Urcuşul şi decăderea unui STAR politic: RAREŞ BOGDAN

Fire vulcanică, încrezător în forţele proprii (ale Pădurii nu se pun), Rareș Bogdan își consumă la ritm încins propria mărire și propria decădere.

Aruncat în lupta electorală drept o torpilă, a ajuns, după o lună, o biată costiţă din varza de Bruxelles. Fosta vedetă TV a fost, fără doar și poate, vocea cea mai proeminentă a alegerilor europarlamentare. Cu el cap de listă, PNL a reușit un scor istoric, iar cariera lui politică părea una fulminantă. Diferit faţă de Vasile Blaga, aflat la vârsta sinecurilor, Rareş Bogdan a considerat lupta pentru europarlamentare un pretext bun pentru intrarea în politica naţională, nu oricum, ci la vârf. Ambiţios din fire, s-a visat pe scaunul Brătienilor. Puţinii lui prieteni ştiu că Rareş are ambiţii nemăsurate. De unde atâta energie? Un vulcan explodează şi apoi mocneşte sau se stinge.

Acum, când va avea bugete de deplasări și mult timp la dispoziţie, va putea să-și urmărească propria personalitate urcând pe Etna. Mai are un hop: alegerile prezidenţiale. După aceea va fi liber să joace șotronul indicat de Merkel.

Ceasul public i se va opri și va avea timp de luxoasele sale excursii. De ieșirile pe insule în cele mai scumpe ţinute, de privit marea și de contemplat sirenele.

Se credea viitorul președinte al PNL și chiar al țării. Și totuși, în mai puțin de o lună, Rareș Bogdan a rămas doar cu statutul de simplu membru de partid și, desigur, cu poziţia foarte bine remunerată, cea de europarlamentar.

Cum de Biroul Permanent al PNL a îndrăznit să nu-i acorde lui graţia funcţiei de președinte interimar al PNL București?

Există cel puţin trei motive. Să le luăm pe rând:

Rareș Bogdan, obișnuit să primească pe WhatsApp subiectele așa-ziselor anchete, a crezut că merge așa și-n politică. Să treacă servit la acţiune. Partidul nu e studio de televiziune, cum studioul, împotriva voinţei lui Cozmin Gușă, nu poate fi partid.

Greșeala majoră a new-entry-ului în politică este că și-a sfidat colegii și președintele partidului. Orice om de partid știe că există o ierarhie, că formaţiunea politică împărtășește o serie de valori și se conduce pe baza unui statut.

Servit mai mereu de monștrii care au luptat să pună orice partid pe post de butonieră, a crezut că el poate face agenda politică, uitând sau făcându-se că uită de existenţa unui for statutar.

A lansat teme politice fără să se consulte cu nimeni. A venit uneori în contratimp cu agenda partidului. Și-a lăsat în offside colegii de echipă, doar pentru că el se credea primus

inter pares. A sărit etape întregi. Pofta de mărire l-a făcut să calce pe cadavre. În ciuda voinţei atot-acaparatoare a monștrilor care devorează partide și personalităţi, contrar impresiei că Partidul Naţional Liberal s-a predat la cheie sistemului, mai există în corpul social liberal factori imunitari care resping agenţii invadatori.

Da, nu e exagerat, mulţi liberali îl consideră un agent străin de cauza partidului. Un infiltrat. De

către cine? E cunoscută prietenia sa cu omul care odată era consilierul lui Crin Antonescu.

Rareș Bogdan s-a înfrânt. Pentru că nu înţelege politica. Nu are stare să fie om de partid, supus ierarhiilor, și om de echipă. Nu știe să zidească. Cu dinamita s-au spart munţii, dar nu s-a construit nimic.

Altruismul îi lipsește cu desăvârșire. Și-a creat un cult, al cărui singur enoriaș era el. Statuile în viaţă și le ridică doar dictatorii. Dar PNL n-a căzut încă în totalitate.

Al doilea motiv ar fi că jocul său de putere l-a speriat chiar și pe Iohannis. E greu de crezut că Ludovic Orban și-a permis să o pună pe Violeta Alexandru pe post de interim la PNL București fără voia stăpânului de la Cotroceni. Există zvonuri că ar fi căzut pe înregistrări când cerea bani unui om de afaceri. E un simplu zvon. Dar, vorba românului, nu iese fum fără foc. Predispoziţia sa pentru bănet cu carul e binecunoscută. Nu e obișnuit cu bancnotele mici și cu voiajele ieftine. Dimpotrivă.

Al treilea motiv e că nu poţi să joci și acasă, și în deplasare. În zadar a încercat să se convingă pe sine că poate duce cea mai grea filială din ţară a PNL și sarcinile pentru Bruxelles. Nu încap în aceeași teacă cele două. Cum varza de Bruxelles nu poate fi servită cu gulașul pe care l-a mâncat de atâtea ori, nerecunoscând niciodată legăturile sale cu etnia maghiară.

Construirea din temelii a unei filiale necesită timp, răbdare și multă ascultare. Dintre toate acestea, Rareș Bogdan nu o are pe niciuna. E prea grăbit și nu are știinţa jocului. Jocul de partid e altul decât jocul de putere. Când ești în vrie, n-ai timp să te apleci la cele lumești: cum ar fi învăţarea, comuniunea, împărtășirea valorilor.

Chiar dacă acum e în spume, cum s-ar zice prin Ferentari, îi trece. N-are de ales. E greu și pentru el să înţeleagă că e doar o piesă dintr-un mecanism. Viaţa bate studioul, cum studioul n-a bătut viaţa.

A fi pe ecran nu-i totuna cu a fi printre oameni. Aerul înălţimilor nu e pentru cei cu nasul pe sus. E pentru alpiniștii care știu cum trebuie să-ţi dozezi eforturile pentru a cuceri crestele montane.

Rareș Bogdan avea nevoie de un duș rece, altfel nu se trezea. Nu e el nici Alpha, nici Omega, ci doar o cheiţă de deșurubat palatele, utilă la un moment dat.

Lui Rareș Bogdan, Biroul Politic al PNL nu i-a adus o ofensă. L-a stropit un pic cu apă să se trezească.

Ţâfna cu care a atacat camarila președintelui de partid și un anumit post de televiziune ne lămurește că nu știe să facă pasul înapoi, atât de des învăţat în armată, când soldatul este învăţat cum să-și ia un punct de sprijin pentru asaltul final. Neștiind că pasul de front nu e pas de defilare, el crede că servitul mesei cu generalii la popotă îl scoate din starea de serv și îl face direct mareșal.

Nu peneliștii, ci propriul ego îi provoacă sfârșitul politic neînceput încă. Dar ce-și face omul cu mâna lui se cheamă lucru manual.

Acel haștag împreună din cearta lui cu lumea de duminică seara e ridicol. N-a avut niciodată empatie. Prietenii lui se pot număra pe degetele de la o mână. Cei despre care se presupune că ar fi membrii echipei sale nu sunt decât agenţi ai revoluţiei. Poate că bătrânul PNL nu vrea revoluţia cu orice preţ.

Rareș Bogdan e în mare suferinţă. O credem și n-o împărtășim. I s-a tăiat zborul – lui, care avea culoar predestinat. Ce ar mai fi vrut să fie și președintele PNL, și primar general, și președinte de stat. Trei într-una. Pentru că vrea. Pentru că poate. Așa se gândea.

Numai că dușul rece îl trezește și-l pune la munca de rutină la Bruxelles,unde sunt mai greu de făcut jocurile de putere decât servitul barabulei belgiene coapte în cuptor.