Lumea în care trăim devine tot mai violentă

e să vezi? Nici asta nu suntem siguri că este aşa, sunt doar frânturi din ancheta care are loc după gardul imobilului care seamănă cu casa din „Beetlejuice“, distopia horror a regizorului Tim Burton. Dar acolo totul era arhetipal, la limita miticului, aici e pitic, ruginit, sinistru şi penibil simultan. Procurorii şi poliţiştii nu se înţeleg între ei. Nici reprezentanţii STS şi cei ai Poliţiei. Fiecare spune că lucrurile s-au petrecut altfel. STS afirmă că a dat corect două dintre cele trei locaţii de unde s-au primit apeluri la 112, acuzând Poliţia Caracal; Poliţia Caracal însă afirmă că STS i-a dat trei locaţii greşite, care nu i-au folosit la nimic.

Acestea, din ultimul paragraf, sunt informaţii certe, din surse oficiale, dar... ce să vezi? Ele sunt fundamental contradictorii şi lipsite de coerenţă. Vremurile mitice când orice publicaţie la care am lucrat făcea un subsol, în pagina 2, cu caractere mai mici, numit „Cronica neagră“, care era depozitarul acestui gen de informaţii sinistre, pe care noi, jurnaliştii, le dispreţuiam, pentru că le consideram genul minor, au trecut demult. Acum, acesta este genul major şi toate televiziunile de ştiri deschid ediţiile de news cu asta. Vremurile mitice ulterioare, în care apăreau articole despre harta bandelor interlope care-şi împart Bucureştiul, ori

Ceea ce este cel mai stupid în acest film prost pe care-l trăieşte biata mea Românie e că ministrul de Interne, numit de două sau trei zile, care evident că nu are nicio vinovăţie în povestea de la Caracal, îl demite pe şeful Poliţiei Române, dar nu explică de ce a făcut-o.

despre harta bandelor interlope care-şi împart România, au trecut şi ele tot demult, dar de ceva mai puţin timp. Erau vremuri când, într-o atmosferă relativ confortabilă, citeam despre aceste lucruri care nu ne afectau direct. Acum, treburile s-au schimbat. Lumea în care trăim devine tot mai violentă. Ne afectează direct şi personal pe toţi. În 1994, revista „The Atlantic Monthly“a publicat pentru prima dată cartea lui Robert D. Kaplan, „The Coming Anarchy“, în care autorul tratează tema criminalităţii în creştere, suprapopulării, tribalizării și bolilor endemice care distrug rapid structura socială a planetei noastre.

Ceea ce este cel mai stupid în acest film prost pe care-l trăieşte biata mea Românie e că ministrul de Interne, numit de două sau trei zile, care evident că nu are nicio vinovăţie în povestea de la Caracal, îl demite pe şeful Poliţiei Române... dar nu explică de ce a făcut-o. Adică, spuneţi-mi şi mie cu ce se face vinovat chestorul Ioan Buda? Eu nu pricep defel care e vinovăţia lui.

A, da, se poate spune că, pentru faptul că poliţiştii şi un procuror au stat în faţa casei presupusului făptaş mai multe ore, în timp ce acesta omora poate o adolescentă, sunt vinovaţi: fostul ministru de Interne Carmen Daniela Dan, care nu a făcut cele necesare instituţional, în mandatul ei, pentru ca subordonaţii din MAI să acţioneze, conform legii; predecesorii acesteia (toţi), pentru că, în diferite feluri, în 30 de ani de presă, am citit şi uneori am scris despre nenumărate cazuri de acest fel, iar strobodocii care au condus MI, MAI sau cum i s-a mai spus acestui minister au putut dormi noaptea liniştiţi, fără să le pese că pun bazele instituţionale pe care într-o zi va muri fie şi un singur om; prim-miniştrii (toţi) care nu au acţionat pentru ca astfel de grozăvii să nu se mai întâmple, ori să se întâmple într-un procent mai mic din totalitatea cazuisticii sordide de profil...

Ce mă întreb acum? Simplu: oare ce filme dintre cele pe care le-am văzut deja se vor transforma în faptă, având ca protagonistă România, în versiunea „film prost“? Hai să listez, măcar, câteva filme bune. „Gattaca“? „Battlestar Galactica“? „E la Nave Va“? „Satyricon“? „Actorul şi Sălbaticii“? „Prin cenuşa imperiului“?

Probabil că voi constata asta în timp. Pe propria mea piele.