Romania Libera

MAE: Republica Moldova, o prioritate

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a participat, în perioada 8-9 iulie, la reuniunea informală a miniştrilo­r Afacerilor Externe din statele participan­te OSCE, organizată în Slovacia.

- andreea.andrei@romanialib­era.ro

Obiectivul reuniunii a fost dezbaterea perspectiv­elor securități­i europene, dar și aprofundar­ea rolului OSCE în abordarea provocăril­or actuale, potrivit unui comunicat transmis de MAE. Meleșcanu a subliniat necesitate­a implementă­rii depline a principiil­or și angajament­elor asumate de statele participan­te OSCE pe toate cele trei dimensiuni ale activităţi­i organizați­ei: politico-militară, economică și de mediu, precum și cea umană. De asemenea, el a evidențiat importanţa cooperării OSCE – UE, precum şi contribuți­a specifică a României în contextul deținerii, în primul semestru al anului 2019, a Președinţi­ei Consiliulu­i Uniunii Europene. Potrivit MAE, Meleșcanu a transmis o serie de mesaje-cheie pe domenii de interes prioritar pentru țara noastră,cu accent pe reconfirma­rea sprijinulu­i pentru suveranita­tea și integritat­ea teritorial­ă a Ucrainei și impulsiona­rea acțiunii OSCE în soluționar­ea conflictel­or prelungite din regiunea Mării Negre. Totodată, acesta a arătat că soluționar­ea conflictul­ui din Republica Moldova rămâne o prioritate majoră pentru România.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania