Romania Libera

BORIS JOHNSON, UN PRIM MINISTRU UNIC AL MARII BRITANII

- redactia@romanialib­era.ro

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, s-a mutat luni în Downing Street 10, împreună cu iubita sa, Carrie Symonds (31 de ani), devenind primul cuplu necăsători­t care a locuit la adresa de renume mondial din Londra.

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, s-a mutat luni în Downing Street 10, împreună cu iubita sa, Carrie Symonds (31 de ani), devenind primul cuplu necăsători­t care a locuit la adresa de renume mondial din Londra.

N „u va fi niciun cost suplimenta­r pentru contribuab­ili“, a declarat purtătorul de cuvânt, ceea ce presupune că iubita lui, Carrie Symonds, nu va primi personal finanțat public,de obicei asociat cu o Primă Doamnă.

Boris Johnson este în proces de a obține divorțul de soția sa,Marina Wheeler,a cărei mamă, Dip Singh, este de origine indiană, de unde și denumirea de „ginerele Indiei“conferită în trecut fostului primar londonez.Cei doi,care au patru copii împreună, și-au anunțat despărțire­a,după 25 de ani de căsătorie, în septembrie anul trecut. Wheeler este avocat de profesie și s-a căsătorit cu prietenul din copilărie,Boris,în 1993.

Carrie Symonds a fost șefa de comunicare a Partidului Conservato­r. Ea a fost prezentă în Downing Street, în mulțime, atunci când Boris Johnson a ținut primul discurs în fața celebrei uși negre,după ce a fost numit oficial premier de către Regina Elisabeta a II-a.

Boris Johnson și-a început cariera în jurnalism la The Times și ulterior a devenit coresponde­ntul Daily Telegraph Bruxelles,articolele sale exercitând o influență puternică Brexit în rândul dreptei britanice. El a editat The Spectator între anii 1999-2005. Publicația lui de suflet a rămas The Telegraph, pentru care a scris frecvent articole.

 ?? redactia @romanialib­era.ro ??
redactia @romanialib­era.ro

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania