Romania Libera

Dinamo, schimbată din temelii de Neagoe

Dinamo traverseaz­ă o perioadă dificilă, iar asta se resimte și asupra lotului. Nu mai puţin de opt jucători au fost puși pe liber la începutul acestei săptămâni.

- catalin.mihai @romanialib­era.ro

„Câinii” s-au despărțit de Parfait Mandanda, Damien Dussaut, Facundo Mallo, Elvis Kabashi, Rachid Ait-Atmane, Simon Zenke și Ale

xandre Christovao. De asemenea, la cererea fotbalistu­lui albanez Naser Aliji, contractul dintre clubul din Ștefan cel Mare și jucător a fost reziliat pe cale amiabilă. Toți fuseseră aduși în mandatul lui Mircea Rednic, cel care a antrenat în „Groapă” între octombrie 2018 și mai 2019.

Managerul general al lui Dinamo, Florin Prunea, a vorbit despre situația „câinilor”, fiind de părere că fotbaliști­i puși pe liber nu erau de nivelul alb-roșilor. „Sper să fie ultima oară când dăm afară atâția jucători. N-au arătat că merită să îmbrace tricoul lui Dinamo, acesta este adevărul. În toată cariera nu m-am întâlnit cu această situație, dar n-am avut de ales”.

Pe de altă parte, lista sosirilor este la fel de impresiona­ntă, cel puțin numeric: 11 jucători noi s-au alăturat deja echipei antrenate de Eugen Neagoe. Ultima achiziție este Filip Mrzljak, care a semnat un contract valabil pe trei sezoane. Acesta a venit liber de contract, după ce la Astra Giurgiu a avut neînțelege­ri cu conducerea din cauza faptului că nu a fost plătit.

Împrumutat în prima ligă din Scoția, la St. Mirren, Mihai Popescu ar urma să revină și el la Dinamo, deoarece clubul scoțian nu a dorit să activeze clauza prin care putea să-l cumpere definitiv.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania