Care diasporă?
Mitingul de rememorare a celui de anul trecut nu a mai avut forţă, putere de impact şi determinare.
Aceleaşi lozinci, aceleaşi figuri, lideri apăruţi din spuma mării, contestatari de profesie, cum erau altădată revoluţionarii de profesie. Poate că şi datorită concesiilor făcute străzii de către Viorica Dăncilă indignarea s-a mai înmuiat. Cu siguranţă erau mai mulţi protestatari dacă în funcţia de ministru de Interne era tot Carmen Dan. Din Jandarmerie niciun şef nu mai e pe poziţie. Neschimbaţi rămân doar şefii serviciilor secrete, minus STS, pentru că ei par a avea o viaţă veşnică, dată de cei care-i susţin.
În Piaţă am revăzut cătuşe, chiar dacă liderul demonizat al PSD, Liviu Dragnea, e la puşcărie. Indignaţii au mereu aceeaşi
temă, rămân „încremeniţi în proiect“, cum ar spune naşul „Slujirii pure“. Numai că apostolii dărâmării nu susţin pe faţă pe nimeni. Neavând o opţiune concretă, ţi se pare, ţie, cel trecut prin războaie şi revoluţii, că fac agenda unei structuri oculte. Recent, Ilie Năstase mi-a povestit că o dată pe săptămână trebuie să muncească în folosul comunităţii. Merge cu măturica şi cu făraşul să adune căcărezele de la câini şi de la pisici în parcul din sectorul său. Evident că se îmbracă în uniforma de general al armatei române. Ce poate fi mai dizgraţios şi mai maliţios?
Un simbol al României este pus să adune gunoiul din parc, asta în timp ce directorul de la Oracle e bine mersi acasă, supus controlului judiciar, nu umilit ca marele tenisman care a luptat pe fronturile de la Roland Garros, Flushing Meadows, Wimbledon în numele României. Poate exista un alt concept de agresiune asupra simbolurilor naţionale decât punerea unui nume de glorie în rând cu rahaturile câinilor? Dacă ai ochii deschişi şi vezi cum marii oameni de afaceri români au fost târâţi prin tribunale, ai un whole picture al dezagregării identităţii naţionale. Dacă o serie de cazuri rămâneau izolate, nu te ducea gândul la o acţiune concertată. E clar că cineva, cu sprijinul serviciilor secrete româneşti, vrea să ne predea la cheie fie partenerului strategic, fie vreunei puteri parastatale, altfel nu se explică desantul asupra valorilor şi tradiţiilor româneşti. Dar cine e generalul din spatele batalioanelor de rezistenţi? Nici în SUA nu se identifică personajele din spatele curentelor revoluţionare, dar se intuiesc. Soros e doar un nume generic,am mai spus-o de atâtea ori.
Există o stratosferă de grupuri de interese care îşi justifică existenţa prin a face bani grămadă. Faptul că un fost ambasador american a venit chilug şi a plecat cu milioane de dolari în plete e semn că i-a priit viaţa din România, unde a fost susţinut de sferele oculte pentru a face bani. „Vrem o ţară ca afară“, repetabilul slogan al străzii pare mişto la impresia colectivă de plimbat plăcuţa suedeză pe străzi, nu şi în realitate.
La mine la moşie, am avut, zilele trecute, două grupe de lucrători. Unii – specialişti în instalaţii, alţii – muncitori cu cârca. Jumătate dintre ei au stat la umbră. Unii la ţigară, alţii pe sub copaci. Cel mai vârtos lenevea un tânăr de 21 de ani, într-o roabă.Avea căştile pe urechi,bea Coca-Cola.La 12 fix au început masa.Dacă afară n-ai voie nici la ţigară în timpul lucrului, aici am identificat vreo patru pauze. După masă, siesta de bere. I-am întrebat de ce din efectivul de timp nu muncesc ca afară. Mi-au răspuns sec: aici câştigă 500 de euro, afară 2.000. Dar, culmea, n-au fost plecaţi niciunde. Nu ştiu ce înseamnă belciugurile stăpânilor italieni sau spanioli. Ştiu viaţa de dincolo din poveştile rudelor.A acelora care ne dau lecţii în numele sfântului duh al slujirii în afară. Nimeni nu le spune celor rămaşi acasă cât de greu muncesc în străinătate, care e rânduiala şi care sunt discriminările faţă de aceiaşi muncitori din ţara respectivă.