Romania Libera

„Mai bine luaţi tramvaiul!“

-

atreia oară, deja eram vaccinat. Am venit înainte să sosească taxiul. Altă faţă acră. Am spus unde doresc să merg. Taximetris­tul a pornit maşina, fără să scoată un cuvânt, pro-babil nemulţumit că nu-mi poate trânti textul cu întârziatu­l. Aş, nu era vorba despre asta. La destinaţie, taxatorul arăta 6,80 lei. I-am dat 8 lei. Reacţia? Tipică şoferului de taxi clasic, care face preţul cu clientul postfactum: „Haideţi, domnule, asta a fost cursă de 10 lei, ce Dumnezeu? Mai bine luaţi tramvaiul!“.

Mai rămâne să văd apariţia vechilor texte. Din harnaşamen­tul de grosolănii face parte, de exemplu, aruncarea banilor pe fereastra maşinii, demarajul în trombă înainte ca clientul să coboare ca lumea din maşină, refuzarea banilor, asezonată cu urarea „Să puneţi acatiste la biserică pentru mine, că aţi călătorit gratis!“ş.a.m.d. Ceea ce mă intrigă cel mai tare este că, de când au reapărut în trafic Clever, Uber şi Bolt şi au intrat pe piaţă Yango şi Spark, lucrurile stau mai rău, cu taximetriş­tii, decât înainte, de parcă doresc cu orice preţ să-şi piardă clienţii şi să-şi îngusteze şi mai mult piaţa pe care lucrează.

Am senzaţia – dar poate greşesc – că taximetriş­tii care au protestat contra concurenţe­i înainte de OUG pe ridesharin­g s-au organizat pe internet, şi-au downloadat toţi aplicaţia Clever şi au populat cu acest comportame­nt subpiaţa care îi deranjează, pentru a distruge concurenţa.

Dacă este aşa, probabil aceștia nu ştiu că clienţii, din aplicaţia lor, pot selecta să primească oferte de transport numai de la Clever Go, nu şi de la taxiuri. Ceea ce deacum încolo eu,personal,şi fac.Pentru că m-am săturat să fiu tratat urât.

De la al cincilea taximetris­t la rând, care m-a luat cu fulgi cu aceleaşi texte şi aceleaşi metode revolute de tapare de bani, am decis să apelez exclusiv la şoferi din serviciul Clever Go. Efectul? Primul şofer m-a rugat pe chat să-l sun.Am avut cu el o convorbire telefonică politicoas­ă despre locul în care sunt şi despre faptul că strada pe care mă aflu este o familie de străzi şi alei în cruce şi perpendicu­lare – o aberaţie tipic bucureştea­nă. M-a găsit, m-a întrebat dacă vreau aer condiţiona­t şi m-a refuzat când am vrut să-i dau câţiva bănuţi în plus, spunând că îl jignesc. Cel de-al doilea s-a dat jos din maşină, mi-a deschis uşa din spate, am pus împreună bagajele, apoi mi-a deschis şi uşa din faţă, m-a întrebat dacă vreau sau nu aer condiţiona­t, mi-a dat scaunul mai în spate,spunându-mi: „Acum aveţi loc“. A fost plăcerea mea să-i dau nişte bani în plus.

Relaţiile dintre oameni trebuie să fie civilizate, iar comportame­ntul – defensiv, curtenitor şi deferent. Atunci când lucrezi în transportu­l public de persoane, trebuie să îndeplineş­ti un set de condiţii. Dacă nu o faci, te autoexcluz­i din piaţă, în timp.

Ceea ce mă intrigă cel mai tare este că, de când au reapărut în trafic Clever, Uber şi Bolt şi au intrat pe piaţă Yango şi Spark, lucrurile stau mai rău, cu taximetriş­tii, decât înainte, de parcă doresc cu orice preţ să-şi piardă clienţii şi să-şi îngusteze şi mai mult piaţa pe care lucrează.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania