mai tânărului fost premier?
Oare bătrânul lup al politicii să nu ştie care e agenda
Din punct de vedere politic nu mai are vitalitatea de altădată. Prezent într-o emisiune, l-am comparat, spre disperarea liberalilor din platou, cu Serena Williams, care a îmbătrânit în plină glorie şi a ştiut să facă pasul înapoi, numai să nu piardă în faţa puştancei Bianca Andreescu.Pasul înapoi din coaliţie să fie o retragere în victorie sau o proprie împuşcare în picior de dragul nu ştiu cărui cartel apărut sub soarele torid din spuma mării?
Privit de aproape, e de nerecunoscut. Cum să fii un om de stat şi să te cobori la statura unui carierist, când viaţa îţi aduce splendoarea înţelepciunii vârstei? Vria nu poate fi decriptată decât printr-o împingere spre buza prăpastiei. Dar cine e în spatele său? Errare humanum est, sed perseverare diabolicum. (A greși e omenesc, dar a persevera [în greșeli] este diabolic.) Călin Popescu Tăriceanu nu avea tuşele groase ale diabolicului. Dar modul golănesc de a cere mai mult decât i se cuvine îi dă jos aura de pe faţă. Îl coboară
în lumea grotescă, dar lumească, a celui care ştie să pună presiune. Din Serena Williams a ajuns un Dan Alexa. I se administrează palme nevăzute dar el persistă. Vrea candidat. Păi şi dacă nu e desemnat el unicul se supără şi-şi ia jucăriile şi pleacă. Oare nu-şi dă seama că în secunda 2 partidul său se dezintegrează?
Care e agenda sa de prezidenţiabil? Cu ce program politic vrea să convingă electoratul, dacă nu şi-a putut convinge aliaţii? Ce resorturi îl împing dacă nu spre sinucidere politică, înspre prăpastia carierei? Oare sfătuitorilor săi din umbră să nu le pese decât de zecuit contracte cu statul? Au suficientă osânză pentru un lung pelerinaj spre nimeniland? Sau ştiu că principala vocaţie a românului este trădarea şi sunt gata să sară în altă barcă?
Sigur că o majoritate parlamentară în România se poate realiza de un partid puternic, căruia să i se alăture mai multe partiduleţe. Dar prin ieşirea sa de la guvernare, sar aşchii din ALDE şi rămâne praful.
Noua colaborare cu Ponta pare şi ea suspectă. Înainte, nu păreau atât de legaţi. Oare bătrânul lup al politicii să nu ştie care e agenda mai tânărului fost premier? Dacă nu poate să revină în fruntea PSD se mulţumeşte cu o halcă din electorat, pe care-l poate pune la bătaie la un moment dat. Dar dacă Tăriceanu se aruncă orbeşte în grila de programe ale unor necunoscuţi, cine pierde? Mulţi dintre noi care am crezut că poate face ceva suntem dezamăgiţi şi tulburaţi. Dar se pare că nu l-a interesat decât supravieţuirea minusculului său grup de interese.
Faptul că PSD i-a dat cu flit şi la rectificarea bugetară, că nimeni nu-i înţelege conduita, e pentru că a lăsat acasă manierele elegante şi s-a îmbrăcat cu o tunică de împrumut, cu un miros pe care nu-l identifică nimeni. Pare a fi bătrânul Santiago din celebra poveste a lui Ernest Hemingway.
Călin Popescu Tăriceanu nu avea tuşele groase ale diabolicului. Dar modul golănesc de a cere mai mult decât i se cuvine îi dă jos aura de pe faţă.