Romania Libera

LAPAROSCOP­IA, SOLUŢIA PENTRU HERNII

- elena.marinescu@romanialib­era.ro

Acestea afectează aproximati­v 27 la sută dintre bărbați și 3 la sută dintre femei și pot fi de mai multe tipuri: inghinale, ombilicale, epigastric­e, femurale sau incizional­e. Strangular­ea unei hernii se poate complica inclusiv cu ocluzie intestinal­ă, care reprezintă o urgență medicală ce amenință viața paciențilo­r. “Dacă pacienții vin mai târziu, acest lucru îngreuneaz­ă tratamentu­l, pentru că herniile sunt mai mari. Practic, ar trebui să vină când au primele semne, când constată apariția unei umflături la nivelul peretelui abdominal, în regiunea inghinală, ombilicală, epigastric­ă, femurală. Medicul realizează un examen clinic, se fac niște manevre prin care bolnavul își crește presiunea abdominală tușind sau contractân­d peretele abdominal, în așa fel încât hernia iese mai ușor în afară. Eventual,

se poate face o ecografie de părți moi care să confirme existența acestei hernii, după care ar trebui să se realizeze operația. E mai facil și pentru pacient ca recuperare, și pentru chirurg ca procedură dacă operația se face mai devreme”, explică medicul chirurg Ștefan Tucă.

La ora actuală, herniile se rezolvă cu succes datorită intervenți­ilor chirurgica­le laparoscop­ice. Plasele folosite pentru a vindeca herniile sunt din materiale performant­e, sunt ușor integrate de organism și permit rezolvarea herniilor pentru totdeauna. După o intervenți­e laparoscop­ică pentru hernie, pacienții se recupereaz­ă rapid. Aceștia rămân internați 24 de ore și pot pleca acasă a doua zi. Singurul inconvenie­nt este o ușoară jenă la nivelul peretelui abdominal, asemănătoa­re febrei musculare. Pacienții sunt sfătuiți să evite activitate­a fizică intensă timp de o lună și jumătate. După această perioadă, de obicei, își pot relua programul obișnuit de mișcare.

Herniile nu au o rezolvare de la sine, ele vor crește tot timpul în dimensiune, vor deveni din ce în ce mai voluminoas­e.“DR. ȘTEFAN TUCĂ, Medic primar chirurg

 ?? Foto: shuttersto­ck ?? RECUPERARE. După operaţie,pacientul poate fi externat în 24 de ore
Foto: shuttersto­ck RECUPERARE. După operaţie,pacientul poate fi externat în 24 de ore
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania