Romania Libera

E bâlci oltenesc şi nimeni nu are nimic împotrivă

- MARIUS GHILEZAN

Tot ieri, procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, pentru a cimenta ideea că ridicolul a ajuns batjocură naţională, a făcut conferinţă de presă pentru a ne aminti că victima e minoră de 15 ani.„Admițând că ar fi fost arsă în acel butoi metalic, am fost la Craiova și m-am edificat și am constatat că nu e un butoi, ci o sobă, un arzător artizanal. Nu are capace la ambele capete, este așezat pe un pirostiu metalic, partea inferioară nu are capac, focul se pune dedesubt. Funcționea­ză ca un arzător, ca o sobă improvizat­ă“, a spus maimarele peste DIICOT.

Și totuşi, ce a căutat Bănilă la locul faptei, dacă nu ar fi altceva decât o răpire sau o eventuală crimă? Procurorii şi poliţiştii se ocupă de strângerea probelor privind crimele. DIICOT se implică doar în cazul crimei organizate, al existenţei „gulerelor albe“şi traficului de fiinţe umane. Opa, poate aici e cheia. Sistemul vrea să ascundă balaurul cel mare prezentând­u-ni-se permanent imaginea monstrului. Deja suntem obosiţi de prezenţa pe ecrane a unei oarecare unelte. Vrem the whole picture. Cine sunt beneficiar­ii reţelelor de proxeneţi?

Oare cât ne mai iau de proşti oficialii acestor instituţii, plătite să ne asigure siguranţa, nu să ne arate câţi corupţi au mai prins? Pe câţi politicien­i şi oameni de afaceri i-au mai pus cu botul pe labe? Se mai ştie ceva despre cei zece violatori din Iaşi? Despre atâtea sute de dosare de pedofilie?

Folosesc emoţia colectivă pentru a lansa previzibil­a lebădă neagră. Întoarcere­a Justiţiei în anii de teroare şi impunerea sistemului de cartele personaliz­ate. Pentru că visul lor e Big Brother, încearcă să amăgească lumea că e nevoie de un sistem general de urmărit cum creşte furunculul în dosul babei din munte care nu vrea să-şi predea şuncile la abatorul numit corectitud­ine politică.

O imensă prosteală a supus mulţimea precum o contagiune socială. Ne ţin la foc aprins cu tot felul de baliverne, pentru a nu vedea ansamblul, arhitectur­a unui joc internaţio­nal la care sunt părtaşi procurori, judecători, politicien­i locali, infractori cu guleraşe şi poliţişti.

Admițând că ar fi fost arsă în acel butoi metalic, am fost la Craiova și m-am edificat și am constatat că nu e un butoi, ci o sobă, un arzător artizanal. Nu are capace la ambele capete, este așezat pe un pirostiu metalic, partea inferioară nu are capac, focul se pune dedesubt.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania