Romania Libera

RĂZBOI POLITIC PENTRU CONTROLUL STS

Directorul STS a demisionat. Tragedia de la Caracal le oferă liderilor PSD ocazia să încerce să preia instituţia.

- romulus.georgescu@romanialib­era.ro

Şeful Serviciulu­i de Telecomuni­caţii Speciale (STS), Sorinel Vasilca, a demisionat din funcţie, ieri, spunând că a făcut acest lucru ”pentru a nu afecta prestigiul instituţie­i”. El precizează că „demisia nu a fost depusă ca urmare a existenţei unei sincope, inadverten­ţe sau ca urmare a celei mai mici umbre de vinovăţie în exercitare­a funcţiei de preluare şi localizare a apelurilor de urgenţă 112 de către STS,a neglijenţe­i mele în serviciu, a tratării superficia­le sau a neasumării responsabi­lităţilor care privesc datoria mea şi a tuturor angajaţilo­r de a garanta funcţionar­ea continuă a serviciilo­r speciale, de cooperare şi a celor pe linia 112”. Potrivit legislație­i în vigoare, directorul

STS este numit de CSAT, la propunerea președinte­lui României. În 2017,Klaus Iohannis l-a propus pe Vasilca, iar propunerea a fost acceptată de CSAT. Tragedia de la Caracal i-a oferit şansa lui Gabriel Leş,ministrul Apărării,să propună ca Serviciul de Telecomuni­cații Speciale (STS) să treacă în subordinea MApN, susţinând că este unica soluție pentru reformarea acestei structuri. Acesta a argumentat că instituția pe care o conduce dispune și de infrastruc­tură, dar și de resursa umană specializa­tă de a ”aduce în parametrii optimi” sistemul de urgență 112.

Comisie de anchetă

STS reprezintă o miză importantă pentru PSD deoarece infrastruc­tura serviciulu­i este folosită în alegeri, pentru a monitoriza și împiedica votul multiplu. De altfel, lideri ai PSD au acuzat, imediat după alegerile europarlam­entare, existența unor ”fraude electorale”. Senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat că STS „nu mai are ce căuta în procesul electoral”, precizând că ar trebui să se revină la formula declarație­i pe proprie răspundere atunci când votezi pe liste suplimenta­re. PSD a înfiinţat o comisie parlamenta­ră de anchetă pentru a cerceta fraude la alegerile organizate de Guvernul condus de liderul PSD, Viorica Dăncilă. Comisia este condusă de Lia Olguța Vasilescu (PSD).

Demisia a fost înaintată pentru a nu afecta prestigiul instituţie­i.“SORINEL VASILCA Fost director al STS

 ?? FOTO: INQUAM PHOTOS/OCTAV GANEA ?? Sorinel Vasilca a demisionat din fruntea STS.
FOTO: INQUAM PHOTOS/OCTAV GANEA Sorinel Vasilca a demisionat din fruntea STS.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania