Caramitru jr., pe cale să-l ucidă pe Caramitru srl

Nu știm dacă instabilul Caramitru junior – apropiat dlor Barna, Cioloș etc. – înoată în sindromul Oedip, cel cu uciderea tatălui, dar declarațiile lui recente, coroborate cu situația posibil infracțională în care se află distinsul său părinte, duc cam într-acolo.

Nu ne-am fi ocupat de tatăl, dacă fiul, un adolescent întârziat cu personalitate accentuată, n-ar fi luat-o iarăși razna, cu toate că însuși Barna i-a dat elegant, acum câteva luni, un cap în gură. De data aceasta, noul Pinocchio îl numește pe Mihail Neamțu – căruia nu i se ridică nici la nivelul genunchiului – pur și simplu „imbecil“pentru „vina“scriitorului liberal de a fi spus adevărul: „Sper că e clar pentru toată lumea: USR-PLUS susţine la nivel european politicile lui Macron/ Verhofstadt: migraţie necontrolată, porţi deschise pentru populaţiile africane, toleranţă faţă de Islamul politic, secularism agresiv şi globalism fără frontiere“, a scris Mihail Neamţu pe Facebook – și, dacă stai strâmb și judeci drept, nu poți să nu-i dai dreptate.

Enervat, ca să se răcorească, Caramitru cel mic a recurs la invective – dar nu i-a fost suficient.

Simțind nevoia unor noi perle, s-a apucat să susţină că guvernarea USR – când va veni, dacă va veni – va începe printr-un audit la fiecare instituţie publică pentru a curăţa sistemul de stat de pile, cunoștinţe, relaţii. „În fiecare instituţie pe care o vom prelua vom începe cu un audit. Rezultatul îl facem public. Și după – tăiem sinecurile, contractele fraudulente, restructurăm. Și – esenţial – trimitem dosare detaliate la DNA“, a scris infantele deunăzi.

Toate bune și frumoase, dar ce se va întâmpla când dl Caramitru junior va ajunge cu auditul la Teatrul Național, unde manager general este chiar dl Caramitru senior? Acolo va da, probabil, și de Sindicatul Actorilor și de președintele lor, actorul Mihai Călin, care, recent, a declarat: „Dl Ion Caramitru (...) a folosit, în ultimii ani, foarte mult în interes propriu, personal, o mare parte din activitatea teatrului. A condus în mod dictatorial, în mod autocrat, folosind o mare parte din resursele teatrului pentru propriul avantaj financiar. Mare parte din spectacole sunt regizate și jucate de dumnealui“. Cum adică, stimați suporteri #rezist, Caramitru sr. nu a găsit în altă parte să-și desfășoare talentul decât la teatrul la care este manager general și regizează, ba chiar și joacă aici?? Da, ne răspunde tot Mihai Călin, care e clar că n-are cum să mintă: „Dl Caramitru, pe fiecare spectacol regizat sau în care joacă, ia 10% din încasări. Iar în 2018, din 120 de spectacole jucate la Sala Mare, 66 sunt regizate sau/și jucate de dl Ion Caramitru, în condițiile în care regizează foarte mult, el fiind – a și spus – în materie de regie mai puțin performant“. „Mai puțin performant“este un eufemism, am adăuga noi.

Pregătit, prin natura profesiei, să înșele aparențele și să le manevreze cu dezinvoltura cu care pictorul manevrează pensula, Ion Caramitru a reușit să păcălească pe toată lumea timp de 30 de ani, fiind un caz special de făcătură postdecembristă, perioadă în care, mai mult ca oricând, recuzita actoricească, transferată de pe scenă – unde ar trebui să rămână – în viața politică, face veacul. Profesiunea lui de credință – care ar putea fi definită prin manevrarea aparențelor în scopul manipulării publice – și-a dezvăluit-o, fără

să vrea, încă din secunda 1 postrevoluționară, când l-a sfătuit pe Mircea Dinescu să mimeze, în direct, participarea – deși poetul, printre puținii, participase din greu și de-adevăratelea. Îndemnul celebru „Mircea, fă-te că lucrezi!“a fixat, ca o tușă de maestru, cadrul existențial iluzoriu atât al revoluției (care n-a fost revoluție), cât și al democrației ulterioare (care n-a fost și nu e democrație.). Cu numai patru cuvinte, dl Caramitru sr. a reușit performanța de a marca timpul. Care era și care urma să fie. Apoi, tot în direct, s-a făcut că dă ordin Armatei să înceteze focul. Ulterior, luându-și alte sarcini, s-a strecurat, ca visul urât al unei nopți de iarnă, de la Iliescu la Constantinescu, pe care, pasămite, l-ar fi învățat să facă pauze de respirație între paragrafe. Sub ministeriatul lui a apărut, pe neașteptate, „nasturele“de la Herăstrău și a dispărut, tot pe neașteptate, dar și pe sub mână, „Domnișoara Pogany“, fiind oprită de subsemnatul, în calitate de Consul general, de a fi vândută la licitație tocmai la New York!

Când – măștile fiindu-i smulse de pe figură – n-a mai ținut cu politica, s-a proțăpit în fruntea Teatrului Național, unde trădează o incompetență greu imaginabilă chiar și pentru cei care îl cunoșteau bine. Varza repertorială, întinsă pe toate scenele, concesiile făcute prostului-gust, lipsa unui program coerent sunt de-acum locuri comune, dar nimeni n-are curajul să le denunțe. O frică totală

stăpânește breasla teatrală, întrucât personajul a avut grijă să-și inventeze o altă instituție de vasalitate mascată – UNITER, care dă certificate de bună purtare în câmpul teatral național (actori, regizori, scenografi etc.). Caramitru conducând

sine die UNITER-ul ilustrează cum nu se poate mai expresiv boala națională prezentă în toate domeniile și la toate nivelurile, sub forma sindromului jucătorul se vrea concomitent și arbitru. El centrează, el dă cu capul și tot el scoate mingea din poartă. (Evident, nu degeaba.) Ceaușescu a dispărut, dar fantoma lui s-a redistribuit în alți mici Ceaușești, care, la adăpostul democrației de fațadă, fac și desfac asemenea – ba poate mai abitir – dictatorului de bază. Dintr-o mare feudă securist-comunistă, țara s-a împărțit în fiefuri, pe domenii, diriguite de baroni. Între Oprișan și Caramitru, principial, nu există nicio diferență: aceeași atitudine superioară, plictisită, arbitrară, de vechil, îndreptată spre buzunarul propriu.

Problema esențială însă nu ține nici de atitudine și nici de talentul artistic îndoielnic al dlui Ion Caramitru, ci ține mai mult de Codul Penal. Care, pe de o parte, incriminează drept conflict de interese „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine“, iar, pe de alta, extinde aceste dispoziții și la „persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură (...) în cadrul oricărei persoane juridice“.

După știința noastră, Teatrul Național este, fără doar și poate, o persoană juridică. Rezultă că – aprobându-și, începând din anul 2007, punerea în scenă a pieselor în propria-i regie (pentru care a fost remunerat separat de salariul de manager) și, de asemenea, aprobând și distribuțiile de actori ale pieselor – altele – în care a jucat (iarăși, remunerat separat de salariul de manager) – Ion Caramitru a fost și se află, față de Codul Penal, în interiorul unei îndelungate infracțiuni de conflict de interese. Rămâne, desigur, la latitudinea dlui Caramitru jr. dacă să-i trimită sau nu – când o veni la putere – dosarul la organele competente.

Înainte de latura penală, chestiunea este, în primul rând, de ordin moral – un criteriu atât de des fluturat de domnii Caramitru jr., Barna, Cioloș și pleiada, dar, după cum se vede, bun doar pentru alții, inclusiv pentru proștii care-i votează ca oile. Lăsând la o parte aspectul pecuniar, apare alt gen de probleme, de discriminare în detrimentul echitabilei funcționări a unei instituții publice, mai ales într-un spațiu suprasaturat de subiectivități cum este un teatru. Cât de transparent și de corect poate funcționa un asemenea lăcaș, când plutește peste toate departamentele imperativul ca piesa regizată sau jucată de dl director să se bucure de o atenție specială – să beneficieze de un buget mai mare, să se bucure de decor, costume, lumină mai bogate, să beneficieze de publicitate mai susținută decât alte piese și să fie programată în zilele și la orele de maximă audiență etc. –, toate pentru ca bănuțul ce revine procentual dlui director să fie, și el, mai mare. Unde este etica managementului, tovarăși? Caramitru sr. s-a transformat în Caramitru srl? Ne ia la un dineu cu proști și mai toată lumea (actori, cronicari, cronicărese, băgători de seamă etc.) se transformă în momâi și, pentru un argint în plus, pune botu’. Nu e frumos, tovarăși. E trist, tovarăși, în această margine de lume.

Oare dl Barna ce părere are? Dar suporterii dumnealui ce părere au? Se aude că vor să-l pună pe Caramitru srl pe afișul electoral al USR. Bună idee. Publicul va înțelege mai bine mesajul înnoitor al partidului.

Cel mai bine ar fi ca dl Caramitru sr. să fie iertat. De la „Scrisoarea a treia“e cale lungă. Poate omul nu mai știe ce face, s-au mai văzut cazuri. Iar dacă ascensiunea lui Pinocchio-cel-Nou nu poate fi oprită în niciun fel și va cere totuși tăierea sinecurilor, a contractelor fraudulente, precum și restructurarea lui Pinocchio-cel-Vechi, atunci propunem înființarea unei liste de subscripție, la care toți #rezist – gen Oana Pellea sau Victor Rebengiuc (cel cu hârtia igienică pentru alții) – să poată să-și aducă obolul și ceva de-ale gurii. Poftă bună!