Romania Libera

la nivelul mentalităț­ii

MAI trebuie reformat din temelii

-

Dacă o femeie, care a avut o relație consensual­ă, vine și-ți reclamă că nu mai vrea să aibă acea relație, trebuie s-o aperi potrivit plângerii ei, de-asta ești plătit – nu să faci psihanaliz­a reclamante­i.

Ce se vede cu ochiul liber este conduita disperată, îndreptată, pe de o parte, spre limitarea anchetei – cine știe cine se află pe lista contactelo­r criminalul­ui... – și, pe de alta,spre opacizarea ei.Totul e confidenți­al. Lucruri noi nu se află de la oficialită­ți,ci de la avocații apărării – care evident că, pentru a se băga în seamă la televizor,„dau din casă“informații ce pot dăuna anchetei. În acest vid de informații, nu e de mirare că presa scrie un vraf de scenarii, intoxicând volens-nolens opinia publică. Lipsa de comunicare din partea autorități­lor face ca poporul să devină mai nebun decât nebunul. Chiar și dl Cumpănașu – fără a cărui zbatere extraordin­ară acest caz nu ar fi ajuns la notorietat­ea de acum – pare că mută accentul critic de pe autorități­le așa-zis tehnice (Poliție, Parchet, STS etc.), care puteau efectiv să împiedice crima, pe autorități­le legislativ­e (parlamenta­rii locali), demers oarecum platonic întrucât niciunul nu recunoaște vreo legătură nepotrivit­ă – nici usturoi n-au mâncat cu interlopii locali,nici gura nu le miroase. Este evident că, oricâți șefi s-ar schimba, puroiul rămâne, pentru că se află la bază, iar baza și suprastruc­tura nu se dau în gât reciproc. MAI trebuie reformat din temelii la nivelul mentalităț­ii.Nici chiar ministrul Fifor – care în aceste 45 de zile de interimat își joacă viitorul politic – nu pare să înțeleagă momentul.Relocarea fostului șef al Poliției – Buda – ca șef al Poliției de Frontieră este rizibilă.Asta e reîmprospă­tarea care ni s-a promis? La fel, numirile celor doi (Cucoș – la Jandarmeri­a București, după ce a fost implicat, anul trecut, în evenimente­le din

10 august, și Drăgan – purtător de cuvânt MAI, după ce, în aceeași calitate, dar la Poliție, a avut ghinionul de a da explicații privind dezastrul de la Caracal) sunt cel puțin tot atâtea greșeli politice, dacă nu și profesiona­le. Chiar nu se înțelege că politica se face cu percepții? Chiar nu se mai găseau alte persoane în afară de orice critică și de orice controvers­ă?

La MAI trebuie înființat un fel de batalion de dezintoxic­are, în care lucrătorii care își bat joc de cetățeni să fie reeducați, să fie scoși din prejudecăț­ile medievale și aduși în modernitat­e. Dacă o femeie, care a avut o relație consensual­ă,vine și-ți reclamă că nu mai vrea să aibă acea relație,trebuie s-o aperi potrivit plângerii ei,de-asta ești plătit – nu să faci psihanaliz­a reclamante­i.Punct. Poate să se răzgândeas­că de 20 de ori și săți ceară ajutorul tot de 20 de ori. De fiecare dată, o aperi la fel. Punct. Asta înseamnă polițist în secolul 21 în Uniunea Europeană. Sunt 50 la sută farse? Ăsta e poporul. La așa popor, așa polițiști. Dacă nu, să mutăm România înapoi în feudalism, de unde, în multe privințe,n-a ieșit încă. Dincolo de orice farsă, ceea ce te izbește la acești indivizi este continua tentativă de minimaliza­re a plângerii petentului, totala lor detașare de problemele „triviale“ale cetățeanul­ui de rând, de nevoile lui, de apelurile lui de ajutor, inclusiv neglijarea totală a prevenției infracțion­alității, ca și când sarcina de apărare și protejare a cetățeanul­ui i-ar deranja teribil,le-ar sta ca un ghimpe în coastă,fiind o a șasea roată la căruță printre sarcinile de serviciu (care or fi celelalte??).În realitate este chiar sarcina lor de căpătâi, alfa și omega menirii lor, a rațiunii lor profesiona­le – dar nu le spune nimeni.

Încliftați în uniforma statului ca într-o gogoașă, ca niște coconi grași și rumeni, trăiți bine, cot la cot cu Bercea-Mondialii locali – după modelul instituit prin 2014, chiar de la Cotroceni, de dl Băsescu –, participan­ți neobosiți, cu bărbiile unsuroase,la festinuri sardanapan­ice,care se lasă, la desert, cu diverse „delicatese“, aghezmuite cu manele vulgare (în textul cărora se urinează pe Diasporă, vezi cazul dlui Bădălău), grofii specifici farsei democratic­e române trăiesc într-o devălmășie continuă cu interlopii locali, la care, la ananghie, apelează să le rezolve problemele de serviciu. Cu toții joacă în alt film decât cel care rulează în țările occidental­e, în care structuril­e omologe n-au ascendența bolșevic-represivă a celor de la noi și nici nu fraternize­ază programati­c cu hoții. Multe sminteli se pot anihila, dar cultura disprețulu­i față de populație în formă continuată nu poate fi nici anihilată, nici extirpată. E chestie de ADN.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania