Ca­ra­mi­tru jr., pe ca­le să-l uci­dă pe Ca­ra­mi­tru srl

Romania Libera - - Prima Pagina - EUGEN ȘERBĂNESCU Edi­to­ria­list

Nu știm da­că in­sta­bi­lul Ca­ra­mi­tru ju­ni­or – apro­piat dlor Bar­na, Ci­o­loș etc. – înoa­tă în sin­dro­mul Oe­dip, cel cu uci­de­rea ta­tă­lui, dar de­cla­rați­i­le lui re­cen­te, co­ro­bo­ra­te cu si­tuația po­si­bil in­fra­cți­o­na­lă în ca­re se află dis­tin­sul său pă­rin­te, duc cam într-aco­lo.

Nu ne-am fi ocu­pat de ta­tăl, da­că fi­ul, un ado­les­cent întârziat cu per­so­na­li­ta­te ac­cen­tua­tă, n-ar fi luat-o ia­răși raz­na, cu toa­te că însuși Bar­na i-a dat ele­gant, acum câte­va luni, un cap în gu­ră. De da­ta ace­as­ta, no­ul Pi­noc­chio îl nu­mește pe Mi­hail Ne­a­mțu – că­ru­ia nu i se ri­di­că nici la ni­ve­lul ge­nun­chi­u­lui – pur și sim­plu „im­be­cil“pen­tru „vi­na“scri­i­to­ru­lui li­be­ral de a fi spus ade­vă­rul: „Sper că e clar pen­tru toa­tă lu­mea: USR-PLUS sus­ţi­ne la ni­vel eu­ro­pe­an po­li­ti­ci­le lui Ma­cron/ Ver­hof­stadt: mi­gra­ţie ne­con­tro­la­tă, por­ţi des­chi­se pen­tru po­pu­la­ţi­i­le afri­ca­ne, to­le­ran­ţă fa­ţă de Isla­mul po­li­tic, se­cu­la­rism agre­siv şi glo­ba­lism fă­ră fron­ti­e­re“, a scris Mi­hail Ne­am­ţu pe Fa­ce­book – și, da­că stai strâmb și ju­deci drept, nu poți să nu-i dai drep­ta­te.

Ener­vat, ca să se ră­co­re­as­că, Ca­ra­mi­tru cel mic a re­curs la in­vec­ti­ve – dar nu i-a fost su­fi­ci­ent.

Si­mțind ne­voia unor noi per­le, s-a apu­cat să sus­ţi­nă că gu­ver­na­rea USR – când va ve­ni, da­că va ve­ni – va înce­pe prin­tr-un au­dit la fi­e­ca­re in­sti­tu­ţie pu­bli­că pen­tru a cu­ră­ţa sis­te­mul de stat de pi­le, cu­noștin­ţe, re­la­ţii. „În fi­e­ca­re in­sti­tu­ţie pe ca­re o vom pre­lua vom înce­pe cu un au­dit. Re­zul­ta­tul îl fa­cem pu­blic. Și du­pă – tăi­em si­ne­cu­ri­le, con­trac­te­le frau­du­len­te, res­truc­tu­răm. Și – esen­ţial – tri­mi­tem do­sa­re de­ta­lia­te la DNA“, a scris in­fan­te­le deu­nă­zi.

Toa­te bu­ne și fru­moa­se, dar ce se va întâmpla când dl Ca­ra­mi­tru ju­ni­or va ajun­ge cu au­di­tul la Te­a­trul Nați­o­nal, un­de ma­na­ger ge­ne­ral es­te chiar dl Ca­ra­mi­tru se­ni­or? Aco­lo va da, pro­ba­bil, și de Sin­di­ca­tul Acto­ri­lor și de preșe­din­te­le lor, ac­to­rul Mi­hai Că­lin, ca­re, re­cent, a de­cla­rat: „Dl Ion Ca­ra­mi­tru (...) a fo­lo­sit, în ul­ti­mii ani, foar­te mult în in­te­res pro­priu, per­so­nal, o ma­re par­te din ac­ti­vi­ta­tea te­a­tru­lui. A con­dus în mod dic­ta­to­rial, în mod au­to­crat, fo­lo­sind o ma­re par­te din re­sur­se­le te­a­tru­lui pen­tru pro­pri­ul avan­taj fi­nan­ciar. Ma­re par­te din spec­ta­co­le sunt re­gi­za­te și ju­ca­te de dum­nea­lui“. Cum adi­că, sti­mați su­por­teri #re­zist, Ca­ra­mi­tru sr. nu a gă­sit în altă par­te să-și des­fășoa­re ta­len­tul de­cât la te­a­trul la ca­re es­te ma­na­ger ge­ne­ral și re­gi­ze­a­ză, ba chiar și joa­că aici?? Da, ne răs­pun­de tot Mi­hai Că­lin, ca­re e clar că n-are cum să min­tă: „Dl Ca­ra­mi­tru, pe fi­e­ca­re spec­ta­col re­gi­zat sau în ca­re joa­că, ia 10% din înca­sări. Iar în 2018, din 120 de spec­ta­co­le ju­ca­te la Sa­la Ma­re, 66 sunt re­gi­za­te sau/și ju­ca­te de dl Ion Ca­ra­mi­tru, în con­diți­i­le în ca­re re­gi­ze­a­ză foar­te mult, el fi­ind – a și spus – în ma­te­rie de re­gie mai puțin per­for­mant“. „Mai puțin per­for­mant“es­te un eu­fe­mism, am adău­ga noi.

Pre­gă­tit, prin na­tu­ra pro­fe­si­ei, să înșe­le apa­re­nțe­le și să le ma­ne­vre­ze cu de­zin­vol­tu­ra cu ca­re pic­to­rul ma­ne­vre­a­ză pen­su­la, Ion Ca­ra­mi­tru a reușit să pă­că­le­as­că pe toa­tă lu­mea timp de 30 de ani, fi­ind un caz spe­cial de fă­că­tu­ră pos­tde­cem­bris­tă, pe­ri­oa­dă în ca­re, mai mult ca ori­când, re­cu­zi­ta ac­to­ri­ce­as­că, tran­sfe­ra­tă de pe sce­nă – un­de ar tre­bui să ră­mână – în viața politică, fa­ce ve­a­cul. Pro­fe­si­u­nea lui de cre­di­nță – ca­re ar pu­tea fi de­fi­ni­tă prin ma­ne­vra­rea apa­re­nțe­lor în sco­pul ma­ni­pu­lă­rii pu­bli­ce – și-a dez­vă­lu­it-o, fă­ră

să vrea, încă din se­cun­da 1 pos­tre­vo­luți­o­na­ră, când l-a sfă­tu­it pe Mir­cea Di­nes­cu să mi­me­ze, în di­rect, par­ti­ci­pa­rea – deși po­e­tul, prin­tre puți­nii, par­ti­ci­pa­se din greu și de-ade­vă­ra­te­lea. Îndem­nul ce­le­bru „Mir­cea, fă-te că lu­cre­zi!“a fi­xat, ca o tușă de ma­es­tru, ca­drul exis­te­nțial ilu­zo­riu atât al re­vo­luți­ei (ca­re n-a fost re­vo­luție), cât și al de­mo­crați­ei ul­te­ri­oa­re (ca­re n-a fost și nu e de­mo­crație.). Cu nu­mai pa­tru cu­vin­te, dl Ca­ra­mi­tru sr. a reușit per­for­ma­nța de a mar­ca tim­pul. Ca­re era și ca­re ur­ma să fie. Apoi, tot în di­rect, s-a fă­cut că dă or­din Arma­tei să înce­te­ze fo­cul. Ulte­ri­or, luându-și alte sar­cini, s-a stre­cu­rat, ca vi­sul urât al unei no­pți de iar­nă, de la Ili­es­cu la Con­stan­ti­nes­cu, pe ca­re, pa­să­mi­te, l-ar fi învățat să fa­că pau­ze de res­pi­rație între pa­ra­gra­fe. Sub mi­nis­te­ria­tul lui a apă­rut, pe neaștep­ta­te, „nas­tu­re­le“de la He­răs­trău și a dis­pă­rut, tot pe neaștep­ta­te, dar și pe sub mână, „Dom­nișoa­ra Po­ga­ny“, fi­ind opri­tă de sub­sem­na­tul, în ca­li­ta­te de Con­sul ge­ne­ral, de a fi vându­tă la li­ci­tație toc­mai la New York!

Când – măști­le fi­in­du-i smul­se de pe fi­gu­ră – n-a mai ți­nut cu po­li­ti­ca, s-a proță­pit în frun­tea Te­a­tru­lui Nați­o­nal, un­de tră­de­a­ză o in­com­pe­te­nță greu ima­gi­na­bi­lă chiar și pen­tru cei ca­re îl cu­noște­au bi­ne. Var­za re­per­to­ria­lă, întin­să pe toa­te sce­ne­le, con­ce­si­i­le fă­cu­te pros­tu­lui-gust, lip­sa unui pro­gram co­e­rent sunt de-acum lo­curi co­mu­ne, dar ni­meni n-are cu­ra­jul să le de­nu­nțe. O fri­că to­ta­lă

stă­pânește bre­as­la te­a­tra­lă, întru­cât per­so­na­jul a avut gri­jă să-și in­ven­te­ze o altă in­sti­tuție de va­sa­li­ta­te mas­ca­tă – UNITER, ca­re dă cer­ti­fi­ca­te de bu­nă pur­ta­re în câmpul te­a­tral nați­o­nal (ac­tori, re­gi­zori, sce­no­gra­fi etc.). Ca­ra­mi­tru con­du­când

si­ne die UNITER-ul ilus­tre­a­ză cum nu se poa­te mai ex­pre­siv boa­la nați­o­na­lă pre­zen­tă în toa­te do­me­ni­i­le și la toa­te ni­ve­lu­ri­le, sub for­ma sin­dro­mu­lui ju­că­to­rul se vrea con­co­mi­tent și ar­bi­tru. El cen­tre­a­ză, el dă cu ca­pul și tot el scoa­te min­gea din poar­tă. (Evi­dent, nu de­ge­a­ba.) Ce­aușes­cu a dis­pă­rut, dar fan­to­ma lui s-a re­dis­tri­bu­it în alți mici Ce­aușești, ca­re, la adă­pos­tul de­mo­crați­ei de fața­dă, fac și des­fac ase­me­nea – ba poa­te mai abi­tir – dic­ta­to­ru­lui de ba­ză. Din­tr-o ma­re feu­dă se­cu­rist-co­mu­nis­tă, ța­ra s-a împă­rțit în fi­e­furi, pe do­me­nii, di­ri­gu­i­te de ba­roni. Între Oprișan și Ca­ra­mi­tru, prin­ci­pial, nu exis­tă ni­cio di­fe­re­nță: ace­e­ași ati­tu­di­ne su­pe­ri­oa­ră, plic­ti­si­tă, ar­bi­tra­ră, de ve­chil, îndrep­ta­tă spre bu­zu­na­rul pro­priu.

Pro­ble­ma ese­nția­lă însă nu ți­ne nici de ati­tu­di­ne și nici de ta­len­tul ar­tis­tic îndoi­el­nic al dlui Ion Ca­ra­mi­tru, ci ți­ne mai mult de Co­dul Pe­nal. Ca­re, pe de o par­te, in­cri­mi­nea­ză drept con­flict de in­te­re­se „fap­ta fun­cți­o­na­ru­lui pu­blic ca­re, în exer­ci­ta­rea atri­buți­i­lor de ser­vi­ciu, a înde­pli­nit un act prin ca­re s-a obți­nut un fo­los pa­tri­mo­nial pen­tru si­ne“, iar, pe de alta, ex­tin­de aces­te dis­po­ziții și la „per­soa­ne­le ca­re exer­ci­tă, per­ma­nent ori tem­po­rar, cu sau fă­ră o re­mu­ne­ra­ţie, o însăr­ci­na­re de ori­ce na­tu­ră (...) în ca­drul ori­că­rei per­soa­ne ju­ri­di­ce“.

Du­pă ști­i­nța noas­tră, Te­a­trul Nați­o­nal es­te, fă­ră doar și poa­te, o per­soa­nă ju­ri­di­că. Re­zul­tă că – apro­bându-și, înce­pând din anul 2007, pu­ne­rea în sce­nă a pi­e­se­lor în pro­pria-i re­gie (pen­tru ca­re a fost re­mu­ne­rat se­pa­rat de sa­la­ri­ul de ma­na­ger) și, de ase­me­nea, apro­bând și dis­tri­buți­i­le de ac­tori ale pi­e­se­lor – alte­le – în ca­re a ju­cat (ia­răși, re­mu­ne­rat se­pa­rat de sa­la­ri­ul de ma­na­ger) – Ion Ca­ra­mi­tru a fost și se află, față de Co­dul Pe­nal, în in­te­ri­o­rul unei înde­lun­ga­te in­fra­cți­uni de con­flict de in­te­re­se. Ră­mâne, de­si­gur, la la­ti­tu­di­nea dlui Ca­ra­mi­tru jr. da­că să-i tri­mi­tă sau nu – când o ve­ni la pu­te­re – do­sa­rul la or­ga­ne­le com­pe­ten­te.

Înain­te de la­tu­ra pe­na­lă, ches­ti­u­nea es­te, în pri­mul rând, de or­din mo­ral – un cri­te­riu atât de des flu­tu­rat de dom­nii Ca­ra­mi­tru jr., Bar­na, Ci­o­loș și pleia­da, dar, du­pă cum se ve­de, bun doar pen­tru alții, in­clu­siv pen­tru proștii ca­re-i vo­te­a­ză ca oi­le. Lă­sând la o par­te as­pec­tul pe­cu­niar, apa­re alt gen de pro­ble­me, de dis­cri­mi­na­re în de­tri­men­tul echi­ta­bi­lei fun­cți­o­nări a unei in­sti­tuții pu­bli­ce, mai ales într-un spațiu su­pra­sa­tu­rat de su­bi­ec­ti­vi­tăți cum es­te un te­a­tru. Cât de tran­spa­rent și de co­rect poa­te fun­cți­o­na un ase­me­nea lă­caș, când plu­tește pes­te toa­te de­par­ta­men­te­le im­pe­ra­ti­vul ca pi­e­sa re­gi­za­tă sau ju­ca­tă de dl director să se bu­cu­re de o ate­nție spe­cia­lă – să be­ne­fi­ci­e­ze de un bu­get mai ma­re, să se bu­cu­re de de­cor, cos­tu­me, lu­mi­nă mai bo­ga­te, să be­ne­fi­ci­e­ze de pu­bli­ci­ta­te mai su­sți­nu­tă de­cât alte pi­e­se și să fie pro­gra­ma­tă în zi­le­le și la ore­le de ma­xi­mă au­di­e­nță etc. –, toa­te pen­tru ca bă­nuțul ce re­vi­ne pro­cen­tual dlui director să fie, și el, mai ma­re. Un­de es­te eti­ca ma­na­ge­men­tu­lui, to­va­răși? Ca­ra­mi­tru sr. s-a tran­sfor­mat în Ca­ra­mi­tru srl? Ne ia la un di­neu cu proști și mai toa­tă lu­mea (ac­tori, cro­ni­cari, cro­ni­că­re­se, bă­gă­tori de se­a­mă etc.) se tran­sfor­mă în mo­mâi și, pen­tru un ar­gint în plus, pu­ne bo­tu’. Nu e fru­mos, to­va­răși. E trist, to­va­răși, în ace­as­tă mar­gi­ne de lu­me.

Oa­re dl Bar­na ce pă­re­re are? Dar su­por­te­rii dum­nea­lui ce pă­re­re au? Se au­de că vor să-l pu­nă pe Ca­ra­mi­tru srl pe afișul elec­to­ral al USR. Bu­nă idee. Pu­bli­cul va înțe­le­ge mai bi­ne me­sa­jul înnoi­tor al par­ti­du­lui.

Cel mai bi­ne ar fi ca dl Ca­ra­mi­tru sr. să fie ier­tat. De la „Scri­soa­rea a treia“e ca­le lun­gă. Poa­te omul nu mai știe ce fa­ce, s-au mai vă­zut ca­zuri. Iar da­că as­cen­si­u­nea lui Pi­noc­chio-cel-Nou nu poa­te fi opri­tă în ni­ci­un fel și va ce­re to­tuși tăi­e­rea si­ne­cu­ri­lor, a con­trac­te­lor frau­du­len­te, pre­cum și res­truc­tu­ra­rea lui Pi­noc­chio-cel-Ve­chi, atunci pro­pu­nem înfi­i­nța­rea unei lis­te de sub­scri­pție, la ca­re toți #re­zist – gen Oa­na Pel­lea sau Vic­tor Re­ben­gi­uc (cel cu hârtia igi­e­ni­că pen­tru alții) – să poa­tă să-și adu­că obo­lul și ce­va de-ale gu­rii. Pof­tă bu­nă!

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.