Urcu­şul şi de­că­de­rea unui STAR po­li­tic: RAREŞ BOGDAN

Fi­re vul­ca­ni­că, încre­ză­tor în for­ţe­le pro­prii (ale Pă­du­rii nu se pun), Ra­reș Bogdan își con­su­mă la ritm încins pro­pria mă­ri­re și pro­pria de­că­de­re.

Romania Libera - - Prima Pagina - MA­RI­US GHILEZAN Edi­to­ria­list

Arun­cat în lup­ta elec­to­ra­lă drept o tor­pi­lă, a ajuns, du­pă o lu­nă, o bia­tă cos­ti­ţă din var­za de Bru­xel­les. Fos­ta ve­de­tă TV a fost, fă­ră doar și poa­te, vo­cea cea mai pro­e­mi­nen­tă a ale­ge­ri­lor eu­ro­par­la­men­ta­re. Cu el cap de lis­tă, PNL a reușit un scor is­to­ric, iar ca­ri­e­ra lui po­li­ti­că pă­rea una ful­mi­nan­tă. Di­fe­rit fa­ţă de Va­si­le Bla­ga, aflat la vârsta si­ne­cu­ri­lor, Rareş Bogdan a con­si­de­rat lup­ta pen­tru eu­ro­par­la­men­ta­re un pre­text bun pen­tru in­tra­rea în po­li­ti­ca na­ţi­o­na­lă, nu ori­cum, ci la vârf. Ambi­ţi­os din fi­re, s-a vi­sat pe scau­nul Bră­ti­e­ni­lor. Pu­ţi­nii lui pri­e­teni ştiu că Rareş are am­bi­ţii ne­mă­su­ra­te. De un­de atâta ener­gie? Un vul­can ex­plo­de­a­ză şi apoi moc­neş­te sau se stin­ge.

Acum, când va avea bu­ge­te de de­pla­sări și mult timp la dis­po­zi­ţie, va pu­tea să-și ur­mă­re­as­că pro­pria per­so­na­li­ta­te ur­când pe Etna. Mai are un hop: ale­ge­ri­le pre­zi­den­ţia­le. Du­pă ace­ea va fi li­ber să joa­ce șo­tro­nul in­di­cat de Mer­kel.

Ce­a­sul pu­blic i se va opri și va avea timp de lu­xoa­se­le sa­le ex­cur­sii. De ieși­ri­le pe in­su­le în ce­le mai scum­pe ţi­nu­te, de pri­vit ma­rea și de con­tem­plat si­re­ne­le.

Se cre­dea vi­i­to­rul preșe­din­te al PNL și chiar al ță­rii. Și to­tuși, în mai puțin de o lu­nă, Ra­reș Bogdan a ră­mas doar cu sta­tu­tul de sim­plu mem­bru de par­tid și, de­si­gur, cu po­zi­ţia foar­te bi­ne re­mu­ne­ra­tă, cea de eu­ro­par­la­men­tar.

Cum de Bi­ro­ul Per­ma­nent al PNL a îndrăz­nit să nu-i acor­de lui gra­ţia func­ţi­ei de preșe­din­te in­te­ri­mar al PNL Bu­cu­rești?

Exis­tă cel pu­ţin trei mo­ti­ve. Să le luăm pe rând:

Ra­reș Bogdan, obișnu­it să pri­me­as­că pe What­sApp su­bi­ec­te­le așa-zi­se­lor an­che­te, a cre­zut că mer­ge așa și-n po­li­ti­că. Să tre­a­că ser­vit la ac­ţi­u­ne. Par­ti­dul nu e stu­dio de te­le­vi­zi­u­ne, cum stu­di­o­ul, împo­tri­va voin­ţei lui Coz­min Gușă, nu poa­te fi par­tid.

Greșe­a­la ma­jo­ră a new-en­try-ului în po­li­ti­că este că și-a sfi­dat co­le­gii și preșe­din­te­le par­ti­du­lui. Ori­ce om de par­tid știe că exis­tă o ie­rar­hie, că for­ma­ţi­u­nea po­li­ti­că împăr­tășește o se­rie de va­lori și se con­du­ce pe ba­za unui sta­tut.

Ser­vit mai me­reu de mo­nștrii ca­re au lup­tat să pu­nă ori­ce par­tid pe post de bu­to­ni­e­ră, a cre­zut că el poa­te fa­ce agen­da po­li­ti­că, ui­tând sau fă­cându-se că ui­tă de exis­ten­ţa unui for sta­tu­tar.

A lan­sat te­me po­li­ti­ce fă­ră să se con­sul­te cu ni­meni. A venit une­ori în con­tra­timp cu agen­da par­ti­du­lui. Și-a lă­sat în of­fsi­de co­le­gii de echi­pă, doar pen­tru că el se cre­dea pri­mus

inter pa­res. A să­rit eta­pe între­gi. Pof­ta de mă­ri­re l-a fă­cut să cal­ce pe ca­da­vre. În ci­u­da voin­ţei atot-aca­pa­ra­toa­re a mo­nștri­lor ca­re de­vo­re­a­ză par­ti­de și per­so­na­li­tă­ţi, con­trar im­pre­si­ei că Par­ti­dul Na­ţi­o­nal Li­be­ral s-a pre­dat la cheie sis­te­mu­lui, mai exis­tă în cor­pul so­cial li­be­ral fac­tori imu­ni­tari ca­re res­ping agen­ţii in­va­da­tori.

Da, nu e exa­ge­rat, mul­ţi li­be­ra­li îl con­si­de­ră un agent străin de cau­za par­ti­du­lui. Un in­fil­trat. De

că­tre ci­ne? E cu­nos­cu­tă pri­e­te­nia sa cu omul ca­re oda­tă era con­si­li­e­rul lui Crin Anto­nes­cu.

Ra­reș Bogdan s-a înfrânt. Pen­tru că nu înţe­le­ge po­li­ti­ca. Nu are sta­re să fie om de par­tid, su­pus ie­rar­hi­i­lor, și om de echi­pă. Nu știe să zi­de­as­că. Cu di­na­mi­ta s-au spart mun­ţii, dar nu s-a con­stru­it ni­mic.

Altru­is­mul îi lip­sește cu de­să­vârși­re. Și-a cre­at un cult, al că­rui sin­gur eno­riaș era el. Sta­tu­i­le în via­ţă și le ri­di­că doar dic­ta­to­rii. Dar PNL n-a că­zut încă în to­ta­li­ta­te.

Al doi­lea mo­tiv ar fi că jo­cul său de pu­te­re l-a spe­riat chiar și pe Io­han­nis. E greu de cre­zut că Lu­do­vic Orban și-a per­mis să o pu­nă pe Vi­o­le­ta Ale­xan­dru pe post de in­te­rim la PNL Bu­cu­rești fă­ră voia stă­pânu­lui de la Co­tro­ceni. Exis­tă zvo­nuri că ar fi că­zut pe înre­gis­trări când ce­rea bani unui om de afa­ceri. E un sim­plu zvon. Dar, vor­ba ro­mânu­lui, nu ie­se fum fă­ră foc. Pre­dis­po­zi­ţia sa pen­tru bă­net cu ca­rul e bi­ne­cu­nos­cu­tă. Nu e obișnu­it cu ban­cno­te­le mici și cu voia­je­le ief­ti­ne. Dim­po­tri­vă.

Al trei­lea mo­tiv e că nu po­ţi să joci și aca­să, și în de­pla­sa­re. În za­dar a încer­cat să se con­vin­gă pe si­ne că poa­te du­ce cea mai grea fi­lia­lă din ţa­ră a PNL și sar­ci­ni­le pen­tru Bru­xel­les. Nu încap în ace­e­ași te­a­că ce­le două. Cum var­za de Bru­xel­les nu poa­te fi ser­vi­tă cu gu­lașul pe ca­re l-a mâncat de atâtea ori, ne­re­cu­nos­când ni­ci­o­da­tă le­gă­tu­ri­le sa­le cu et­nia ma­ghia­ră.

Con­stru­i­rea din te­me­lii a unei fi­lia­le ne­ce­si­tă timp, răb­da­re și mul­tă as­cul­ta­re. Din­tre toa­te aces­tea, Ra­reș Bogdan nu o are pe ni­ci­u­na. E prea gră­bit și nu are ști­in­ţa jo­cu­lui. Jo­cul de par­tid e altul de­cât jo­cul de pu­te­re. Când ești în vrie, n-ai timp să te apleci la ce­le lu­mești: cum ar fi învă­ţa­rea, co­mu­ni­u­nea, împăr­tăși­rea va­lo­ri­lor.

Chiar da­că acum e în spu­me, cum s-ar zi­ce prin Fe­ren­tari, îi tre­ce. N-are de ales. E greu și pen­tru el să înţe­le­a­gă că e doar o pi­e­să din­tr-un me­ca­nism. Via­ţa ba­te stu­di­o­ul, cum stu­di­o­ul n-a bă­tut via­ţa.

A fi pe ecran nu-i to­tu­na cu a fi prin­tre oa­meni. Ae­rul înăl­ţi­mi­lor nu e pen­tru cei cu na­sul pe sus. E pen­tru al­pi­niștii ca­re știu cum tre­bu­ie să-ţi do­ze­zi efor­tu­ri­le pen­tru a cu­ceri cres­te­le mon­ta­ne.

Ra­reș Bogdan avea ne­voie de un duș re­ce, alt­fel nu se tre­zea. Nu e el nici Alpha, nici Ome­ga, ci doar o chei­ţă de deșu­ru­bat pa­la­te­le, uti­lă la un mo­ment dat.

Lui Ra­reș Bogdan, Bi­ro­ul Po­li­tic al PNL nu i-a adus o ofen­să. L-a stro­pit un pic cu apă să se tre­ze­as­că.

Ţâfna cu ca­re a ata­cat ca­ma­ri­la preșe­din­te­lui de par­tid și un anu­mit post de te­le­vi­zi­u­ne ne lă­mu­rește că nu știe să fa­că pa­sul îna­poi, atât de des învă­ţat în ar­ma­tă, când sol­da­tul este învă­ţat cum să-și ia un punct de spri­jin pen­tru asal­tul fi­nal. Nești­ind că pa­sul de front nu e pas de de­fi­la­re, el cre­de că ser­vi­tul me­sei cu ge­ne­ra­lii la po­po­tă îl scoa­te din sta­rea de serv și îl fa­ce di­rect ma­reșal.

Nu pe­ne­liștii, ci pro­pri­ul ego îi pro­voa­că sfârși­tul po­li­tic neînce­put încă. Dar ce-și fa­ce omul cu mâna lui se che­a­mă lu­cru ma­nual.

Acel haștag împreu­nă din ce­ar­ta lui cu lu­mea de du­mi­ni­că se­a­ra e ri­di­col. N-a avut ni­ci­o­da­tă em­pa­tie. Pri­e­te­nii lui se pot nu­mă­ra pe de­ge­te­le de la o mână. Cei des­pre ca­re se pre­su­pu­ne că ar fi mem­brii echi­pei sa­le nu sunt de­cât agen­ţi ai re­vo­lu­ţi­ei. Poa­te că bă­trânul PNL nu vrea re­vo­lu­ţia cu ori­ce preţ.

Ra­reș Bogdan e în ma­re su­fe­rin­ţă. O cre­dem și n-o împăr­tășim. I s-a tăiat zbo­rul – lui, ca­re avea cu­loar pre­des­ti­nat. Ce ar mai fi vrut să fie și preșe­din­te­le PNL, și pri­mar ge­ne­ral, și preșe­din­te de stat. Trei într-una. Pen­tru că vrea. Pen­tru că poa­te. Așa se gândea.

Nu­mai că dușul re­ce îl tre­zește și-l pu­ne la mun­ca de ru­ti­nă la Bru­xel­les,un­de sunt mai greu de fă­cut jo­cu­ri­le de pu­te­re de­cât ser­vi­tul ba­ra­bu­lei bel­gi­e­ne coap­te în cup­tor.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.