Romania Libera

Spania, campioana Europei

- Catalin.mihai @romanialib­era.ro

Reprezenta­tiva Spaniei a câștigat Campionatu­l European de fotbal Under 21 din Italia și San Marino, după ce a învins formaţia Germaniei, cu scorul de 2-1, în finala disputată pe Dacia Arena din Udine.

Reprezenta­tiva Spaniei a câștigat Campionatu­l European de fotbal Under 21 din Italia și San Marino, după ce a învins formaţia Germaniei, cu scorul de 2-1, în finala disputată pe Dacia Arena din Udine. Ibericii au marcat câte un gol pe repriză, în timp ce reușita nemţilor a venit pe final.

În fața a peste 20.000 de spectatori, spaniolii au pornit hotărâți să răzbune eșecul din urmă cu doi ani, din Polonia, când nemții le-au administra­t un sec 1-0, câștigând astfel trofeul continenta­l. Evoluția mai bună și-a arătat roadele în minutul 7, când Fabian Ruiz a pătruns din flancul drept și l-a executat pe portarul spaniol, cu un șut plasat, la colțul lung. Pe fondul unei dominări cvasi-totale, Spania și-a majorat avantajul în minutul 69, când Dani Olmo a speculat o respingere greșită a lui Nubel și a marcat din careul mic. 2-0 și lucrurile erau tranșate. Golul lui Nadiem Amiri, din minutul 88, nu a făcut decât să îndulceasc­ă, dacă se mai putea, înfrângere­a Germaniei.

Cu acest succes, Spania devine cea mai titrată națională la Campionatu­l European de ti

neret, la egalitate cu Italia, fiecare cu câte cinci titluri. Ibericii se mai impuseseră la edițiile din 1986, 1998 (din România), 2011 și 2013.

Real Madrid, pe urmele lui Ruiz

Cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat Fabian Ruiz, fotbalistu­l celor de la Napoli. „Sunt încântat că am fost ales cel mai bun jucător, dar câștigarea turneului a fost mai importantă. Cheia a fost grupul, avem un spirit de echipă extraordin­ar”, a declarat mijlocașul spaniol după primirea distincție­i.

Fotbalistu­l de 23 de ani, cumpărat vara trecută de Napoli de la Betis cu 30 de milioane de euro, a avut un sezon foarte bun, jucând în 40 de partide pentru italieni. Conform presei din Peninsulă, Real Madrid a pus ochii pe mijlocaș și dorește să-l repatrieze. Va fi, însă, foarte dificil de transferat, întrucât este un om de bază în echipa lui Carlo Ancelotti. O altă problemă pentru Real ar fi faptul că Napoli nu i-a stabilit ibericului o clauză de reziliere, iar dacă sezonul viitor va pleca, italienii nu îl vor da cu mai puțin de 70-80 de milioane de euro. Președinte­le madrileîn nilor, Florentino Perez, îl vede pe Ruiz potrivit stilului de joc impus de Zidane, în condițiile în care situația aducerii lui Pogba nu este una clară.

 ??  ??
 ?? FOTO AGERPRES ??
FOTO AGERPRES

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania