Romania Libera

Dinamo rămâne „lanternă roșie“

Trupa din Ștefan cel Mare a pierdut al treilea meci consecutiv, împotriva campioanei, cu scorul de 1-0, și rămâne pe ultimul loc, fără punct acumulat.

- catalin.mihai @romanialib­era.ro

Criza prin care trece gruparea albroșie se adâncește, Dinamo rămânând singura echipă care nu a marcat în acest sezon al Ligii I. În primele trei etape, formația condusă de secundul Sebastian Moga are un golaveraj incredibil, -8.

Chiar dacă CFR a început meciul cu o echipă plină de rezerve, dinamovișt­ii nu au izbutit să înscrie. Ar fi putut să o facă din lovitură de pedeaspă, însă centralul a refuzat să vadă un henț evident în careul ceferist. Singurul gol al partidei de la Cluj a venit în minutul 83, atunci când Omrani a marcat dintr-un penalty ușor acordat. Campioana a încheiat partida cu un jucător mai puţin pe teren, în urma eliminării lui Sebastian Mailat, din minutul 88, pentru două cartonaşe galbene.

Managerul dinamovist, Florin Prunea, a criticat în termeni duri arbitrajul lui Andrei Chivulete: „Ne simțim ca după o execuție în direct. Am avut penalty clar în prima repriză și ni s-a dictat un penalty pentru o cădere de calciu. De mâine, dacă băiatul ăsta mai arbitrează, înseamnă că există alte interese. Vom cere scoaterea definitivă a lui Chivulete din arbitraj”, a declarat fostul portar.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania