ÎN GRECIA REVINE
la putere o dinastie conservatoare
Alegerile de duminică au consemnat eșecul previzibil al aventurii partidului progresist al lui Tsipras care, după patru ani, deși nu a reușit să-și îndeplinească promisiunile, a salvat țara de la faliment. A tăiat salariile, a redus pensiile și nu a reușit să convingă Occidentul cu planul său de redresare economică după dezastrul din 2014.
În locul său, la putere vine Kyriakos Mitsotakis (foto), descendentul unei familii celebre de politicieni greci. Tatăl său, Konstantinos Mitsotakis, a fost prim-ministru între anii 1990-1993, iar sora sa, Dora Bakoyannis, ministru de Externe și primar al Atenei. Noul primar al capitalei elene, Costas Bakoyannis, ales luna trecută, este nepotul său.
Astfel, Noua Democrație (Nea Demokratia), partid politic conservator, revine în forță la putere în Grecia, pe un vot masiv.
Sigur că, la ei, nepotismul e un avantaj. Nu ca la noi, o țară sufocată de lupta anticorupție. Grecia a fost privilegiată prin tratatul secret de la Yalta, în care Stalin a oferit, în schimbul României, țara din sudul Balcanilor lui Churchill, ca recompensă. Poporul elen nu a știut ce
să facă ani de zile cu libertatea.
Mai multe junte militare s-au succedat la putere după ce comuniștii greci s-au fracționat. Țara a fost condusă mulți ani de regimul generalilor, care a sărăcit o țară bogată. Instabilitatea politică și cea economică au izolat țara.
Între anii 1967-1973 populația a emigrat, inclusiv în România. După revoltele studențești din 1973, când generalii au trimis 5.000 de polițiști și militari pentru reprimarea protestelor libere, s-a simțit nevoia înființării unui partid naționalist. În replică, a apărut Mișcarea Socialistă Panhellenică.
Noua democrație a fost înființată în 1974 de către Konstantinos Karamanlis, care a condus tranziția țării de la dictatura militară la democrație. În general, a susținut o liberalizare economică mai radicală, inclusiv privatizarea și impozitele mai mici, fiind un susținător puternic al integrării în Comunitatea Europeană, actuala UE.
Noua Democrație s-a bătut cu Mișcarea Socialistă Panhellenică pentru guvernare.
Noua Democrație își are rădăcinile în Partidul Popular (Laikon Komma), fondat la începutul secolului XX. Predecesorul său direct a fost Uniunea Națională Radicală (ERE), formațiune înființată în 1955, când Karamanlis a devenit prim-ministru, dar a fost desființată în 1967, când militarii au venit la putere și au desființat Parlamentul și partidele politice.
Din punct de vedere istoric, conservatorii din Grecia au fost puternici susținători ai monarhiei constituționale, dar când au organizat referendumul,
în 1974, liderii partidului Noua Democrație au refuzat să susțină revenirea regelui Constantin al II-lea, verișor cu Regele Mihai. S-au folosit politic de sentimentele monarhice ale alegătorilor.
Restaurația a fost respinsă decisiv de către cetățenii greci, influențați de aerul schimbărilor.
Mai mult, liderul Karamanlis a întărit prerogativele prezidențiale. Regelui i s-a refuzat dreptul de a se întoarce în țară.
Partidele politice grecești au fost, în mod tradițional, conduse de lideri carismatici, iar Noua Democrație nu a fost o excepție. Partidul conservator din Grecia s-a implicat în două perioade succesive la conducerea țării.
Două familii domnitoare au condus partidul: Karamanlis și Mitsotakis, în perioade diferite.
De la bun început, Noua Democrație era dominată de Karamanlis, a cărui figură emblematică trona asupra structurilor partidului, fiind ales în 1980 președinte al țării. Imensa priză la public a lui Karamanlis, promisiunile sale de reforme, trecerea fără șocuri de la dictatura militară la restaurarea democrației au ajutat Noua Democrație să câștige majoritatea voturilor și aproape trei sferturi din numărul locurilor parlamentare din noiembrie 1974, la primele alegeri de după loviturile de stat succesive.
În 1975, Noua Democrație și-a folosit majoritatea masivă în Parlament pentru a revizui Constituția, care a întărit puterile președintelui.
Alegerile din 1977, dar și încercările de a conferi formațiunii Noua Democrație o bază ideologică mai solidă
au avut un succes limitat. Programul „liberalismul radical“nu a avut priză și n-a fost înțeles pe scară largă.
Sub conducerea lui Karamanlis, partidul a fost puternic în favoarea intrării Greciei în Comunitatea Economică Europeană (redenumită Comunitatea Europeană în 1993 și încorporată în Uniunea Europeană) și s-a angajat să adere la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, orientând țara spre Vest.
Când Karamanlis a ajuns președinte, liderul care l-a succedat, Georgios Rallis, a făcut o figură anemică. În 1981, Noua Democrație a fost înlăturată de la guvernare de către PASOK și a rămas în afara sferelor puterii pentru restul deceniului.
În 1989, Noua Democrație a recâștigat capitalul electoral pierdut. În anul următor, a câștigat o majoritate parlamentară deplină, iar liderul său, Konstantinos Mitsotakis, a devenit prim-ministru. În urma înfrângerilor electorale din 1993 și 1996, Noua Democrație a revenit la dinastia Karamanlis, liderul partidului ajungând Kostas Karamanlis (nepotul fondatorului partidului, Konstantinos Karamanlis). Cu toată schimbarea la față, în 2000, Noua Democrație a pierdut în favoarea PASOK, care, deși n-avea mari programe pentru economie, a fost răsplătită de către alegători pentru succesele sale în afacerile externe (în special politica sa față de UE și NATO și încercarea de a îmbunătăți relațiile cu Turcia).
În alegerile din 2004, Noua Democrație a câștigat o majoritate clară în Parlament, iar Kostas Karamanlis a devenit prim-ministru. Popularitatea partidului – ajutată de un program de reformă
ce a îmbunătățit economia – a fost grav lovită în august 2007, când Guvernul Karamanlis a fost aspru criticat pentru eșecul administrativ de la incendiul devastator ce a cuprins majoritatea pădurilor. În alegerile generale din luna următoare, Noua Democrație a pierdut locuri parlamentare, dar a reușit să dețină o majoritate simplă în Parlament. Noul Karamanlis a încercat negocieri pentru formarea unei noi majorități. Fără succes. O proastă organizare a alegerilor anticipate, o slăbire a economiei, deruta administrativă au dus la cel mai slab scor electoral pentru Noua Democrație. Firește, Karamanlis-nepotul a demisionat prompt din funcția de președinte al partidului.
În contextul crizei financiare și economice, Noua Democrație s-a reîntors la putere, într-un guvern de „uniune națională“, în noiembrie 2011. După un an de austeritate, partidul nu a mai obținut decât 19% din voturi. Guvernul nu s-a putut forma. Au avut loc noi alegeri, în luna iunie a aceluiași an. A fost momentul când a apărut „salvatoarea“Syriza.
Liderul Partidului conservator, Antonis Samaras, a devenit apoi prim-ministru în fruntea unui guvern de coaliție care a inclus PASOK și Partidul Stângii Democratice – Syriza. După ce Samaras nu a reușit să obțină suficient sprijin în Parlament pentru candidatul său la președinție în decembrie 2014, Parlamentul a fost dizolvat. Alegerile parlamentare anticipate, organizate în ianuarie 2015, au fost câștigate de Syriza (Noua Democrație a terminat pe locul al doilea), care a preluat puterea într-o coaliție cu grecii independenți.
În patru ani, Syriza, deși a salvat Grecia de la faliment, a pierdut încrederea alegătorilor.
Din 2016, Kyriakos Mitsotakis, fiul celebrului fost prim-ministru, a devenit președintele partidului Noua Democrație. În anii când tatăl său guverna țara, a studiat la Harvard și la Stanford. A lucrat apoi la Chase Bank și ulterior s-a întors în țară pentru a lucra la una dintre companiile internaționale de audit financiar.
În 2007 a fost implicat într-un scandal de șpagă cu Siemens. Evident că nu a pățit nimic. A devenit ulterior ministru în guvernul de scurtă durată al lui Samaras și a devenit președintele partidului.
Grecia se reîntoarce la valorile și tradițiile naționale prin victoria Noii Democrații, membră a Partidului Popular European.