­tă că a pre­fe­rat NATO? Dar de ce Bul­ga­ria, su­ri­oa­ra Bul­ga­ria, a pre­fe­rat, și ea, NATO? Și ei sunt ru­so­fo­bi? Lor de ci­ne le e fri­că? Nu cum­va chiar de su­ri­oa­ra mai ma­re? (Deși nu ata­cat ni­ci­o­da­tă URSS, Bul­ga­ria s-a tre­zit de­ca­pi­ta­tă de re­ge­le ei le­gi­tim, exe­cu­tat sub ocu­pația ace­leiași Arma­te Roșii.) Dar Po­lo­nia de ce es­te ru­so­fo­bă? Să răs­pun­dem la ace­as­tă între­ba­re ar fi aproa­pe o in­sul­tă la adre­sa po­lo­ne­zi­lor. Sunt toa­te aces­te po­poa­re „na­zis­te“, „fas­cis­te“, sunt ele in­flue­nța­te de pro­pa­gan­da lui... Go­eb­bels, cum pre­tin­de pro­pa­gan­da ru­să? Nu-i un se­cret pen­tru ni­meni că fi­e­ca­re par­te be­li­ge­ran­tă a prac­ti­cat o pro­pa­gan­dă asi­duă con­tra ina­mi­cu­lui, de­mo­ni­zându-l. Dar a ex­tin­de pro­pa­gan­da na­zis­tă asu­pra men­ta­lu­lui po­poa­re­lor din Eu­ro­pa de Est, la 60 de ani de la ter­mi­na­rea răz­boi­u­lui, es­te o go­go­mă­nie.

Nu cum­va „pi­si­ca na­zis­tă“(înfrântă în răz­boi) es­te tran­sfor­ma­tă de Krem­lin într-o di­ver­si­u­ne pro­pa­gan­dis­ti­că pen­tru a aco­peri ocu­pa­rea aces­tor țări du­pă ter­mi­na­rea răz­boi­u­lui și tran­sfor­ma­rea lor în co­lo­nii so­vi­e­ti­ce? De­zin­for­mația es­te un cu­vânt ru­sesc, din pa­no­plia bo­lșe­vi­că, dar nu poți să de­zin­for­me­zi po­poa­re între­gi ca­re au trăit cal­va­rul pe pro­pria lor pi­e­le. O ase­me­nea abor­da­re e ri­di­co­lă. Ni­ci­un do­cu­ment pro­dus de Mos­co­va ofi­cia­lă nu a re­pus is­to­ria în drep­tu­ri­le ei, nu s-a de­par­ta­jat de ne­no­ro­ci­ri­le pe ca­re Sta­lin, Brej­nev et comp. le-au adus po­poa­re­lor ca­re s-au găsit în ca­lea înain­tă­rii Ar­ma­tei Roșii spre Ber­lin și de pe te­ri­to­ri­ul că­ro­ra, la ter­mi­na­rea răz­boi­u­lui, n-a mai ple­cat.

Iar sin­tag­ma „Vin rușii!“– es­te ade­vă­rat – nu co­res­pun­de re­a­li­tății. Rușii „nu vin“– pen­tru că sunt de­ja aici. Și nu e vor­ba de oa­me­nii de afa­ceri și de oa­me­nii de cul­tu­ră. Nu e vor­ba de „La­cul le­be­de­lor“sau de ce­le­lal­te ca­po­do­pe­re ale ne­se­ca­tei sen­si­bi­li­tăți ar­tis­ti­ce ru­sești. E vor­ba de age­nții de in­flue­nță (acți­o­nând în orb sau nu) și de toți cei­la­lți age­nți, ca­re, în mod nor­mal, du­pă car­te, acți­o­nea­ză la gra­nițe­le im­pe­ri­u­lui, în ță­ri­le li­mi­tro­fe, pen­tru a ți­ne spați­ul sub con­trol, a ma­ne­vra eveni­men­te­le, a in­flue­nța evo­luția sce­nei po­li­ti­ce, a aju­ta oa­meni „pri­e­te­noși“să ac­ce­a­dă la bu­toa­ne­le pu­te­rii, a plă­ti etc. Să nu ui­tăm: că­de­rea co­mu­nis­mu­lui in­sti­tuți­o­nal a fost sta­bi­li­tă de ce­le do­uă mari pu­teri ale Răz­boi­u­lui Re­ce, dar, efec­tiv, oa­me­nii ca­re au înhățat pu­te­rea du­pă că­de­rea re­gi­mu­lui au fost oa­me­nii Mos­co­vei, Sta­te­le Uni­te de­ro­bându-se (n-a fost pen­tru pri­ma da­tă) de aces­te ches­ti­uni de „de­ta­liu“. De alt­fel, nici n-ave­au de ales. Ță­ri­le la­gă­ru­lui co­mu­nist erau im­preg­na­te, prin fo­rța ge­o­gra­fi­ei po­li­ti­ce, de age­nți ruși – nu de ame­ri­cani.

Una pes­te alta, in­ven­ta­to­rii li­ni­ei stra­te­gi­ce de pro­pa­gan­dă față de Ro­mânia ar tre­bui să se ui­te în oglin­dă. Ei sunt pri­mii „ru­so­fo­bi“, pri­mii ca­re tor­pi­le­a­ză vin­de­ca­rea men­ta­lu­lui ro­mânesc trau­ma­ti­zat din ta­tă-n fiu de mul­ti­ple­le „ex­pe­ri­e­nțe“ru­sești pe ca­re le-a tra­ver­sat. Nu e vor­ba dea fi ru­so­fo­bi, ci mai rău! – ru­so­lu­ci­zi. A fi ru­so­fob e doar un sen­ti­ment – și nici mă­car nu e ade­vă­rat la sca­ră lar­gă, cel puțin în ce pri­vește Ro­mânia, având în ve­de­re mul­ti­ple­le re­zo­na­nțe ale pu­bli­cu­lui și ale in­te­li­ghe­nți­ei ro­mâne cu ma­rii ma­eștri ruși din toa­te ar­te­le, din toa­te tim­pu­ri­le. A fi ru­so­lu­cid însă – de la ța­ră la ța­ră – e o sta­re de ve­ghe ima­nen­tă, con­ti­nuă, acu­mu­la­tă de se­co­le, în acest are­al. Cur­cu­beul lui Bush ș i in­vi­ta ț ia lui dea ne fa­ce pun­te spre Mos­co­va sunt de­par­te dea fi bi­ne­venit e la des­ti­nație.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.