Romania Libera

CFR PRINDE VITEZĂ ÎN EUROPA

Clujenii au remizat cu Maccabi Tel Aviv, scor 2-2 (1-0 în tur), și s-au calificat în turul III preliminar al Champions League, unde vor întâlni Celtic.

- catalin.mihai @romanialib­era.ro

În meciul disputat la Netanya, CFR a avut prima șansă de a înscrie în minutul 12, când Rondon a ratat din careul mic. Ocazia s-a răzbunat la poarta lui Arlauskis, iar Blackman a dechis scorul trei minute mai târziu. Clujenii au reacționat rapid, iar Bordeianu a scos un penalty. „Veteranul“Culio a transforma­t lovitura de departajar­e și a restabilit egalitatea pe tabelă, 1-1, în minutul 19. Maccabi a irosit două situaţii mari, prin Rikan, care a tras peste poartă din careu, și Schechter, care a deviat cu călcâiul,fiind foarte aproape de gol. Formația ardeleană a forțat, iar Rondon a făcut 2-1 în minutul 42, după un șut respins în față de portarul israelian. Repriza secundă a debutat prost pentru elevii lui Dan Petrescu. Abia introdus pe teren, Cohen a șutat perfect din 16 metri

și a făcut 2-2. Finalul a marcat revenirea pe teren a lui Țucudean, care a jucat în ultimele minute. Acesta a fost și scorul final, iar clujenii s-au calificat în turul următor, unde se duelează cu scoțienii de la Celtic. „Vrem să mergem și mai departe, chiar în grupele Ligii Campionilo­r, și cred că este posibil. Am trecut de două tururi și am făcut-o jucând bine”, a spus Dan Petrescu după meci.

Pentru clujeni urmează un duel cu Celtic Glasgow, care a trecut cu 7-0 la general de estonienii de la Kalju. Bogdan Mara s-a declarat încrezător și speră ca CFR să repete performanț­ele Urziceniul­ui. „Sper să ne meargă la fel de bine ca Unirea Urziceni cu Glasgow Rangers”, a spus oficialul clujenilor.

Pe lângă performanț­a sportivă, calificare­a le aduce ardelenilo­r și o sumă importantă de bani. Concret, în vistieria clubului din Gruia vor intra 1,1 milioane de euro.

 ?? FOTO: INQUAM PHOTOS ??
FOTO: INQUAM PHOTOS

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania