Trotinetele electrice, pericolul din trafic
Mă număr printre primii trotinetişti care au făcut asta în Bucureşti. Atunci când vorbesc despre trotinete, mă voi referi (pentru început) la trotineta mecanică clasică, nu la trăsnaia asta care a apărut de vreun an prin marile oraşe ale României.
Mă număr printre primii trotinetiști care au făcut asta în București. Atunci când vorbesc despre trotinete, mă voi referi (pentru început) la trotineta mecanică clasică, nu la trăsnaia asta care a apărut de vreun an prin marile orașe ale României.
Pentru cine râde acum de mine, crezând că autorul acestor rânduri și-a pierdut minţișoarele sale și a dat în mintea copiilor, mergând pe trotinetă, îl informez că greșește. Există trotinete clasice, la care „dai talpă” - cum se spune, construite pentru oameni maturi, nu pentru copii. În Occident ele sunt numite „scooter”.
În al doilea rând, ceea ce pare din afară o joacă de copii e în realitate un sport foarte solicitant. Trebuie să respecţi o serie de reguli și să fii foarte atent, altfel faci accident. Nu e de joacă deloc. Trotineta are roţi mici, nu e ca bicicleta.
Orice dâmb sau mică groapă, care nici nu sunt simţite de bicicletă, e o provocare pentru un trotinetist. Roata mică a trotinetei să comportă cu totul altfel, iar trotineta te aruncă de pe ea de nu te vezi.
Mai e o diferenţă faţă de bicicletă: trotineta este mult mai solicitantă fizic. După cinci kilometri pe trotinetă – care oricum reprezintă un efort fizic remarcabil, pentru avansaţi, ești stors. Cu bicicleta, poţi pedala prin toată Capitala, fără probleme.
Trotinetistul practică un sport dezechilibrant, ce solicită inegal articulaţiile genunchilor și cele cocso-femurale. Piciorul de sprijin trebuie schimbat ritmic, pentru că altfel, solicitate mult timp, articulaţiile obosesc și se uzează, apărând leziuni.
Pe bicicletă, provocările sunt altele. Stai pe șa și pedalezi. Nu ești într-un continuu dezechilibru, viteza e mai mare, ca și stabilitatea. Niciodată, când sunt în trafic, pe trotinetă, nu merg în sensul de mers al mașinilor, ci pe contrasens, pe lângă trotuar, ca să văd ce-mi vine din faţă și oricum merg destul de rar pe carosabil. Cel mult noaptea, când acesta e aproape liber. Ori ziua, spre trotuarul sau pista adecvată.
Simt o nevoie constantă să am pista mea de biciclete și trotinete, pe care să circul. Nu am piste cum mi-aș dori. Este o prostie să mergi pe o pistă care cotește în unghi drept, printre popii de interdicţie plantaţi, primarii care fac asta nu știu ce înseamnă ce au făcut, ca să mă exprim elegant.
Adaptez viteza și alura la încărcarea trotuarului. Dacă sunt pietoni, îmi fac simţită prezenţa spunând pardon, tușind, dând semne că sunt în spatele oamenilor. Dacă e înghesuială, cobor de pe trotinetă și merg pe lângă ea, așteptând să am loc din nou.
De ce am scris toate acestea? Pentru că au apărut trotinetele electrice, care, faţă de cele mecanice, sunt efectiv un pericol în trafic. În primul rând, mulţi posesori de trotinetă electrică nu au început cu cea mecanică și nu au nici condiţia fizică necesară, nici dexterul celor ce au mers sau merg pe cea mecanică.
Totuși, viteza lor este mult mai mare. Trotineta electrică are roţile mai groase, eventual cu diametrul mai mare, motiv pentru care sunt mai adaptate la carosabilul plin de dâmburi și gropi de la noi. În general, locatarii de pe trotinetele electrice au o mentalitate ciudată.
Cei ce stau pe trotinetele electrice nu practică un sport, așa cum l-am descris mai sus. Le plac viteza și faptul că sunt, simultan, și foarte silenţioși. Efectiv, nici ca pieton, nici ca șofer, nu simţi și nu știi nimic, apoi, deodată, te trezești cu o chestie care te șterge la câţiva centimetri. Foarte periculos!
La apariţia mașinilor electrice, una dintre marile probleme ridicate de strategii din Transporturi a fost faptul că aceste vehicule sunt mai greu previzibile în trafic. Nu se aude zgomotul de la motorul clasic cu combustie, care este un semnal că se apropie un vehicul, așa că se produc multe accidente de circulaţie. Este de-ajuns să se întâlnească un iresponsabil, care să fie cu mintea-n bălării, la trecerea de pietoni, cu un pieton neatent, care știe că trece regulamentar, pe verde, și nu se uită, și tragedia s-a produs. Acum, să adaptăm acest risc la trotineta electrică.
Este la fel de fâșneaţă ca „vitezanul”, dar acela trece printre mașini zbârnâind, deci făcându-și anunţată astfel prezenţa. Trotineta electrică nu scoate nici cel mai mic sunet, nici cât cea mecanică, la care mai zornăie rulmenţii.
Mai mult, pentru că în capul locatarului static de pe trotineta electrică este un sentiment care-l face să se creadă mașină, el merge pe lângă și printre mașini, în sensul de mers al acestora, comportându-se ca un „vitezan” și creând mari pericole în trafic. La cât de mic este comparativ cu un vehicul, trotinetistul e greu de văzut în oglinzile retrovizoare și poate fi oricând făcut praf de o mașină.
Sunt însă profund contra ideii interzicerii trotinetelor electrice. Municipalităţile trebuie să se adapteze la vremuri și să creeze piste speciale pentru biciclete, trotinete mecanice și electrice, aceasta este soluţia. Interdicţia e semnul incapacităţii manageriale.
Cine nu se adaptează la vremuri și nu găsește soluţii (inclusiv legislative, cum ar fi stabilirea unor reguli de bun simţ în Codul Rutier, de exemplu despre cum și unde au voie să apară trotinetele electrice și ce conduită trebuie să aibă în trafic) poartă răspunderea victimelor care apar. Și au început să apară.