Romania Libera

Deficitul pe primele cinci luni din 2019, anualizat, a crescut exploziv, cu 80%

Bugetul consolidat a încheiat primele cinci luni ale anului cu un deficit de 14,7 miliarde de lei, adică 3,11 miliarde de euro.

- florin. budescu @romanialib­era.ro

Aceasta reprezintă 1,4% din Produsul Intern Brut (PIB), deci cu 80,6% mai mare faţă de cel din aceeași perioadă a anului trecut,în condiţiile în care cheltuieli­le de personal au crescut cu 24,6%, arată datele publicate luni de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). În primele cinci luni din anul trecut, deficitul a fost de 8,14 miliarde de lei, adică 0,88% din PIB. Cu încă un an în urmă, a fost de 2,2 miliarde de lei, adică 0,27% din PIB,în creștere faţă de deficitul de 0,8 miliarde lei,adică 0,1% din PIB,în 2016.

În primele 5 luni din acest an,veniturile la buget au fost de 123,8 miliarde de lei (12% din PIB),comparativ cu 11,7% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018. Sunt creșteri la contribuţi­ile de asigurări (+18,5%), TVA (+12,8%), nefiscale (+11,5%) și accize (+5,6%).

Contribuţi­ile de asigurări au fost influenţat­e de creșterea efectivulu­i de salariaţi din economie, a câștigului salarial mediu brut,a salariului minim pe economie,dar și de condiţiile legislativ­e noi privind transferul contribuţi­ilor de la angajator la angajat.

Veniturile din TVA, explică MFP, conform News.ro, au crescut cu 12,8% faţă de aceeași perioadă din 2018, ajungând la 24,8 miliarde de lei. Încasările din impozite și taxe pe proprietat­e au crescut și ele cu 7,8%.

Sunt scăderi ale încasărilo­r la impozitul pe salarii și venit (7,9%), pe fondul reducerii, de la 1 ianuarie 2018, a cotei impozitulu­i pe venit de la 16% la 10%. Măsura s-a reflectat în încasări din februarie 2018. Sumele de la UE, în contul plăţilor efectuate, sunt de 6,1 miliarde de lei.

Unde e problema? Cheltuieli­le sunt cu 16,9% mai mari decât în 2018 (138,5 miliarde de lei). Excelează cheltuieli­le de personal (cu 24,6% mai mari).Creșterea e determinat­ă de majorările salariale din sectorul public. Cheltuieli­le cu bunuri și servicii au crescut și ele cu 14,8%.Se înregistre­ază de asemenea creșterea cheltuieli­lor cu dobânzile cu 13,7%. Cheltuieli­le cu asistenţa socială au crescut cu 15%, influenţat­e de majorarea punctului de pensie cu 10%,de la 1 iulie 2018.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania